Exclusiv Şefa de promoţie a Facultăţii de Istoria Artei din Bucureşti

Iulia Pohrib: „Mi-e ruşine că m-am născut în România“

1 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Iulia pleacă la Sorbona şi nu are de gând să se întoarcă în ţară

-Ce înseamnă să fii student eminent la Arte?

-Lumea, în general, te receptează ca fiind diferit, dacă eşti student la arte pentru că trebuie să fii talentat. Facultatea mea ţine mai mult de istorie şi de studii umaniste, culturale. Nu am legătură cu partea practică. Aş putea să fac critică de artă, dar nu-mi place. Vreau să fiu istoric de artă: cercetare, arhivă, lucrări ştiinţifice. Sunt pasionată de partea anostă a picturii franceze: realiştii, arta oficială şi academismul.

-Ai fost acceptată la Sorbona. Ce trebuie să facă un student pentru a ajunge acolo?

-Eu am ales un proiect de cercetare pe care l-am trimis unui profesor  care se ocupă de arta franceză a secolului XIX. Este vorba despre o schiţă care are cam două pagini în care am prezentat ideile principale şi am propus o bibliografie. Apoi am trimis un dosar cu rezultatele de la facultate. În primă fază trebuie să te accepte profesorul şi apoi universitatea.

-Cum te-ai pregătit în timpul facultăţii?

-Învăţam câteva ore, în fiecare zi, în funcţie de cât era nevoie. Chestia cu învăţatul în sesiune funcţionează doar dacă vrei să obţii o notă de trecere, dacă vrei să iei 10, nu mai funcţionează. Şi, de asemenea, nu e bine să îţi iei un job, pe parcursul studiilor. Unii colegi de-ai mei şi-au ratat licenţa din cauză că s-au angajat şi nu mai aveau timp de cursuri.

-Ce nu ţi-a plăcut în timpul studiilor de licenţă?

-Lipsa de interes a studenţilor, foarte puţină susţinere morală, lipsa sesiunilor de comunicare. Nu există cercuri ştiinţifice şi nimeni nu se implică în acest lucru.

Studentul vine la cursuri şi dă examenele, nu îl interesează altceva. Ar trebui să fie o mai mare implicare: să fie invitate mai multe facultăţi din Bucureşti şi din afară şi să prezentăm  lucrări de cercetare  pe care ulterior să le publicăm.

 E păcat, pentru că avem profesori foarte buni şi ar fi un câştig de ambele părţi. În prezent nu există colaborări bilaterale cu alte universităţi din străinătate iar acest lucru te costă dacă vrei să aplici la o universitate străină pentru că nu ai nimic la activitatea extracurriculară. Faptul că ai participat la două conferinţe nu înseamnă mai nimic.

-Ce părere ai despre

arta contemporană?

-Nu-mi place arta contemporană şi în special cea românească. Ideea e că vrei să spui foarte mult cu foarte puţin, dar, de fapt, nu spui nimic. Se merge foarte mult pe arta conceptuală. În locul tabloului, pui o oală de noapte şi spui o poliloghie întreagă despre ce ai vrut să arăţi. Eu sunt mai tradiţionalistă. Nu mă pasionează arta contemporană, că de interesat trebuie să mă intereseze, nu am încotro. Nu mai poţi să pictezi în stilurile de demult pentru că nu te mai ia nimeni în seamă, eşti considerat depăşit şi ţi se va spune că nu eşti în acord cu societatea contemporană.

-Vrei să rămâi în Franţa?

-Da. Nu văd ce mare lucru poţi să faci aici.

-Crezi că e un ghinion

să te naşti în România?

-Mi-e ruşine că m-am născut în România. Atât cât am ieşit în afară mi-a fost ruşine să vorbesc în româneşte, mi-a fost ruşine când m-am întâlnit cu alţi români, când am văzut cerşetori în faţa marilor monumente din străinătate.  Şi mi-a fost ruşine că oamenii buni, care pleacă din ţară, sunt puşi în aceeaşi oală cu cei care ne fac de râs. Nesimţirea mă enervează cel mai mult. Oamenii nu sunt respectuoşi, nu sunt civilizaţi. Dau peste tine, intră în faţă la rând, la metrou te calcă pe picioare şi nu îşi cer scuze. Mulţi sunt nespălaţi, ceea ce chiar e deranjant.

-Totuşi, nu există şi o parte bună a faptului că trăieşti în ţara asta?

-Avem Munţii Carpaţi şi Marea Neagră. E un răspuns de clasa a V-a dar nu ştiu ce altceva pot spune. Sprijin nu ai de niciunde,  termini cu 10 facultatea şi eşti şomer. De ce ar fi bine să te naşti aici? Arta e la pământ. Nu am ce valori să ridic în slăvi. Hai să spunem că avem munţi frumoşi.

- Dacă ai rămâne în ţară, poate că lucrurile s-ar schimba.

- Eu prefer să plec. Nu m-aş întoarce şi nici nu cred că cineva ar vrea să se întoarcă în ţară. Să te întorci şi ce să faci? Să munceşti pentru 4 milioane? Când eram în clasa a XII-a, ni s-a spus că noi vom fi generaţia care o să fim primiţi cu braţele deschise dar nu s-a întâmplat aşa. Colegilor mei mai mici li s-a spus acelaşi lucru. Păi câte generaţii mai trebuie să treacă? Eu refuz să fiu generaţia de sacrificiu! Nu sunt de acord să pierd timpul meu şi viaţa mea pentru asta.

Info plus:

Iulia Pohrib are 22 de ani şi este din Bârlad. A fost de două ori olimpică în timpul liceului iar în această vară a absolvit ca şefă de promoţie Facultatea de Istoria şi Teoria Artei din Bucureşti. Deşi i-a plăcut foarte mult pictura, a renunţat la ea în timpul facultăţii, pentru a putea să dedice mai mult timp studiului. În următorii doi ani, tânăra va urma masteratul la Universitatea Sorbona din Paris, unde va studia ceea ce o pasionează: arta franceză a secolului XIX.