Ministerul Educaţiei a comis sute de greşeli la subiectele pentru bac

de Raul FLOREA Postat la: 08.06.2009 19:23 Ultima actualizare: 08.06.2009 19:24

Elevii trebuie să se înarmeze cu nervi tari pentru a trece cu bine bacul Foto: Mediafax

MECI nu garantează că pe băncile elevilor nu vor ajunge subiecte greşite

Încercând să dreagă situaţia, specialiştii CNCEIP au înlocuit fraze corecte iniţial cu altele ce conţin erori gramaticale

Variantele de subiecte pentru examenul de bacalaureat din această vară au fost emise de către experţii Ministerului Educaţiei (MECI) cu sute de erori. Pe lângă greşelile gramaticale, puse pe seama tehnoredactării, specialiştii Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP)- organismul ce are în sarcină elaborarea subiectelor, au comis erori de conţinut care, dacă nu ar fi fost corectate la timp ar fi făcut imposibilă rezolvarea cerinţelor. Dacă, spre exemplu, la disciplina chimie, experţii au încurcat permanganatul de potasiu cu permanganatul de sodiu, la biologie confuzia a fost făcută între cloroplaste şi plastide. La geografie, în schimb, una dintre cerinţe presupunea situarea deşertului Atacama  pe unul dintre continentele Africa, Australia, Asia sau Europa, din variantele de răspuns lipsind taman varianta corectă- America de Sud. Tot la geografie, elevii ar fi fost nevoiţi să indice unul dintre patru arhipelaguri date, ce se află în Pacific. Numai că două dintre variante erau Filipinele şi Japonia, ambele fiind situate în respectivul ocean. PIB-ul Marii Britanii a dat de asemenea bătăi de cap specialiştilor care au încurcat poziţia a IV-a la nivel mondial, ocupată de Regatul Unit, cu locul IV în Europa.

Mai mult, în cadrul aceleiaşi erate, experţii au înlocuit în mod greşit afirmaţia: „Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se menţine între puterile economice ale lumii“ (corectă din punct de vedere gramatical) cu „Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se menţin (sic!) între puterile economice ale lumii“. În cazul variantelor de la limba română majoritatea modificărilor au vizat simplificarea sarcinii de lucru şi diminuarea gradului de dificultate, nefiind semnalate erori grave. Practic toate revenirile asupra subiectelor au fost operate de minister prin intermediul a 49 de erate, emise la o lună după publicarea variantelor, fiecare dintre acestea conţinând zeci de reveniri asupra textelor pentru fiecare tip de subiect. Erorile experţilor CNCIP au fost îndreptate de către dascălii care pe parcursul lunii martie au transmis Ministerului Educaţiei corectările necesare. 

„Au fost nişte recomandări din partea MECI ca noi să precizăm ce nu era corect. Ne-am uitat pe variante şi am avut câteva intervenţii. Nu e normal ca subiectele să plece de la experţi cu greşeli,  dar ar fi mai bine să nu mai existe problema asta cu variantele. Să dăm elevilor o programă pe care să o parcurgă şi câteva tipuri de subiecte pe care să le primească drept model. Nu înţeleg cui foloseşte publicarea a câte o sută de variante. Galopăm cu ei să le parcurgem pe toate timp de un semestru iar rezultatul e că elevii sunt sufocaţi. Sperăm să se ia măsuri iar dacă se va renunţa la postarea variantelor ar fi perfect”, ne-a declarat Victor Nicolae, directorul Colegiului „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti.

Ministerul Educaţiei spune că a greşi e omeneşte

Ministerul Educaţiei spune că apelează în fiecare an la ajutorul profesorilor din teritoriu pentru a remedia greşelile experţilor Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar ceea ce reprezintă o „etapă naturală” de verificare. „Am postat subiectele în februarie şi timp de o lună toată lumea a avut ca temă să transmită observaţiile. E foarte greu să faci o sută de subiecte echivalente ca dificultate şi să nu-ţi scape erori. Sunt câte o sută de variante la fiecare dintre cele trei subiecte pentru fiecare tip de subiect. Se întâmplă la asemenea cantităţi, e omeneşte. Când verifici  subiectul pe care l-ai făcut ţi se pare corect  pentru că lucrezi cu ce ai în cap nu cu ceea ce e scris pe foaie. Există şi alte persoane care verifică dar nu vă pot spune de ce nu au văzut”, ne-a explicat Liliana Preoteasa, directorul Direcţiei învăţământ preuniversitar din MECI şi proaspăt numită director al CNCEIP, precizând că nici în acest moment nu poate garanta nimeni că subiectele vor ajunge pe băncile elevilor fără greşeli: „Nu pot avea certitudinea că nu mai există erori dar probabilitatea de a mai exista greşeli e foarte mică. Oricum, verificări se mai fac şi acum şi se vor face până în preziua examenelor”.

Erata - soluţie sine qua non a ministerului

Erata pare să fi devenit o soluţie la care Ministerul Educaţiei apelează din ce în ce mai des. După ce la teza cu subiect unic la limba şi literatura română dată spre rezolvare elevilor de clasa a VIII-a, aceiaşi specialişti care au compus variantele pentru bacalaureat au încurcat două personaje din schiţa „Triumful talentului”, de I.L Caragiale, făcând o confuzie între Ghiţă Niţescu şi Niţă Ghiţescu, lucrarea scrisă de la istorie a conţinut de asemena o greşeală. Dându-şi seama cu câteva minute înainte de începerea tezei că au încurcat armata 1 cu armata 2 într-un paragraf al tezei, specialiştii CNCEIP au transmis în teritoriu o erată prin care se preciza care anume este varianta corectă.

Dacă, după prima gafă comisă de centrul pentru curriculum, ministrul Ecaterina Andronescu i-a eliberat din funcţie pe consilierul Mihai Stan şi pe Dumitru Săvulescu, directorul în cadrul CNCEIP, care trebuia să verifice variantele de subiecte, erata tezei de la istorie a adus demisia şefului centrului, Cristian Silviu Mirescu, şi a inspectorului pentru disciplina istorie Rodica Tudorică, motivaţia fiind abaterile de la procedurile privind elaborarea subiectelor pentru examenele naţionale. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu a putut fi contactată pentru a putea explica de ce specialiştii care se află sub coordonarea sa comit atât de multe erori în elaborarea subiectelor pentru examenele naţionale şi dacă va păstra sistemul introdus în anul 2005 ce presupune publicarea variantelor pentru bacalaureat.

„E foarte greu să faci o sută de subiecte echivalente ca dificultate şi să nu-ţi scape erori. Sunt câte o sută de variante la fiecare dintre cele trei subiecte pentru fiecare tip de subiect. Se întâmplă la asemenea cantităţi, e omeneşte”  -  Liliana Preoteasa, directorul CNCEIP

Info plus:

Calendarul probelor de bac

22-23 iunie - Limba şi literatura română - proba orală

23-24 iunie - Limba şi literatura maternă - proba orală

24-25 iunie - Limba şi literatura modernă - proba orală

26 iunie - Limba şi literatura română - proba scrisă

29 iunie - Limba şi literatura maternă - proba scrisă

30 iunie - Proba obligatorie a profilului - proba scrisă

1 iulie - O probă la alegere din aria corespunzătoare specializării

2 iulie - O probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii corespunzătoare specializării

5 iulie - Afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor

9 iulie - Afişarea rezultatelor finale

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

21 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 8.06.2009 22:01

Variantele de subiecte pentru examenul de bacalaureat din această vară au fost emise de către experţii Ministerului Educaţiei (MECI) cu sute de erori. Pe lângă greşelile gramaticale, puse pe seama tehnoredactării, au fost comise erori de conţinut care, dacă nu ar fi fost corectate la timp ar fi făcut imposibilă rezolvarea cerinţelor.

 
#2 csobi 8.06.2009 22:01

cu o ministra care apare pe la televizor cu un fular rosu in jurul gatului, de parca era joiana mea din grajd , nu este de mirare ca scoala romaneasca este pe butuci. grav este faptul,ca aceasta creatura oportunista se joaca cu destinele copiilor nostrii. sa o fereasca sfantul sa comita greseli la acest examen de bac pentru ca parintii sunt hotarati sa o scoata din minister, pentru ca psd-ul a ramas surd la sesizarile noastre, ale parintilor. o sa-i aratam noi cum este sa gresesti omeneste.

 
#3 bebe 8.06.2009 23:12

cu cat gresesc mai mult cu atat vor mai sus in grila de salarizare.eu zic sa le dati ce va cer pentru ca ati cedat totdeauna in fata votului.ati face orice pentru voturile lor.dati pe o parte si pierdeti pe cealalta pentru ca cetatenii sau saturat vazand cum clasa politica face orice pentru voturi

 
#4 Moi Meme 9.06.2009 00:02

stati linistiti, ca asta cu subiecte date aiurea nu e noua. n-am sa uit in veci cum onor fauritorii de subiecte ne-au dat unele la bac ce nu nici macar nu se aflau in programa noastra de liceu pedagogic pentru ca nu se deranjasera sa verifice specificul orelor de matematica la profilul nostru.

 
#5 cum sa faci bani 9.06.2009 01:33

cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) dancu ioan jr –str g cosbuc, nr 44, tapu, jud sibiu cod : 557147 2) iordachioaia marian, str splaiul independentei, nr 290, p21, ap 314, sector 6 bucuresti 3) op 1 cp 4 ->urziceni; jud. ialomita; cod:925300 4) belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 cod : 300320 timisoara jud. timis 5) barbucenescu ramona, strada aleea gladiolelor, nr 2, bloc c19 ap 14, cod postal 240086,ramnicu valcea, jud. valcea 6)baiasu laurentiu florian, strada: aleea mioritei,nr. 2, bl.n5, sc. a, ap. 19, cod postal: 240226, ramnicu valcea, jud. valcea. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de multiplicare se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu... se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bai! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca... va raciti gura degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... bafta !!!

 
#6 @cum sa faci bani 9.06.2009 07:13

cum sa-mi bag på¯la in måta... fara bani

 
#7 á¹–ÜĽĄ 9.06.2009 07:15

.

 
#8 vasile 9.06.2009 08:29

daca vreti sa semnati pe site-ul “petitieonline***&rdq uo; petitia impotriva aberatiei guvernantilor care in totala contradictie cu constitutia romaniei, prin h.g. 1588/2007 la art.26 enunta: -asociatia de proprietari are potrivit legii , un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor si a altor spatii , proprietati individuale ale proprietarilor din condominiu , precum si un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora pentru sumele datorate cu titlu de cota de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari dupa cheltuielile de judecata , datorate tuturor creditorilor in interesul carora au fost facute. in dreptul comercial , exista necesitatea de a avea un contract de prestare de servicii, insa in aceasta aberatie ori ca esti ori ca nu esti membru care aderi la asociatia de proprietari , averea ti se poate lua in numele asociatiei de proprietari , fara ca sa mai ai “drept” de proprietate in aceasta tara.la asa abuzuri , nu e de mirare ca incep jafurile sa se inteteasca. . articolul 40 dreptul de asociere
(1) cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere. articolul 44 dreptul de proprietate privata
(1) dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular, zica sfinta constitutie. daca nu votati impotriva acestei petitii care obliga locatarii sa dea salar fara sa munceasca la asociatiile de proprietari , va faceti partas la propria iobagie si mai bine votati pd-l si cu psd ca sa traiti bine ! suntem "obligati" sa platim din munca noastra niste “nimeni” care nu fac nimic decit calcule cum sa ia bani pe degeaba.si asta fara contract de prestari servicii cu clauze juridice.toate firmele abia daca isi pot permite sa traiasca iar asociatiile de proprietari , care cica sunt asociatii nonprofit , au garantat salariul din executarea proprietarilor , de parca proprietarii suntem infractori sau talhari in aceasta tara.ar fi cazul ca noi proprietarii sa fim condamnati si la inchisoare daca nu dam taxa de protectie la aceste asociatii.

 
#9 Dr Marutza 9.06.2009 09:00

jalnic! ministrul educatiei ar trebui sa-si dea demisia! dar cine sa vina sa puna capat acestei situatii din invatamantul romanesc? bietii elevi, ei sunt marii perdanti! competenta multora dintre profesori lasa si ea de dorit. ce folos cu cei cativa olimpici care se remarca in competitiile internationale cand marea masa a elevilor e sacrificata datorita nepasarii, sau incompetentei celor care raspund de educatie?!

 
#10 Emil Maglaviceanu 9.06.2009 10:06

ce poti astepta de la un ministru "garantat vanghelie" ?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa