Ministrul Educaţiei lasă „Spiru Haret” fără învăţământul la distanţă. Andronescu pentru Gândul: ”Este mult, mult mai grav decât ne-am închipuit”

de Melania MANDAS VERGU Postat la: 08.08.2009 14:35 Ultima actualizare: 08.08.2009 17:48

Ministrul Educaţiei lasă „Spiru Haret” fără învăţământul la distanţă. Andronescu pentru Gândul: ”Este mult, mult mai grav decât ne-am închipuit”

Ministrul Andronescu a prezentat în Guvern raportul Corpului de Control. Măsurile propuse vizează practic toate specializările şi formele de învăţământ

Raportul controlului efectuat la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti de către corpul de control al MECI scoate în evidenţă în primul rând că la USH nu se poate face o distincţie clară între studenţii înmatriculaţi la cursuri de zi şi cei de la ID, ceea ce face practic imposibilă aflarea numelor absolvenţilor care ar trebui să-şi revalideze diploma. ”Este mult, mult mai grav decât ne-am închipuit. Am decis să propunem măsuri extrem de severe, fiindcă altfel nu se mai poate”, ne-a declarat astăzi, înaintea şedinţei de Guvern, ministrul Andronescu.

Printre măsurile dure cu care ministrul s-a dus la Guvern se află cerea de desfiinţare a tuturor centrelor de învăţământ ID din ţară şi din străinătate, ca şi decizia de a monitoriza trei ani de acum încolo toată activitatea universităţii pentru programele de studii autorizate şi acreditate. Se propune ca toţi absolvenţii specializării Drept să se reîntoarcă la studiu pentru a-şi finaliza programele la nivelul a 240 de credite transferabile. Universitatea Spiru Haret a fost singura instituţie de învăţământ superior din Romania care nu a respectat legislaţia şi a organizat studiile de licenţă pentru specializarea drept cu numai 180 de credite şi nu cu 240 cât cere legea.

”Le cer să intre în legalitate şi cu alegerea rectorului, şi asta cât mai urgent, pentru ca rectorul Bondrea nu a fost validat de către minister, cum spune legea. De asemenea, toţi profesorii si conferenţiarii, care nu au trecut prin filiera legală şi nu au fost confirmaţi de către CNACTDU, trebuie să intre în legalitate”, a mai spus Andronescu. Ministrul se gândea chiar să solicite guvernului să aprobe ca absolvenţii de la Spiru Haret să susţină trei ani de acum încolo licenţa la alte facultăţi acreditate, cel puţin pentru programele de studii la care universitatea nu are autorizare si acreditare.  

UPDATE: Boc, de acord, în principiu, cu ideea

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Adronescu, a propus sâmbătă, în cadrul şedinţei extraordinare de Guvern, desfiinţarea formei de învăţământ la distanţă de la Universitatea „Spiru Haret”, potrivit Mediafax. Premierul a fost de acord în principiu cu propunerea, urmând să fie emisă o Hotărâre în aces sens. Andronescu a explicat, pentru Mediafax, că sunt 53 de centre teritoriale în care Universitatea „Spiru Haret" a organizat învăţământ la distanţă. Raportul în cazul acestei instituţii de învăţământ urma să fie prezentat în şedinţa de miercuri a Cabinetului, însă acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce l-a nemulţumit pe Boc, care a apreciat că astfel se amână soluţionarea situaţiei în cazul „Spiru Haret”. (M.T.)

 

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

209 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 8.08.2009 15:08

Forma de învăţământ la distanţă de la Universitatea "Spiru Haret" ar putea fi desfiinţată, la propunerea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, aceasta fiind una dintre concluziile raportului realizat în urma controlului făcut la instituţia de învăţământ, prezentat, sâmbătă, în şedinţa extraordinară de Guvern.

 
#2 invatamantul la 8.08.2009 15:08

mica/mare distanta fabrica semidocti. cel cu marca ush este neomologat si trebuie desfiintat. oricum prin tara [si strainatate] bantuie zeci de mii de diplome cumparate. desigur astfel se compromite intregul invatamant superior romanesc.//tester

 
#3 student USH 8.08.2009 15:34

cei care sunt anii 2 si 3 la id, ce fac? au dreptul sa termine?se asigura transfer la fr sau la alte univ? cred ca trebuie sa fim informati...

