Greva profesorilor- minivacanţă pentru elevi

de Raul FLOREA Postat la: 10.09.2009 16:37 Ultima actualizare: 10.09.2009 17:01

Greva profesorilor- minivacanţă pentru elevi

La nici două săptămâni după ce îşi vor relua locul în bănci, elevii vor beneficia de o minivacanţă, urmând a fi anunţaţi din timp de către profesori să nu vină la şcoală pe data de 5 octombrie.

Implicarea în acţiune a trei din cele patru federaţii din Educaţie (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia "Spiru Haret" şi Federaţia "Alma Mater") presupune că aproape trei sferturi din totalul de 400000 de dascăli vor intra în greva generală. "Profesorii nu ar trebui să vină la şcoală. În cazul în care se vor prezenta la unităţile de învăţământ ar trebui să rămână în cancelarii, astfel încât să nu desfăşoare nici un program educaţional. Le vom spune elevilor să rămână acasă în acea zi. Singura problemă este cea a şcolilor speciale, dar urmează să stabilim cum o vom rezolva", ne-a declarat Liviu Pop, secretarul general al FSLI. Orele pierdute în urma grevei vor fi recuperate în funcţie de programul ce va fi stabilit de fiecare şcoală în parte, profesorii aşteptând să fie plătiţi separat pentru fiecare lecţie de recuperare.

Ţinta finală a protestelor va fi însă perioada campaniei electorale, când dascălilor li se va cere să boicoteze organizarea alegerilor. "Profesorii nu vor participa la constituriea comisiilor de votare. Tereaba guvernului cum va organiza alegerile: cu scutieri, cu jandarmi... Să îşi organizeze alegerile cu aplaudacii pe care îi au. Eu votez, restul e treaba lor. În cazul în care executivul îşi va asuma răspunderea pe cele trei pachete de legi şi dacă nu va renunţa la ideea celor zece zile de concediu forţat, orice va fi posibil, inclusiv declanşarea grevei generale", ne-a spus Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret".

Poliţiştii trag în ministrul Nica

"Domnul Nica ne lua în zeflemea pentru că nu am înţeles modelul german. Ar trebui să-şi concedieze consilierii pentru că modelul german este cel prezentat de noi. În cazul poliţiştilor. Veniturile sunt o problemă pentrtu că avem prevăzute foarte multe incompatibilităţi. Vom culege sfeclă şi vom da ajutoare, pentru că altfel nu avem ce face", Toader Paraschiv, secretarul general al Sindicatului naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

11 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 cristina 10.09.2009 18:19

Elevii, parintii si profesorii care nu sunt de acord cu prezenta, inutila si sfidatoare a politicienilor in scoala, mai ales de 15 (14) septembrie, sunt rugati sa semneze petitia on line: "Fara politicieni in scoli, la inceput de an scolar" Sa nu-i lasam sa faca campanie la scoala! Textul petitiei este:

Stimaţi politicieni,
Pentru că :
- deÅŸi aÅ£i susÅ£inut cu toÅ£ii că învăţământul este domeniul cel mai important pentru dezvoltarea unei naÅ£iuni, i-aÅ£i acordat cea mai irelevantă atenÅ£ie;
- deÅŸi aÅ£i semnat cu toÅ£ii un « Pact naÅ£ional pentru educaÅ£ie » care avea ca punct de plecare « principiul » : « Bani contra reformă », acum pretindeÅ£i să se facă reformă, prin asumare rapidă a legilor educaÅ£iei, dar fără bani;
- deÅŸi nu aveÅ£i legătură directă cu învăţământul, vreÅ£i să vă asumaÅ£i răspunderea pentru legile unui domeniu foarte important, neimplicând, în această activitate, aÅŸa cum ar fi absolut necesar, specialiÅŸtii din domeniu, care lucrează efectiv la catedră, care ÅŸtiu « pulsul ÅŸcolii » (liderii sindicali ÅŸi experÅ£ii din ministere, au rupt demult legătura cu ÅŸcoala);
- deşi aţi recunoscut că activitatea educativă este cel mai prost remunerată, continuaţi să-i atribuiţi fondurile cele mai mici;
- deÅŸi aÅ£i votat în unanimitate legea majorării salariilor, pentru cadrele didactice, cu 50%, nu aÅ£i pus-o în aplicare;
- deÅŸi aÅ£i afirmat că « în secunda doi » a guvernării, profesorii îÅŸi vor primi salariile majorate cu 50%, retroactiv, în chiar aceeaÅŸi secundă aÅ£i afirmat că nu se mai poate, pentru că nu aveÅ£i bani (numai pentru profesori, căci pentru alte categorii profesionale au fost);
- deÅŸi ÅŸtiaÅ£i prea bine că nu aÅ£i acordat niciodată învăţământului 6% din PIB, atât cât era fixat prin lege, aÅ£i luat sute de milioane acestui domeniu pentru a le acorda altor ministere (ultima rectificare bugetară, în urmă cu câteva săptămâni);
- deÅŸi declaraÅ£i adeseori că profesorii utilizează metode învechite în predare ÅŸi nu se adaptează la nou, le-aÅ£i « taiat » ÅŸi cei 100 de euro din care-ÅŸi puteau procura cărÅ£ile sau suporturile electronice sau informatice necesare pregătirii activităţilor didactice;
- deşi ştiaţi prea bine că profesorii au salariile cele mai mici din sistem, nu le-aţi acordat, ca altor categorii de bugetari: tichete de masă, prime de concediu şi nu li s-a decontat: transportul, chiria, sau alte facilităţi, ca altor categorii profesionale;
- deÅŸi cereÅ£i ca ÅŸcoala, prin directori ÅŸi profesori să nu fie implicată politic, numiÅ£i inspectorii ÅŸcolari ÅŸi ministrul învăţământului, strict pe criterii politice,

Vă rugăm ca în ziua de 14 septembrie, în care noi ne vom întâlni în ÅŸcoli cu elevii noÅŸtri ÅŸi cu părinÅ£ii acestora, pentru începerea unui nou an ÅŸcolar, să rămâneÅ£i în birourile dumneavoastră, să vă ocupaÅ£i de problemele mult mai importante pe care le aveÅ£i ÅŸi să nu veniÅ£i, ca personalităţi politice, într-un mediu pe care chiar dumneavoastra îl doriÅ£i strict delimitat de viaÅ£a politică. AÅŸa umili cum ne-a învăţat naÅ£iunea că trebuie să fim - prin conducerea ei, de la comunism, până în zilele noastre - înÅ£elegem că aveÅ£i preocupări mult mai importante; spre exemplu pregătirea pentru asumarea, în 15 septembrie a legilor educaÅ£iei, în aÅŸa fel încât ÅŸcoala românească să nu mai fie o sursă de « tâmpiÅ£i ». (Cerem scuze pentru citarea acestui cuvânt agresiv, pe care noi nu-l folosim: elevii nostri sunt numiÅ£i, în cel mai rău caz, « corigenÅ£i » sau « repetenÅ£i ».) Vă rugăm, acordaÅ£i acestei priorităţi atenÅ£ia ÅŸi timpul dumneavoastră ÅŸi nu veniÅ£i în ÅŸcoli !
Va mulÅ£umim pentru înÅ£elegere !

Iar adresa petitiei este:
*://*.petitieonline.ro/petitie-p40834046.html

 
#2 gogu 10.09.2009 23:55

Pe 5 octombrie se sarbatoreste Ziua Mondiala a Educatiei si conform contractului colectiv de munca este zi libera in invatamant. Demagogii politici, slugile PSD-ului, Cornea, Nistor si pensionarii Isvoranu si Bobulescu vor face greva in ziua libera. Bataie de joc mai mare nici ca exista. Se pare ca si membrii acestor federatii sunt pe masura liderilor. Probabil ca asta este motivul pentru care se opun oricarui proces de reforma care ar putea sa-i puna la munca. RUSINE !

 
#3 alexandru 11.09.2009 08:00

nu va mai bateti pe pib-ul tarii, uitati-va si la sectorul privat unde se produce acest pib; invatati de la noi care am acceptat o reducere a salariilor cu 25% pe urmatoarele 6 luni pentru a nu se face trimiteri masive in somaj, desi avem salarii mai mici ca voi ,iar voi nu acceptati nici 10 zile fara salariu. din primavara lui 2010 sunt sanse mari ca ecomomia din multe tari europene sa solicite masiv forta de munca din romania. vor pleca masiv ingineri, medici, economisti, muncitori calificati si necalificati si vor ramane in tara profesorii, magistratii si politisti care se vor bate pe un pib si mai anemic.

 
#4 sergiu 11.09.2009 08:39

nu inteleg de ce ne mai reprezinta pensionarii isvoranu si bobulescu? este legal ce se intampla? ar trebui ca cei doi sa stea acasa si sa isi creasca nepotii, daca au, pentru ca altfel sunt banuiti, pe buna dreptate, de interese ascunse. oare chiar sunt de neinlocuit? si cimiterul este plin de astfel de oameni...nistor pare bataios la televizor, dar cine stie ce se intampla in afara emisiunilor TV...oricum, m-am convins...platim degeaba cotizatia de 1% DIN BRUT CA NIMENI NU NE APARA SI NU NE RESPECTA...toti sunt numai dupa ciolan...a se vedea marea teapa si fasaiala de pe 5 mai...

 
#5 Stan 13.09.2009 18:58

Mai Alexandru, lasa pib-ul tarii golane! Te trimite acasa ca esti prost! Daca erai destept lupati sa ai salariu ca-n Germania daca muncesti intr-o firma germana, ca-n Franta daca muncesti intr-o firma fanceza, etc. Dar tu, in loc sa lupti pentru drepturile tale ii injuri pe altii! Daca esti patron esti un hot, fiindca nu exista hotie mai mare decat impozitul uniform de 16%. De ce nu aplica acest impozit nici o tara din vest???! Fiindca salariatii din vest lupta de sute de ani cu hotiile patronilor si nu asteapta mila lor! Cand se simt nedreptatiti pun mana pe ciomag...

 
#6 alex 20.09.2009 19:53

am inceput scoala de o sapt. si sincer deja am nevoie de o pauza...ce sa zic o i nu e de ajuns.....greva greva greva greva greva greva greva greva greva !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 
#7 ady 2.10.2009 10:52

nui nimik...imi place...nici nam inceput scoala si e greva dar mie nu mia ajuns TRAIASCA GREVA

 
#8 niko 2.10.2009 22:18

in ce hal e tara noastra nimik nu ma mai mira .asa guvernanti avem tre sa le multumim pentru viata pe care o traim ,bataie de jok in toata regula astai romania din ziua de azi , mori de foame incet dar sigur unii au salarii de zeci de milioane si altii abia isi traiesc traiul de pe o zi pe alta dar totusi traim in romania tara tuturor posibilitatilor asta e vrem nu vrem tre sa mergem mai departe!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!1

 
#9 alin 6.10.2009 10:44

sunteti de * toti parlamentarii romani`prosti cu diploma toti care comduc romania ce am fost si ce am ajuns

 
#10 LASZLO 10.03.2010 22:35

KOVACS LASZLO Says:
March 8th, 2010 at 10:21 pm

CEA MAI SIMPLA SI PROFITABILA METODA LEGALA DE FACUT BANI PENTRU ROMANI BANI RAPID SI SIGUR PE INTERNET. TOTI CEI CARE AU INCERCAT PANA ACUM SUNT FOARTE MULTUMITI. FUNCTIONEAZA CU ADEVARAT!

Depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 minute de citit iti pot schimba viata, si portofelul. Depinde numai de tine POTI FACE BANI USOR SI REPEDE Crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).Aceasta este cea mai USOARA si mai RAPIDA cale. Poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. Merge! E testat!Tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul.

PASUL 1: Iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : M-AM ADAUGAT LA LISTA TA , astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute * de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). Acum iei 6 bancnote de 1 RON (10 000 lei vechi) si pui CATE UNA in FIECARE din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui FIECARE coala in CATE UN PLIC si inchizi plicurile. Ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1 RON (10.000 de lei vechi). Acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese:

1) SOIT MIRCEA, str. Gheorghe Asachi nr. 22, loc. Cugir, jud. Alba, 515600
2) GRIGORE MARIUS ALEXANDRU, str. Bucuresti-Targoviste nr.37-39, bl. R9, sc. C, et.4, ap. 20, 070000
4) IGNAT MADALINA, Sos. Pantelimon, nr. 251, bl. 45, sc. 1, ap. 30, sect 2, Bucuresti, 021624
5) PATCAS IOANA, str. Octavian Goga nr. 11, Oradea, 410221, jud. Bihor
5) AMARIEI STELIAN, str. Profesor Cujba nr. 5B, bl. F1-1, sc. A, ap. 20, Iasi, jud. Iasi, cod postal 700088
6)KOVACS LASZLO str cernei 14 bl E 8 SC A AP.18 BRASOV 500281
PASUL 2: Acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc&hellipwink. Astfel numarul 6 devine liber: completezi cu numele si adresa TA aceasta pozitie. Trebuie foarte clar sa intelegi ca DACA TE VEI PUNE IN ALTA POZITIE DECIT CEA DE -A 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de * se diminueaza. Pentru a intari increderea in joc, trebuie SA NU TRISEZI si SA TRIMITI PLICURILE, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanand neincrederea.

