Ministerul taie „Spiru“ la distanţă, admiterea continuă
Raportul ministrului Andronescu nu e luat în seamă de conducerea Spiru Haret n Foto: Octav Ganea
Doar cei care au absolvit Dreptul trebuie să se reîntoarcă la studiu şi să dea din nou examenul de licenţă
„Este mult, mult mai grav decât ne-am închipuit. Am decis să propunem măsuri extrem de severe, fiindcă altfel nu se mai poate”, rezuma pentru Gândul ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, situaţia de la Universitatea „Spiru Haret”.Practic, nici în urma verificărilor corpului de control al MECI nu se nu se poate face o distincţie clară între studenţii înmatriculaţi la cursuri de zi şi cei de la ID, ceea ce face practic imposibilă aflarea numelor absolvenţilor care ar trebui să-şi revalideze diploma. Numai absolvenţii specializării Drept sunt ghinionişti. Ministrul Educaţiei cere ca aceştia să se reîntoarcă la studiu pentru a-şi finaliza programele la nivelul a 240 de credite transferabile, având în vedere că Universitatea Spiru Haret a fost singura instituţie de învăţământ superior din România care nu a respectat legislaţia şi a organizat studiile de licenţă pentru specializarea drept cu numai 180 de credite şi nu cu 240 cât cere legea (mai exact au făcut trei ani de facultate, în loc de patru).
Studenţii de la ID dau licenţele la alte instituţii acreditate
Dacă problema absolvenţilor de Spiru Haret încă nu a fost tranşată, ministerul Educaţiei vrea să lămurească măcar situaţia celor care sunt înscrişi la învăţământul la distanţă. În raportul prezentat de Ecaterina Andronescu premierului Emil Boc, MECI a propus desfiinţarea centrelor teritoriale din ţară şi centrele de învăţământ la distanţă din străinătate de la Spiru Haret până când Universitatea va intra în legalitate, iar facultăţile acreditate vor fi monitorizate timp de trei ani de minister. Astfel, studenţii înscrişi la ID îşi vor continua studiile la alte instituţii acreditate, căci „nu poţi să faci muzică sau sport la distanţă şi nu poţi fi un specialist în criminalistică fără să fi făcut nici măcar o oră de laborator. Nu cred că poţi fi un specialist în aceste domenii fără să te întâlneşti măcar o singură oră cu un cadru didactic”, a explicat Ecaterina Andronescu. Nu în ultimul rând, în raport MECI propune retragerea dreptului de a organiza licenţa pentru Universitatea “Spiru Haret” până la finalizarea evaluării instituţionale externe de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).
Universitatea refuză să se conformeze şi continuă admiterile
MECI a invalidat şi Carta universitară, dar şi cele 92 de titluri de conferenţiar şi profesor conferite de Universitatea Spiru Haret (USH). „Le cer să intre în legalitate şi cu alegerea rectorului, şi asta cât mai urgent, pentru ca rectorul Bondrea nu a fost validat de către minister, cum spune legea. De asemenea, toţi profesorii şi conferenţiarii, care nu au trecut prin filiera legală şi nu au fost confirmaţi de către CNACTDU, trebuie să intre în legalitate”, mai spunea Ecaterina Andronescu pentru Gândul. Propunerile ministerului care ar urma să fie incluse într-un proiect de act normativ ce va fi supus atenţiei Guvernului săptămâna viitoare sunt însă ignorate în totalitate de conducerea USH. Într-un comunicat, Biroul executiv al Universităţii a anunţat că nu va desfiinţa programele de învăţământ la distanţă, iar centrele teritoriale şi cele din străinătate vor continua să funcţioneze.
USH va continua admiterea şi cele 92 de titluri de conferenţiari şi profesori nu vor fi anulate. Mai mult, reprezentanţii universităţii acuză raportul MECI, susţinând că rezultatele acestuia încalcă autonomia universitară şi proprietatea privată, motiv pentru care au şi fost atacate în instanţă. „Adoptarea concluziilor doamnei ministru Ecaterina Andronescu va consfinţi, în fapt, desfiinţarea învăţământului particular din România, prin încălcarea flagrantă a autonomiei universitare şi a proprietăţii private, garantate de Constituţie şi trecerea universităţilor sub influenţa unei forţe politice. Nimeni nu este mai presus de lege!”, reiese din comunicatul USH.
Ecaterina Andronescu, Ministrul Educaţiei - Este mult, mult mai grav decât ne-am închipuit. Am decis să propunem măsuri extrem de severe
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















128 Comentarii [+] Adauga un comentariu
„Este mult, mult mai grav decât ne-am închipuit. Am decis să propunem măsuri extrem de severe, fiindcă altfel nu se mai poateâ€Â, rezuma pentru Gândul ministrul EducaÅ£iei, Ecaterina Andronescu, situaÅ£ia de la Universitatea „Spiru Haretâ€Â.
UNIVERSITATEA ALMA MATER SIBIU
sunteti de acord cu desfiintarea tuturor universitatilor particulare din romania? > sondaje.php0h.com/desfunivpart.ph p
de ce nu publica gandul lista aracis (***.aracis_stadiu-programe_studii_un iversitare_iulie-200 9 ) cu sute de facultati de stat si particulare neautorizate, neacreditate, fara evaluare , din anii1998, 2000, altele decat spiru haret ,pentru o corecta informare asupra situatiei actuale din educatie ; universitatea are atatea facultati la zi,de ce d-na ministru vrea sa desfiinteze si pe cele acreditate si la zi? exprimarea ambigua este rauvoitoare si ziarul d-voastra nu este deloc corect in expunerea adevarului
felicitari doamnei andronescu. se vede ca odata cu venireadoamnei andronescu la minister a disparut coruptia. se vede ca este interesata de calitate si nu de bani. succes doamna ministru!!!!!
universitatea spiru haret este o bataie de joc fata de invatamantul romanesc! in timp ce la alte facultati nu reusesc sa termine decat un anumit procent dintre cei care intra,la spiru intra toti si termina toti.toti insemnand 100000 / an!!! oare avem nevoie de oameni prosti care se cred destepti?
faptu ca a iesit acest scandal scoate la iveala bataia de joc de la spiru haret si ridica mari semne de intrebare in legatura cu invatamantul privat in general! pentru absolventii de facultati serioase asta inseamna o veste buna!!! nu poti sa compari un absolvent de arhitectura de la universitatea de stat ion mincu cu un prost care a facut arhitectura la spiru haret. sa fim seriosi!!! universitatea spriru haret ar trebui sa fie rasa de pe fata pamantului pentru ca este o bataie de joc!!! felicitari doamnei ministru!!!
cine este acest meci ?partidul comunist roman?meci vrea sa desfinteze ush asta e singura tinta....nu tine cont de lege, de nimic..adevaratul interes e salvarea invatamantului de stat privat de la faliment....si cine creeaza curente de opinie in tara asta ?sorin ovidiu vantu care a furat miloane de romani prin fni si motanul felix pe nume voiculescu care s-a trezit dupa revolutie cu conturiile securitatii in mana?mi se face greata.....
bai gandaci de serviciu de la acest ziar de cacao.....ar trebui sa va bucurati ca noi astia de la ush suntem idioti cu diploma,daca ajungem fata in fata si dam concurs noi nu avem nici o sansa mai 'entelectualilor' de ce nu va bucurati?idiot contra destept
ar trebui sa interzica toate facultatiile private si pe absolventi sa ii puna sa dea din nou licenta la stat!!! asa o sa scapam de prostii cu diplome de 2 parale!!!