 
#4 @invatamatul la 8.08.2009 15:47

tester sau aha, tu si inca vreo 2-3 panditi toate site-urile in care apare o stire despre spiru haret si incepeti discreditarea. cu cat sunteti platiti de abramburica din cei 10 mil de euroi??? nu ne spune, sunteti penibili! invatamatul la distanta sa fie desfiintat peste tot. asta e solutie. si vedeti ce e in gradina cu livhele de la stat si din toate ministerele. nu mai aveti de unde sa mulgeti ugerul tarii

 
#5 gabriela 8.08.2009 15:50

nu am cumparat diploma,am muncit pentu a o merita.m-am dus la ush datorita ministrei-daca nu in ea in cine sa mai ai incredere?acum cativa ani era acolo,la ush,printre studenti....puteam sa aleg titu maiorescu-are destule centre id in tara (legale?)dar am ales ush la deschiderea anului scolar vazand-o pe ea....ce s-a intamplat intre timp?ce jocuri murdare ati jucat,domnilor politicieni?de ce sa platim noi?tot noi....mereu si mereu?

 
#6 pt. tester 8.08.2009 15:52

tu chiar crezi ce spui? esti platit sau ai creierul spalat sau esti un escroc la fel cu cei de la stat. in univ de stat se nasc escrocherii de cea mai joasa speta. au gasit tap ispasitor pe ush. sa desfiinteza id-ul de peste tot. ceea ce cred ca se va si intampla. exclus doar la spiru. dar androneasca a discreditat absolventii si profesorii acreditati spiru. pentru asta o sa plateasca in instanta sau cedo

 
#7 vlad 8.08.2009 16:00

tester e un amator. semidoct e noul cuvant pe care l-a descoperit azi-noapte in timp ce-si storcea un cos intarziat. vrea sa arate ca a invatat un cuvant, dar nu stie unde sa-l foloseasca. la stat, baiete, si unde sunt adevaratele escrocherii! iq-ul tau e zero barat. tester sta toata ziua pe net si scrie mesaje doar ca sa se afle in treaba, in timp ce-si alinta al treilea picior din mijloc. cred ca e plin de cosuri. frustrat, mde. mai pune mana pe carte, testerica tata

 
#8 IRINA 8.08.2009 16:11

10 mil de euroi pt constructia unui amfiteatru? pe timp de criza? de ce nu alocati banii astia acolo unde sunt necesari? va bucurati de pomana pe nenorocirea altuia. mai devreme sau mai tarziu veti plati. sunteti doar lipitori. sugeti sangele poporului roman

 
#9 ion m 8.08.2009 16:19

daca tot se desfiinteaza, mi se pare corect sa desfiinteze tot invatamantul de la distanta din toate universitatile, atat de stat, cat si private. in ceea ce priveste scandalul cu spiru, sunt doar interese. nici eu nu sunt de acord cu discreditarea spiru haret si nici cu aruncarea unor bani pe un moft de amfiteatru. dati bani acolo unde trebuie. de-aia a saracit tara asta. hotie si furt la drumul mare. au venit acum ulii din alte tari sa ne jupoaie si sa ne dicteze cum sa traim din cauza unor nenorociti care au furat si nu au condus tara asta. tara asta nici nu e condusa. behaiti in campanii electorale si furati si pe timp de criza. ar trebui sa fiti judeacti pentru genocid, pentru incalcarea drepturilor omului

 
#10 parinte 8.08.2009 16:29

ma gandesc cu groaza la faptul ca trebuie sa-mi dau copiii la scoala. anul asta e intr-un fel, in alt an in alt fel. voi sunteti normali? faceti legi, ordonante sau hotarari de guvern pentru un an sau doi ani? vara e x si toamna e y? aveti bani si timp ca sa ne omorati pe noi cu zile? stiti cat costa pt un parinte un an scolar pt copilul lui? manuale alternative??? vai de capul lor! analfabeti in fruntea tarii. cica ei au terminat la stat. mama voastra dar de incompetenti si de hoti

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa