„La început simţeam că nu am nici o înclinaţie pentru ce făceam”

„La început simţeam că nu am nici o înclinaţie pentru ce făceam”

- spune Monica Rafailă, absolventă de zece pe linie a Politehnicii din Bucureşti

Când Monica termina liceul, sectorul telecomunicaţiilor era în plină ascensiune. Era firesc, cumva, pentru o olimpică cu premii la naţionala de matematică, să se îndrepte spre Politehnică. După ce a oscilat puţin între Poli şi ASE, Monica Rafailă a ales Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, una dintre facultăţile de top ale UPB.

- Electronica este o facultate care dă de furcă multor studenţi. Cum ai reuşit să te menţii numai de nota 10?

- În primul rând, nota 10 nu a fost un scop în sine, ci o consecinţă. Chiar dacă sunt o perfecţionistă, nu sunt genul de om care să se cramponeze de note.

Dacă nu aş fi luat 10, nu m-aş fi dus la măriri. Cu certitudine, munca din timpul anului reprezintă 50% din rezultate, pentru că laboratoarele, proiectele şi activităţile pe care le faci sunt foarte importante.

Eu am fost precaută din fire, nu am vrut să fiu surprinsă nepregătită la examene. După primele note de 10, toată lumea spunea să o ţin tot aşa şi mereu râdeam. Nu a fost un plan. Pe undeva, sunt sigură că e vorba şi de noroc.

- Ai copiat la vreun examen?

- Niciodată nu a fost vorba de o copiere calculată, planificată dinainte. Nu am mers la examene cu fiţuici sau hands-free. Implicit, însă, toată lumea mai vorbeşte, mai ajută în stânga, în dreapta. Mai strecuram şi eu informaţii la oral, dar nimic care, să spun aşa, ar fi putut să îi îngrijoreze pe profesori.

- Politehnica pare, mai degrabă, o facultate pentru băieţi. Cum de ai ales-o?

- La început, simţeam că nu am nici o înclinaţie spre ceea ce se făcea, spre partea de hardware. Eram chiar dezamăgită. Eu sunt înclinată spre software, spre abstractizare, teoretizare. Dacă îmi dai un telefon stricat, aş putea să îţi vorbesc foarte mult despre el, dar nu cred că ţi l-aş repara. Pistolul de lipit nu mă caracterizează. Poate că, fiind aplecată spre teoretizare, nici nu mi s-a părut greu să acumulez informaţii.

- Ce sacrificii a cerut performanţa?

- Pentru unii, de exemplu, un sacrificiu ar fi faptul că nu m-am angajat. Eu consider că moda aceasta de a alerga după un job nu e tocmai bună.

Mulţi caută joburi numai pentru experienţă, indiferent de domeniu, sau joburi, unde încă nu au ce cunoştinţe să aplice. Eu am ales mai degrabă să particip la concursuri. Am avut o bursă de la Infineon şi, pe baza acestei colaborări, am fost în Germania.

Lucrarea de licenţă mi-am făcut-o, de asemenea, în colaborare cu o firmă. Oricum, nu pot spune că am sacrificat ceva, chiar dacă a fost vorba de multă muncă, mult timp, multă răbdare. Am avut petreceri în cămin, am ieşit cu prietenii, am făcut excursii.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine