George Emil Palade – ochii vii ai omului de geniu

George Emil Palade – ochii vii ai omului de geniu

Într-un iunie arzător al anului 1994 pe coasta de Vest a Americii, am avut privilegiul – rar şi extrem într-o viaţă – să-l întâlnesc pe marele George Emil Palade, mândria unică prin care românii au atins Nobelul. Seniorul care ne-a întâmpinat în grădina Universităţii din San Diego, cu o adiere de zâmbet, pe noi, românii lui dragi – (n.n. – însoţeam atunci lotul olimpicilor internaţionali ai României, căruia MTS îi  organizase o vizită în America), m-a impresionat prin strălucirea ochilor vii, atât de vii, cum nu cred să mai fi văzut de atunci.

Domnul profesor ne-a strâns mâinile tuturor şi eram, dacă nu mă înşel, cel puţin 50 de persoane. Ştia că tinerii erau olimpici, aşa că foarte direct ne-a propus să-i vedem laboratorul. Dacă nu ai, prin educaţie, respect pentru cei geniali, greu poţi înţelege, cum şi eu greu pot reda, acum, emoţia şi uimirea stăruitoare care ne amuţiseră pe toţi. Emoţie, pentru că aveam şansa să-l ating, să-l descos (n.n. – am publicat atunci un interviu în Adevărul), să întreb ce reprezintă aparatele, soluţiile, „maşinăriile” complicate din laborator, iar Nobelistul să-mi răspundă cu calm şi cu răbdare, fără urmă de emfază sau plictiseală că vorbea unui profan.

Uimire, pentru că în laboratorul profesorului Palade am văzut, pentru prima dată în viaţă, doctoranzi albi, negri, galbeni, care aveau cinci, şapte ani în plus faţă de liceenii noştri olimpici. Cu răbdare, profesorul George Emil Palade mi-a explicat – într-o perfectă limbă românească – că în America doctoratul nu se urmează ca în România, la sfârşitul vieţii, ci la tinereţea creatoare. Tuturor, profesorul ne-a oferit un lunch, în restaurantul Institutului de medicină moleculară al Universităţii San Diego, al cărui director era şi care, începând cu 2003, îi poartă numele. La cafea, minunatul domn şi-a amintit de copilăria sa, de Iaşiul natal, pe care îl iubea la fel de mult, ca şi atunci când locuia acolo, despre emoţiile Nobelului, despre muncă, adevăr, credinţă şi ştiinţă. Avea 82 de ani, dar era extrem de departe de imaginea unui bunic. Nu foarte înalt,  suplu, cu haine causal, profesorul te sfredelea cu privirea şi te învăluia cu o căldură umană greu descriptibilă.

Astăzi, când românul laureat cu Nobel în 1974, pentru descoperirile privind organizarea structurală şi funcţională a celulei, a plecat din lumea noastră, păstrez încă vie această amintire a celei mai înalte şi fericite întâlniri profesionale din viaţa mea de ziarist.

„Nu l-am pierdut. Doar ne despărţim puţin”

Cel mai bine şi mai autorizat, însă, despre profesorul, academicianul, cercetătorul şi omul George Emil Palade, poate vorbi, în România, dna academician Maya Simionescu, directoarea Institutului de biologie şi patologie celulară „N. Simionescu”, fiindcă doamna a avut privilegiul să lucreze 10 ani în America, în laboratorul savantului: „Nu l-am pierdut. Doar ne despărţim puţin, fiindcă domnul profesor a reprezentat pentru noi, pentru mine şi soţul meu, o legătură pe toţi parametrii unei existenţe, atât pe plan ştiinţific, cât şi în plan personal.

Era un mare om, un eminent om de ştiinţă şi un formidabil profesor. Am colaborat direct zece ani, cât am fost în America, dar şi apoi când ne-am întors în ţară pentru a construi institutul. Mi-a fost conducător de doctorat, iar influenţa profesorului a fost inestimabilă. Ne-am şi potrivit foarte bine, aceleaşi principii, dorinţe, mod de a gândi. Era un om cu o cultură vastă şi ştiinţifică şi generală, o profunzime în înţelegerea fundamentelor biologice şi o viziune şi o perspectivă în înţelegerea funcţiilor celulare, ce nu au dat greş niciodată.

Cunoştea foarte bine Istoria României şi avea o memorie extraordinară, recita poezie românească. A creat o şcoală şi oamenii care s-au format lângă el, toţi cei care am plecat în ţările noastre, am devenit şi  noi creatori de şcoală, urmându-i exemplul. George Emil Palade, românul laureat cu Nobel s-a stins, ieri, la reşedinţa sa din SUA.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine