Parlamentul uninominal – decorat cu titluri universitare

de Raul FLOREA Postat la: 09.12.2008 20:27

Chipuri de profesori vechi şi noi în Parlamentul României

Noul legislativ are cinci şefi de universităţi şi trei foşti miniştri ai Educaţiei

O treime dintre reprezentanţii judeţelor Cluj, Bihor şi Sibiu au interese în universităţi

Votul uninominal a băgat în parlament o suită de nume grele ale mediului universitar, îngroşând rândurile celor care au legătură cu învăţământul superior. Deşi o bună parte dintre cei 64 de senatori şi deputaţi din precedenta legislatură care predau în facultăţi nu au mai prins noi mandate, locul lor a fost luat de un nou val de profesori.

Astfel, printre noii aleşi se află cinci şefi de universităţi: rectorii Nicolae Robu (Universitatea Politehnică din Timişoara), Iosif Ştefan Drăgulescu (Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara), Ecaterina Andronescu (Universitatea „Politehnica” din Bucureşti), Florian Popa (Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti) şi preşedintele Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Ioan Sbârciu. Pe lângă doamna Andronescu, alţi doi foşti miniştri ai Educaţiei ocupă fotolii de parlamentari: Mihail Hărdău şi Cristian Adomniţei. Cot la cot cu aceştia, parlamentari începători într-ale predării, provenind din învăţământul privat, au prins la rându-le mandate, exemple elocvente fiind Elena Udrea, lector al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, şi Victor Ponta, conferenţiar al Universităţii Româno-Americane.

Pe de altă parte, reînnoirea parlamentului a lăsat pe dinafară o serie de reprezentanţi cu norme multiple la catedră, precum peremista Vergina Vedinaş, care predă la cinci universităţi, sau Alexandru Athanasiu, cu norme la trei universităţi.

Universitatea din Oradea, reprezentată de cinci parlamentari

Unele centre universitare şi-au asigurat lobby consistent în Senat şi Camera Deputaţilor. Patru parlamentari de Bihor sunt în acelaşi timp şi cadre didactice ale universităţii orădene, Sonia Maria Drăghici fiind conferenţiar în cadrul Facultăţii de Medicină, pedelistul Petru Filip, conferenţiar, udemeristul Akos Derzsi, lector, iar fostul prorector Ioan Mang, profesor universitar. Acestora li se adaugă deputatul de Argeş Ioan Burnei, lector al Facultăţii  de Medicină. Cinci dintre cei 14 aleşi ai judeţului Cluj sunt la rându-le cadre universitare. Mircea Giurgiu este membru al catedrei de comunicaţii a Universităţii Tehnice de Construcţii din Cluj-Napoca, instituţie unde predau, de asemenea, pesedistul Vasile Soporan şi pedelistul Mihail Hărdău.

Universitatea clujeană de medicină este reprezentată de către Şerban Rădulescu, membru al catedrei de chirurgie II, în timp ce Universitatea „Babeş-Bolyai” se poate bizui pe deputatul pedelist Daniel Buda, lector al Facultăţii de Ştiinţe Politice. O situaţie asemănătoare se găseşte şi în judeţul Sibiu unde trei dintre cei nouă parlamentari se regăsesc pe statele de plată ale universităţilor. Astfel, penelista Minerva Boitan ocupă funcţia de decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, instituţie în care pesedistul Ioan Cândrea  predă economie. În schimb, deputatul PD-L Raluca Turcan ţine cursuri din postura de cadru didactic asociat la Universitatea „Transilvania” din Braşov şi la Universitatea Româno-Germană din Sibiu.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

16 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 9.12.2008 21:49

Votul uninominal a băgat în parlament o suită de nume grele ale mediului universitar, îngroşând rândurile celor care au legătură cu învăţământul superior.

 
#2 vai de capul nostru 9.12.2008 21:49

nici unul din cei de mai sus nu este profesor adevarat. sunt doar niste ahtiati dupa putere care s-au nimerit in invatamant. patru (4!) parlamentari de la universitatea din oradea, mecca comertului cu diplome .... astia vor distruge scoala pentru ca vor vrea sa o faca pe toata dupa chipul si asemanarea lor.

 
#3 Gogu 9.12.2008 21:57

#vai de capul nostru
linisteste-te, ca nu prea mai e nimic de distrus...

 
#4 alfa 9.12.2008 22:13

pt. @gogu ___ asta cam asa este. nu a mai ramas mare lucru de distrus : cateva insule de calitate intr-un ocean de mediocritate ... chiar si asa, ar fi pacat sa fie distruse.

 
#5 popa gogu 9.12.2008 22:19

cu asa de multi si mult "dastepti", sigur o sa ajungem pe inalte culmi. culmea somajului, culmea inflationista, culmea desnadejdiei, culmea ........ vai de vai

 
#6 bula 9.12.2008 22:27

ion iliescu merge la doctor. acesta il ã®ntreaba:
- cum stai cu inima, cu plamanii?
- foarte bine.
- dar e ceva care te supara?
- da, am o problemäƒ: cand fac sex, aud fluieraturi in urechi.
- ce varsta ai ****?
- 75 de ani.
- pai la 75 de ani ce ai vrea sa auzi, aplauze?

 
#7 sibianul 9.12.2008 23:03

fals, de mai multe ori articolul este fals. la sibiu minerva boitan nu este decan al facultatii de medicina, nici macar nu a candidat la alegerile din cadrul universitatii lucian blaga din primavara. apoi nu exista deputatul ioan candrea, exista cindrea, si nu preda nimic la nicio universitate, a avut doar ceva legaturi in trecut cu ulbs. cat o priveste pe raluca turcan, nu cred ca a calcat de doua ori in universitatea romano-germana, poate doar in trecut cand la roger preda raposatul antonie iorgovan sau cand stolojan a participat la vreo taiere de panglica la aceasta universitate. in plus, dupäƒ cum spune si numele universitatii, romano-germana, turcanca nici nu vorbeste limba germana. ori fi ei politicieni mincinosi, dar verificaati si voi informatia inainte sa publicati vreun articol.

 
#8 abramburica 9.12.2008 23:08

romania are de doua ori mai multe universitati decit germania. toate exceptionale. care fabrica diplome si titluri pentru barosanii patriei.

 
#9 spiru haret 10.12.2008 08:53

nu vad spiru haret bondrea. pai cu 300 de mii de studenti si niciun parlamentar?rusine!

 
#10 studentii 10.12.2008 08:56

prof ioan scurtu sau rector corina dumitrescu merita functia de ministru al educatiei

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa