27 vizualizări 20 sep 2007

 Este posibil să obţii 10 pe linie la examenul de bacalaureat, iar la admiterea la facultate să nu fii capabil să obţii mai mult de nota 5? În România este perfect posibil. O.M.A., absolventă a Colegiului Naţional „Petru Rareş”, din Piatra Neamţ, este un exemplu viu care te lasă mut de uimire. La examenul de bacalaureat, din vară, eleva a obţinut 10 pe linie, inclusiv la probele scrise de limba şi literatura română şi la limba engleză. „Prin multă muncă şi ambiţie pentru a obţine o medie bună pentru dosarul de admitere la facultate”, îşi explică performanţele eleva.

Ajunsă însă la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi Străine, secţia de limbi orientale – japoneză, cu dosarul pregătit, deoarece absolventa „magna cum laudee” aşa crezuse că se va face admiterea, surpriză! Secretara îi spune: „Nu, domnişoară! Se dă examen!”. Eleva se înscrie totuşi, se prezintă la examen ştiind că s-a pregătit şi în particular cu meditatori, însă... din nou, surpriză! Pe lista cu rezultatele obţinute la examen, în dreptul numelui erau trecute note mici: 5,00 la română şi 4,35 la engleză. Explicaţia elevei? „Vă spun sincer că, în nici un caz, mai ales cine mă cunoaşte, ştie că nu am copiat.

Gramatica a fost foarte grea, iar în liceu nu s-a făcut, deci am rămas cu gramatica studiată, din clasa a VIII-a”, ne-a spus eleva. Explicaţia fetei pentru nota de la română este scuzabilă, prin consultarea programelor de liceu, care au doar foarte puţine elemente de gramatică. Mai greu se poate explica obţinerea notei 4,35 la engleză, când la bacalaureat obţinuse nota 10, cu doar 3 săptămâni înainte.

În prezent, „zecista” de la bacalaureat este studentă la Universitatea Româno-Americană, universitate privată unde a fost admisă nu în urma unui examen, ci în baza mediei generale de la bacalaureat. Fata va studia economia, un salt de altfel considerabil, de la limba japoneză la economie. Anul viitor este posibil să mai încerce la Facultatea de Limbi Străine pentru că va urma, de pe acum, cursuri de japoneză, asta dacă nu se răzgândeşte între timp, după cum a recunoscut singură.

Întrebarea firească ar fi cum de este posibil ca în doar 3 săptămâni un elev de nota 10 să scadă la un nivel inferior. Nimeni nu poate demonstra însă că eleva a avut emoţii foarte mari şi nu a picat pe subiect la admiterea la facultate, ori a copiat la bacalaureat. Anul acesta, la bacalaureat, 50 de elevi au atins perfecţiunea luând 10 pe linie.


„Pot fi anumite explicaţii, dar puţine la număr! Dacă a avut o motivaţie puternică la bacalaureat şi a obţinut note de 10, nu ar fi trebuit să aibă probleme la facultate. În cele mai rele condiţii, chiar dacă nu pica pe subiect, putea obţine 8 la examene, dar de la nota 10 la nota 5 este o diferenţă greu explicabilă. E puţin probabil să nu fi fost capabilă să facă faţă examenului de la facultate. Oamenii au zile mai bune şi mai puţin bune, depinde de personalitatea copilului, de baftă şi de alte situaţii”  - Cristina Vasiloiu, consilier şcolar, Şcoala 117, Bucureşti

Citește și: