Profesorii care fraudează tezele – daţi pe mâna poliţiei

Postat la: 19.11.2008 18:23

Mai puţin de o săptămână îi desparte pe elevii claselor a VII-a şi a VIII-a de prima teză cu subiect unic. Ministerul Educaţiei avertizează că profesorii care comit fapte cu caracter infracţional vor ajunge pe mâna poliţiei. Fie că furnizează soluţiile problemelor, înlocuiesc lucrări sau le falsifică, ori permit sau favorizează fraudarea tezelor, aceştia vor răspunde în faţa legii. Pe 25 noimebrie, 23.000 de elevi (11.000 - clasa a VII-a şi 12.000 - clasa a VIII-a) vor susţine teza la limba şi literatura maternă (maghiară, sârbă, slovacă, germană şi cehă). Pe 3 decembrie, cei 431.000 de elevi (aproximativ 218.000 de clasa a VII-a, respectiv 213.000 de clasa a VIII-a) vor da teză la limba şi literatura română, pe 11 decembrie la matematică, iar pe 16 decembrie doar elevii claselor a VIII-a vor da teză la istorie sau geografie.

Elevii din cele 8.302 şcoli trebuie să ştie că, spre deosebire de anul trecut, acum lucrările vor fi corectate şi de profesorul lor de la clasă, nu doar de un evaluator extern. Elevii care nu se vor prezenta la teze le pot susţine în perioada specială cuprinsă între 10-19 februarie 2009. Media generală obţinută la tezele cu subiect unic reprezintă jumătate din media generală de admitere la liceu sau la şcolile de arte şi meserii. Cealaltă jumătate o reprezintă media generală de absolvire a claselor V-VIII. (E.L.)

 

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

4 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 20.11.2008 14:51

Mai puţin de o săptămână îi desparte pe elevii claselor a VII-a şi a VIII-a de prima teză cu subiect unic. Ministerul Educaţiei avertizează că profesorii care comit fapte cu caracter infracţional vor ajunge pe mâna poliţiei.

 
#2 ag 20.11.2008 14:51

aveti certitudinea ca amenintarile vor speria pe cineva?cunosc scoli unde s-a copiat si se va mai copia,pentru a,, iesi,, bine si elevii si profesorii;exista complicitate intre directori si comisie;elevilor li se dau rezolvarile pentru nota 5-6;frauda e acoperita;si tot asa mergem mai departe;de aceea ,va zic,,nu va imbatati cu apa de ploaie,,!

 
#3 ion. 23.11.2008 11:46

le vor dicta cuvant cu cuvant teza pentru a nu intra in furcile caudine ale inspectoratului.elevul nu invata nimic pentru ca stie ca doamna ii spune tot ca sa iasa bine .apoi o sfideaza cu nesimtirea si obaznicia.totul este bine calculat pentru ca un cadru didactic sa nu aiba autoritate in fata elevilor .elevii buni din orase iau note mai mici decat elevii analfabeti de la tara din cauza sistemului aberant.cand ajung la liceu in clase de informatica cad in colaps.

 
#4 carmen 25.01.2009 17:57

doamna ministru as vrea sa va pun o intrebare:cum este posibil un elev cu 3,4in oral sa ia 9 in teza unica??????????????????avantajati sunt elevii care merg la pregatire si elevii carora parintii sunt cadre didactice...... de aceea oamenii de stiinta sunt slab evaluati in tara noastra!!!pentru ca posturile de la catedra de invatamant sunt obtinute prin bani si nu evaluati pentru cultura!!!propun ca tezele unice sa fie desfintate si sa se revina la vechea metoda de examinare(prin examen).nu uitati ca prin tezele unice i-ati facut milionari!!!as vrea sa verificati si judetul gorj!!!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa