Inteligenţa emoţională a adolescenţilor – neglijată de şcoală şi de familie

Adina Tatu - consilier şcolar, Şcoala 102, Bucureşti

Adolescenţii sunt mult mai fragili din punct de vedere emoţional şi psihic, au dispoziţii depresive mai frecvente, iar eşecul îi demobilizează. Neimplicarea suficientă a părinţilor, a şcolii şi a societăţii în ansamblu îi aruncă pe tineri în incertitudine şi în situaţii confuze. „Nu mai există acel timp calitativ petrecut cu propriul copil şi acesta nu se mai simte acceptat în sânul familiei. Sunt suficiente şi 5 minute acordate seara unei conversaţii nestereotipe, în care grijile şi problemele copiilor să fie analizate”, este de părere Adina Tatu, consilier şcolar la Şcoala nr. 102, din Bucureşti.

Specialiştii spun că există un decalaj simţitor între dezvoltarea fizică a tinerilor, mult mai rapidă decât în urmă cu 30 de ani, şi dezvoltarea psihică. „Din punct de vedere psihic, nu şi-au însuşit anumite comportamente şi tocmai de aceea şcoala ar trebui să se axeze pe inteligenţa emoţională, pentru că tinerii au foarte multe întrebări al căror răspuns nu îl găsesc, mai ales în societatea de astăzi, în care informaţiile sunt foarte multe, dar nu întodeauna cele avizate”. Lipsa persoanelor apropiate, cărora să le poată fi  împărtăşite problemele, are drept urmare o continuă căutare a răspunsurilor corecte.

 „Am avut o elevă de clasa a VI-a, care mi-a povestit că a descoperit pe internet site-uri în care se vorbea despre lesbianism, de exemplu, şi nu înţelegea despre ce e vorba. I-am explicat şi atunci a plecat lămurită. Mai auzise astfel de lucruri, dar nimeni nu a oferit şi o explicaţie pe înţelesul adolescenţilor. Aceştia sunt precum o barcă aflată în largul mării, în plină furtună”, spune consilierul. Copiii se simt presaţi de atitudinile celor din jur şi ajung să ia, uneori, drept modele persoanele care au capacitatea de a impune comportamente nespecifice vârstei.

Copiii se autoexclud dacă nu sunt ascultaţi

„O fetiţă mi-a mărturisit că toate prietenele sale aveau un iubit şi m-a întrebat dacă e grav că ea nu are, deşi nu îşi dorea acest lucru. «Eu încă mai vreau să fiu copil, nu sunt pregătită, deocamdată», mi-a spus şi am încercat să îi explic că nu este nicio problemă, dacă nu vrea acest lucru”, spune Adina Tatu. Timpul petrecut la şcoală se rezumă, de multe ori, la efortul de a face faţă programei şcolare foarte încărcate, iar abilităţile şi competenţele elevilor sunt neglijate.

„Este o luptă necinstită, pentru că şi familia trebuie să se implice. Trebuie să dezvoltăm comportamente de relaţionare, să dezvoltăm exersând, astfel încât copilul să fie obişnuit atunci când se va confrunta cu diferite situaţii. Nu sunt responsabilizaţi, sunt ignoraţi, iar una dintre cele mai importante nevoi, cea de comunicare, nu le este satisfăcută, pentru că nu sunt ascultaţi. În plus, intervenim şi noi, adulţii, care le suntem modele, iar atunci când suntem violenţi, le oferim un exemplu pe care ajung să îl imite”, adaugă Adina Tatu. Efectele sunt nedorite, pentru că apar abandonul şcolar, apatia, iritabilitatea sau agitaţia şi agresivitatea. (R. I. N.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine