Părinţii sunt tupeişti şi egoişti

Părinţii sunt tupeişti şi egoişti

Cu cât elevii se măresc, cu atât interesul familiei pentru şcoală scade

Copiii de la şcolile de arte şi meserii parcă ar fi orfani

Ne-am bucura dacă ar exista o lege care să-i oblige pe părinţi să vină la şcoală şi să se intereseze de copiii lor! Ei uită că au copii şi ni-i lasă nouă (n.r. - profesorilor) să ne descurcăm singuri!”, ne-a declarat M.S., profesoară de geografie, într-o şcoală din Bucureşti. Disperarea profesorilor faţă de indiferenţa părinţilor îi aduce, uneori, pe aceştia în situaţia de a solicita aprobarea unor legi speciale. Unii părinţi nu vin la şcoală să se intereseze de notele copiilor sau de disciplină decât în ultimă instanţă, când directorii le trimit scrisoare cu confirmare de primire.

Interesul scade după ciclul primar

În clasele primare, majoritatea părinţilor se interesează zilnic de soarta copiilor lor. „Sunt părinţi care se ocupă de copii, vin zilnic la şcoală, la şedinţele cu părinţii şi la consultaţiile săptămânale”, ne-a spus M.S. Pe parcurs însă, vizitele de control se răresc. „În ultima categorie sunt cei care nu dau pe la şcoală când sunt solicitaţi, din păcate.  Există clase de gimnaziu unde părinţii au legături permamente cu şcoala şi ştiu totul. Există şi clase unde părinţii nu vin.

Ei nu au studii, provin din familii dezorganizate, sunt foarte ocupaţi şi uită că mai au copii”, a adăugat aceeaşi profesoară. La liceu şi în special la şcolile de arte şi meserii, situaţia scapă de sub control. „Sunt clase unde implicarea e puternică, dar şi clase de SAM unde foarte mulţi părinţi nu se implică, pentru că fiii lor au avut rezultate slabe şi situaţia a fost la fel dintotdeauna.  Este una dintre durerile noastre!”, ne-a spus Carmen Ghiaţă, directoarea adjunctă de la Grupul Şcolar Industrial „Unirea”.

Cauzele indiferenţei: timpul şi educaţia

Motivele principale pentru care părinţii dau pe la şcoală din an în Paşte sunt: serviciul şi, implicit, lipsa timpului şi imposibilitatea de a supraveghea activitatea copiilor, nivelul scăzut de educaţie şi lipsa respectului pentru şcoală.  „Amândoi părinţii pleacă devreme la muncă şi îl trimit pe copil la şcoală, ca pe câmp. Elevii nu se mai trezesc la timp sau, dacă îi sună părinţii să îi verifice, ei spun că pleacă imediat la şcoală şi se culcă la loc. Ca profesor, încerci să găseşti soluţii. Întotdeauna trimitem scrisori cu confirmare de primire, ca să fim siguri că mesajul nostru ajunge la părinţi”, ne-a spus o profesoară de geografie şi engleză, directoare la o şcoală bucureşteană.

Profesorii susţin că nici părinţii din mediul rural, care au copiii înscrişi la şcolile din oraş, nu se implică foarte tare, dar acest lucru se întâmplă doar pentru că au încredere în copiii lor. „Avem şi copii care fac naveta de la sat. Părinţii lor vin mai rar pe la şcoală, pentru că au încredere în copii, iar aceştia chiar sunt mai responsabili şi se ţin de carte!”, ne-a mai spus profesoara Carmen Ghiaţă. Profesorii susţin că nu există diferenţe între gradul de implicare al părinţilor elevilor din şcolile centrale şi al celor de la periferie. 

„Singura deosebire este modul de abordare al acestora. Părinţii elevilor din zonele defavorizate sunt mai modeşti. Ei întreabă: „De ce a luat elevul meu această notă?”.  Părinţii elevilor din şcolile mai bune sunt mai tupeişti, cer mai multe explicaţii şi dau vina pe profesori pentru rezultatele slabe ale propriilor copii”, a spus profesoara de geografie.

Părinţii nu pot fi aduşi cu forţa la şcoală de către profesori. Scrisorile, telefoanele sau vizitele diriginţilor la domiciliu sunt ultimele soluţii la care pot recurge aceştia pentru a ţine legătura cu familiile elevilor.

„Unii părinţi vin la şcoală doar să ceară socoteală profesorilor pentru notele mici ale copiilor. Nu întreabă dacă au învăţat, dacă şi-au făcut temele! ”  -  (Profesoară geografie)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine