Politehnica Bucureşti va pregăti controlori de trafic aerian

Postat la: 13.08.2008 19:04

Universitatea Politehnică din Bucureşti va pregăti, de anul viitor, controlori de trafic aerian, în cadrul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială. Decizia vine ca urmare a protocolului încheiat cu Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – Romatsa, ieri. Absolvenţii de liceu se vor putea înscrie la această secţie, din toamna viitoare, pentru că de-abia în martie 2009 va începe procedura de acreditare a noii secţii. Anul acesta, 24 de absolvenţi ai faccultăţii vor fi trimişi în străinătate, la studii de perfecţionare. UPB va putea organiza studii universitare de licenţa cu predare în limba engleză şi studii universitare de masterat. Protocolul prevede construirea şi dotarea unui laborator de navigaţie aeriană, iar viitorii studenţi vor putea face practica la Romatsa. Aleodor Frâncu, directorul general al Romatsa, a declarat că la nivel mondial este nevoie de peste 10.000 de specialişti în domeniu şi că în România nu există nici un centru de pregătire a specialiştilor, aceştia urmând cursuri de perfecţionare în străinătate. Acesta a mai adăugat că Romatsa ar avea avea nevoie 24 de astfel de specialişti. (E.L.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa