Profesorii universitari vor avea dreptul la maximum două norme
Profesorii universitari vor avea dreptul la maximum două norme
Plafon l Pe ultima sută de metri a negocierilor cu MECI, sindicatele au obţinut modificarea proiectului de legi ale Educaţiei, astfel încât universitarii să nu mai poată avea norme fără număr
Codul Educaţiei stârneşte noi controverse între Ministerul Educaţiei (MECI) şi sindicate. În timp ce ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, prezenta, ieri, în şedinţa de guvern proiectul de legi, anunţând că acesta intră în dezbatere publică, sindicaliştii din învăţământ declarau că întâlnirile nu sunt încă finalizate, întrucât Statutul Personalului Didactic nu a fost rediscutat în întregime. „Mai avem încă de lucru şi sunt o serie de divergenţe. Noi nu suntem de acord ca directorul de şcoală să poate avea funcţie politică şi am vrea ca acelaşi lucru să fie valabil şi pentru inspectorii şcolari generali. Probabil că abia mâine (n.r. astăzi) vom încheia dezbaterile”, ne-a declarat Liviu Marian Pop, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Incompatibilitatea dintre funcţia politică şi cea profesională a directorilor nu este singura divergenţă dintre cele două părţi. Nemulţumirile sindicatelor sunt legate şi de faptul că proiectul prevede ca disciplină obligatorie la bacalaureat istoria pentru liceele de profil umanist, reprezentanţii dascălilor cerând ca elevii să aibă dreptul de a alege între respectiva materie şi geografia. Pe ultima sută de metri, sindicatele au obţinut însă aprobarea cerinţei ca profesorii universitari să nu poată avea mai mult de două norme didactice. „Am ajuns la un consens ca un cadru didactic din învăţământul superior să aibă maximum două norme şi dacă se fac în aceeaşi universitate sau în universităţi diferite este dreptul universităţii să decidă printr-o hotărâre a senatului”, a declarat Ecaterina Andronescu, precizând la finalul şedinţei de guvern de ieri că proiectul de lege prevede eliminarea funcţiei de preparator universitar, a cărui sarcină de îndrumare a studenţilor va fi preluată de doctoranzi, precum şi înfiinţarea unui nou grad: cel de profesor universitar conducător de doctorat. (R.F.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















13 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Codul Educaţiei stârneşte noi controverse între Ministerul Educaţiei (MECI) şi sindicate.
excellent...
acest nou titlu de conducator de teze de doctorat....pina la ce virsta?sau e pe veci?
foarte bine. nici un profesor nu ar putea preda (predarea implicand nu numai timpul petrecut la catedra ci si celelalte obligatii, in primul rand documentarea si pregatirea cursurilor) mai mult de doua norme in mod decent, corect si eficace pentru studenti.
daca in toamna parlamentul a aprobat majorarea salariilor profesorilor cu 50% si s-a constata ca nu sunt posibilitati financiare , acum se pot acorda coeficienti de ierarhizare pentru cadrele didactice putin mai mari decat la celelalte profesii.insa se pare ca au fost lasate la urma grilei si uitatta categoria cadrelor didactice. ce usor isi bat politicienii joc de oameni, interesul lor fiind numai sa-si atinga scopul de amai dormi o legislatura in fotoliul de parlamentar.
este bine daca s-ar dicuta in paralel cele doua proiecteåžpactul pentru educatie si codul. profesorii universitari daca sunt capabili l sa execute doua norme, trebuie regandita norma. la salariul maxim pe care-l au ar trebui sa creasca numarul orelor de predare cursuri. exista multe persoane capabile care nu pot accede la un post corespunzator datorita blocarii acestora de catre profesorii trecuti de 70 ani care nu vor sa renunte de bunavoie. opriti-i!
numirile directorilor de scoli si ale inspectorilor ar trebui facute pe baza competentei si nu pe baza politica sau numiti de primari cu studii medii. este o rusine! consider o incompatibilitate absoluta afi director , decan, rector si avand in acelasi timp o functie politica de decizie. finantarea de la buget sa se faca doar pentru scolile si universitatile de stat.
in urma cu ceva ani, o hotarare similara a fost respinsa de curtea constitutionala pe motive de tot rasul. motivul adevarat? judecatorii de la curtea constitutionala au cate 3-4 norme pe la universitati private. din cate stiu, lucrurile nu s-au schimbat. in concluzie, nu cred ca prevederea va trece, desi este justa.
asa este normele s-au redus la mectsi la ecaterina ca nu mai are de nici unele acum dupa ce a pierdut toate procesele cu univ.spiru haret ,si a fost invalidata hotararea de urgenta si deciziile date de guvern in acest sens,cum discutau acad.moisil,acad.elie carafoli,prof.phd.mirc ea h.orasanu ,iar invatamantul de la distanta este cautat din ce in ce dar nu la imbecilul mect,sau la universitatea bucuresti la pamant cu cele 19 facultati cretine ,cum ar fi ce de matematica
este foarte corect; erau unii profi univi cu n+1 norme si erau platiti regeste 25 ore din 24.
profesorii universitari nu ar trebui sa aiba dreptul sa predea mai mult de o norma didactica decat daca ar fi ore in acceasi localitate sau la cel mult 50 km distanta de domiciliu. un profesor universitar are o raspundere uriasa si la un volum mare de ore, nu mai este eficient. sunt de acord pentru doua norme, dar cu anumite conditii ce ar trebui impuse. altfel, catedrele sunt ocupate, orele se tin cum se tin si salariul merge.