PASUL 3: Schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. Acum * anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri(sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! Nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului( Copy din meniul Edit ); deschizi un fisier gol cu notepad ( File … New ) si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ( Edit …Paste ); salvezi fisierul cu extensia .txt. Acum cauti pe Internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul (de exemplu intri pe http://www.google.ro, la “pagini in limba romana” si tasteaza: “anunturi gratuite online” ). Va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri .GATA! Felicitari…Nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! TINE MINTE : MAI MULTE NEWSGROUP-URI INSEAMNA MAI MULTI BANI! TOT CE TREBUIE ESTE UN MINIM DE 200! Vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! Daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. De ce? Din cele MINIM 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu FOARTE-FOARTE mic). Deci am castigat 5 RON( 50.000 de lei vechi) cu numele meu pe pozitia a 6-a. Acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, * la randul lor MINIMUL de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 RON( 50.000 de lei vechi).Eu primesc astfel 5*5*1 = 25 RON(250.000 de lei vechi). Continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125 RON (1.250.000 de lei vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625 RON (6.250.000 lei vechi) cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125 RON (31.250.000 de lei vechi) pe pozitia a 2-a si … DA! 15 625 RON (156.250.000 DE LEI vechi) cu numele meu pe pozitia intai. UIMITOR! Daca fiecare participant * articolul de MINIM 200 de ori! Si totul cu o investitie initiala de 6 RON (60.000 de lei vechi) si 6 timbre. Cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 RON (10.000 de lei vechi) la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a Acum publici articolul din nou de MINIM 200 de ori. Va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe Internet si citesc aceste articole ASA CUM CITESTI TU ACUM !! Asa ca iti poti permite 6 RON (60.000 de lei vechi) sa vezi daca merge cu adevarat? Cred ca da… Unii au spus dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban? Ce sanse sunt sa se intample asta cand ZILNIC se alatura 20- 50.000 de useri noi la Internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ?

JOACA CINSTIT SI CORECT SI ADRESA TA VA AJUNGE PE MII DE FORUMURI, ASTEFEL VEI PRIMI MII DE PLICURI. IN FIECARE ZI INTRA SUTE SAU MII DE OAMENI PE FORUM! VETI AVEA NUMAI DE CASTIGAT!!! JOCUL SE BAZEAZA PE O BINECUNOASCUTA LEGE DIN ECONOMIE SI ANUME LEGEA MULTIPLICARII PE CARE CRED CA POTI SA O INTELEGI. CREZI CA MARILE MAGAZINE SE IMBOGATESC PT CA TU AI CUMPARAT O STICLA DE VIN. NU… SE CUMPARA INDUSTRIAL .. DECI DACA JOCI CORECT SI TRIMITI PLICURI ADRESA TA VA PAREA PE MULT MAI MULTE SITE-URI SI VEI PRIMI CU MUUULT MAI MULTI BAI! BAFTA! !!!!!!!! p.s. FOARTE IMPORTANT: O SA INTALNESTI OAMENI CARE NU SUNT DE ACORD CU ASTA SI CARE NU AU CURAJ SA INCERCE SA SE IMBOGATEASCA INTELIGENT. ACESTIA SE MULTUMESC DOAR SA INJURE (MAI MULT NU POT). TREBUIE DOAR SA-I IGNORI ASA CUM FAC EU, JOACA SI O SA VEZI CUM PLICURILE INCEP SA SOSEASCA. DACA AI INCREDERE SI PERSEVEREZI O SA-MI MULTUMESTI CAT PENTRU CEI CARE NU JOACA… VA RACITI * DEGEABA, EU PRIMESC ZECI DE PLICURI CU BANI SI O SA CONTINUI SA JOC… BAFTA!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa