Învăţăm să fim buni?

Postat la: 08.01.2008 16:49 Ultima actualizare: 18.10.2011 20:44

Învăţăm să fim buni?

Dna Mirela Zivari, psiholog, ne asigură că de sărbători tinerii devin mai buni şi ne şi explică, în această pagină, care sunt resorturile ce stârnesc emoţia pozitivă. Sigur, nu doar tinerii sunt mai buni, ci „minunea“ se întâmplă şi adulţilor. Cu toate acestea, şi de sărbători putem avea sentimente negative. Câţi copii nu-şi trăiesc nemulţumirea că Moş Crăciun le-a adus un dar prea mic? Nu sunt destui adolescenţi ce privesc cu invidie „ţoalele” super, de firmă, ori maşinile trăsnet primite de mai norocoşii lor colegi? Şi câţi nu-şi înghit lacrimile, fiindcă acelaşi Moş s-a dovedit uituc. Nu despre cât de trişti sau fericiţi suntem de sărbători vreau să scriu, însă.

Mă întreb cum ar fi dacă cineva ne-ar putea învăţa cum să ne păstrăm stările pozitive cât mai mult, adică cum să ştim să facem din fiecare zi o sărbătoare. Şi, mai ales, mă gândesc că acest aspect al educării copiilor şi adolescenţilor este scăpat cu totul din vedere în sistemul nostru educaţional. Orele de dezvoltare a inteligenţei emoţionale sunt inexistente şi, de parcă aceasta n-ar fi de ajuns, dacă-i vorbeşti unui oficial din Educaţie despre nevoia de a dezvolta elevilor şi deprinderile emoţionale, te trezeşti privit ca un extraterestru. Cum adică, să-i înveţi pe elevi să-şi stăpânească frustrările, să-şi ţină furia sub control, să le facă să se consume în acte neviolente? Aşa ceva este exclus.

 Asemenea idei sunt subversive, fiindcă noi, în şcoala noastră, dorim să transmitem informaţii şi… şi cam atât, fiindcă nici deprinderile şi obişnuinţele intelectuale, nici cele estetice şi morale nu ne preocupă, cum, în general, nu suntem conştienţi nici de rostul educaţiei fizice, al practicării sporturilor, sau de rostul educaţiei pentru mediu. Când se întâmplă ca un învăţător ori un profesor, dăruiţi profesiei lor, să-i mai înveţe pe elevi cum se poate menţine sub control emoţionalul, furia sau tristeţea, acel profesor, acel învăţător rămâne mereu în memoria afectivă a copilului. Iar adultul născut din acel copil ce-a avut parte de o altfel de educaţie va şti să fie bun şi-n celelalte 350 de zile ale anului, nu doar de sărbători.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 5.03.2008 15:46

Dna Mirela Zivari, psiholog, ne asigură că de sărbători tinerii devin mai buni şi ne şi explică, în această pagină, care sunt resorturile ce stârnesc emoţia pozitivă. Sigur, nu doar tinerii sunt mai buni, ci „minunea“ se întâmplă şi adulţilor.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa