Profesorii cer ministerului să plătească suplimentar orele de dirigenţie
Profesorii cer ministerului să plătească suplimentar orele de dirigenţie
Sindicaliştii spun că, dacă MECI nu va regândi problema, există pericolul ca elevii să nu mai aibă diriginţi la clasă
Bani în plus pentru diriginţi sau plata uniformă pentru toţi profesorii, aceasta este noua dispută dintre sindicatele din învăţământ şi Ministerul Educaţiei (MECI). Includerea plăţii orelor de dirigenţie în cele 30 de procente reprezentând ponderea sporurilor în fondul de salarii atrage nemulţumirea dascălilor care au cerut bani suplimentari pentru profesorii îndrumători. „Se va ajunge la următoarea situaţie: vor fi două cadre didactice: unul care are oră de dirigenţie şi altul care nu are. Cel care e diriginte va întreba: eu ce primesc în plus. Trebuie să reglementăm şi acest spor de dirigenţie pentru că se va ajunge la o situaţie neplăcută, iar cadrele didactice vor refuza să ia ore de dirigenţie”, e explicat Constantin Ciosu, secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, la finalul negocierilor purtate ieri cu reprezentanţii MECI.
O altă soluţie luată în calcul pentru a rezolva situaţia celor 87.500 de profesori care au ore de dirigenţie este includerea cursurilor dedicate îndrumării în normă, astfel încât să primească bani în plus. Pe lângă menţinerea mai multor sporuri, precum cel pentru clasele simultane, gradaţia de merit, sporul de rural şi cel pentru învăţământul special, sindicaliştii vor, de asemenea, ca performanţa să fie plătită suplimentar.
Conform vicepreşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, performanţa profesorului ar trebui acordată în funcţie de progresul elevului, scopul fiind stimularea dascălilor: „În funcţie de calculul pe care îl aşteptăm din partea Ministerului Educaţiei, vom face o analiză pentru a vedea cât poate reprezenta sporul de performanţă, astfel încât să nu depăşească 30% nivelul sporurilor. Noi propuneam ca, în medie, acesta să fie 10% din totalul fondurilor. Astfel, un profesor să poată primi acest spor de 30%, iar altul să nu primească nimic”.
Practic, discuţiile privind acordarea sporurilor au intrat în impas, întrucât, spun sindicaliştii, deocamdată nu se ştie cât reprezintă în cadrul actualului sistem de salarizare aceste sporuri. Cert este că în privinţa sporului de vechime, cuprins între 3% pentru cei care au predat pentru o perioada de trei-cinci ani şi 25% pentru cei cu mai mult de douăzeci de ani de activitate, ambele părţi sunt de acord cu includerea în salariul de bază. (R.F.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















10 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Bani în plus pentru diriginţi sau plata uniformă pentru toţi profesorii, aceasta este noua dispută dintre sindicatele din învăţământ şi Ministerul Educaţiei (MECI).
problema este pusa gresit. ____ sindicalistii cer ca profesorii merituosi sa primeasca sporuri. si pentru ca meritele sunt multe si sporurile sunt multe. este complet gresit. multe din aceste merite inseamna de fapt sa-ti faci datoria de profesor. rezulta ca profesorul care nu beneficiaza de niciun spor este un profesor care nu-si face datoria. dupa mine, sporurile ar trebui sa fie putine si ar trebui sa fie acordate numai profesorilor cu performante deosebite. iar cei care nu-si fac datoria ar trebui sa fie penalizati.
din moment ce elevii fug de la ore ca draqu de tamaie, inseamna ca profesorii nu reusesc sa le faca atractive cu toata pedagogia lor din cap. sa se dea sporuri numai la profesorii care au performanta. sunt convins ca invatamantul are multe uscaturi.
situatia asa cum spunea si acad. mircea draganu,fizicianul mircea draganescu , si prof.phd. mircea h.orasanu, cu prof.gh.silas ,si mihail n.nita a aparut intrucat inspectoratul scolar general si inspectorii sefi perindati precum chilotii si barbatii pe la o femeie adica aiurea ,tot asa au facut si cu regulile de functionare ale invatamantului , si la fel si ministrii educatiei si a cercetarii ,impuse de basism pentru tot felul de scheme ca nu merita denumirea de motivatii sau probleme, si atunci s-a ajuns usor aici,mai alles datorita basismului ,boc, pdl,psd, si alte formatiuni de adunare ,care n-au nici in clinatie nici in maneca precum aneta spornic ,mircea miclea alex.athanasiu ,didactic.ro,sau lic.i.l.caragiale , neculce , informatica etc.liceul german .cervantes
bah firati voi ai dreq de profesori nenorociti nu v-ati mai saturat ma de cerut bani ....carte nu predati cum trebuie,dar bani cereti ...nesimtitilor,a-ti vrea salarii de manageri de multinationale jegosilor...la sapa cu voi...sa vina tinerii
pai de la anul am inteles ca nu o sa mai fie dirigintii dar ce ***** vor plata ce fac ca multe ore nu fac ??/vor bani pe nimic ?? ce activitaii fac asa deosebite la dirigentie sa merite ce faceti voi pentru educatie ????spuneti ce faceti concret pentru elevii ca sa vedem ceea ce pretindeti daca va cuvine pe ce dam banii
recomandarea e sa nu stricati orzul pe gaste. cheltuiti banii pe altceva util. cu salarii mari la profesori nu se rezolva nimic. bagati cate 10-15 zdrente din fiecare judet la puscarie cu pedeapsa maxima pentru mita si sa vedeti ce se pun restul pe treaba.
se va interpreta gresit chestia cu performanta si vor lua banii la fel ca si orele suplimentare de pana acum doar cumatrele si prietenii directorilor.va rugam nu mai dati loc la interpretari,nu mai bagati nimic in plus ajunge.sa nu se plateasca orele suplimentare.s-a ajuns o adevarata mafie cu aceste ore le primesc mai ales in provincie doar cumatrele directoarelor ,verisoarele si fostele colegi de liceu si facultate care fac atentii directoarelor adjuncte cand fac incadrarea.
suntem total nemultumiti de acest nou mod de titularizare.este un mod de mare coruptie si de legalizare a ei.nu e corect,fata de cei care am dat acele concursuri nationale foarte grele si cu stress groaznic numai pana se aduceau subiectele si apoi dificultatea lor,corectarea in centre universitare si acum ...sa corecteze toti care poate nu au dat niciodata concurs.sunt multi profesori mai ales la disciplinele tehnice care desi au gradul i si sunt vechi in invatamant nu au dat niciodata un concurs de titularizare de aceea nu ar fi corect sa fie in comisiile locale de corectare.ei s-au titularizat cu dosare in anii90 cand au venit din untreprinderi.nu e corect sa corecteze ,nu sunt indreptatitri sa verifice un concurs cand ei nu au dat.
sunt cadru didactic de 33 de ani si declar pe propria-mi raspundere ca am obosit de atatea schimbari fara niciun beneficiu pentru elevi si dascali. tot ce se face este doar ca sa se spuna ca s-a facut ceva. toate aberatiile acestui ministru bolnav de ciuda pe anumiti oameni se vor masuri in educatie.. dupa ce ca ne-a luat dreptul de a primi ceea ce ni se daduse, acum face alte gogomanii: reduce personalul necalificat...o intreb , fara respect, cine preda copiilor in satele indepartate mult de oras?! poate isi lasa acasa titlurile universitare si o ia pe jos la cucuietii din deal sau la valea seaca...s-o vad atunci cum mai da din maini si-si intoarce ochii pe dos....