Profesorul Săndoiu de la Colegiul „Sfântul Sava” pregăteşte filosofii de elită

Postat la: 01.04.2008 18:26 Ultima actualizare: 19.10.2011 01:32

Lecţie de weekend predată liceenilor, în facultate

Din zeci de elevi înscrişi, câte zece absolvă anual Centrul de Excelenţă în Filosofie, primind câte o diplomă onorifică

Studenţii din ani terminali contribuie, ţinând seminarii colegilor mai mici

„Ce este metonimia intenţionată?”, îl întreabă un domn la costum, cu barba albă pe cei câţiva elevi, strânşi, ca în fiecare sâmbătă dimineaţa, într-o sală a Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. „O inducţie!”, răspunde o tânără din banca a doua. „Nu!”, răspunde prompt personajul cu ochi mici şi ageri. „E vorba de un procedeu monstrativ, nu de unul demonstrativ. Este metafora, ce nu ne induce în eroare în limbajul colocvial”. După câteva exemplificări, mentorul le explică celor zece tineri care e treaba cu „explicandum-ul” şi „explicans-ul” şi de ce ar trebui eliminat termenul de adevăr. Deşi ai crede că ai nimerit în toiul unui curs adresat studenţilor din anii terminali, ora este doar un seminar de pregătire dedicat liceenilor.

 Tinerii sunt elevi aflaţi în ultimii ani de liceu, iar domnul la costum este profesorul Gabriel Săndoiu de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, din Capitală, din mâinile căruia au ieşit, în ultimii şapte ani, aproximativ 70 de olimpici, doctoranzi şi bursieri ai institutelor din străinătate.  Silviu este în clasa a IX-a la Liceul „Matei Basarab” şi a început studiul filosofiei cu un curs redactat de Constantin Bălăceanu-Stolnici: „Am citit pe când aveam 14 ani un suport scris al cursului de «Cunoaştere şi ştiinţă». Mi-a stârnit curiozitatea şi am continuat cu Nietzsche şi Rousseau. Citesc din proprie iniţiativă, nu avem teme pentru acasă.  După liceu, vreau să dau la filosofie şi la psihologie”.

Rezultatele se văd atât la olimpiade, cât şi în timpul facultăţii

Centrul de Excelenţă condus de dascălul-filosof este unul dintre puţinele care s-au menţinut din 2001 încoace şi care a dat rezultate concrete: o medalie de aur la olimpiada din Varşovia, locul IV şi premiul pentru cel mai bun eseu scris în limba franceză la olimpiada din Buenos Aires. „Nu urmez nici un manual pentru că sunt execrabile, iar comentariile autorilor sunt inepte. Încerc să-i fac pe elevi să vină în contact direct cu ideile filosofice, ca atare. Facem plimbări în jurul unei idei ca o plimbare printr-un muzeu cu opere de artă. Trebuie învăţaţi cum să citească o carte filosofică şi să respecte indicaţiile extrem de preţioase ale autorului, iar dacă nu au înţeles ceva, să le fie foarte limpede că sunt pe un drum greşit şi să nu continue cu respectiva interpretare”, ne-a spus profesorul Săndoiu.

Oricine se poate înscrie la începutul fiecărui an şcolar la Centrul de Excelenţă. Pentru aceasta, elevii trebuie să treacă un test în luna octombrie, alte două susţinute pe perioada cursurilor şi cel de absolvire, în luna mai, fiind pregătiţi, pe parcursul anului în filosofia istoriei, logică şi principalele teorii ale secolului trecut. De regulă, dintre cele câteva zeci de elevi înscrişi, cam o duzină reuşesc să primească la final diploma onorifică. În ceea ce-i priveşte pe cei care nu duc la bun sfârşit anul de pregătire şi aceştia ies în câştig.

Cel puţin, au învăţat că oamenii se pot certa fără să se urască. Şi nu numai atât. Alex, în anul III la Facultatea de Filosofie, unul dintre „profii mici”, care îl ajută pe Săndoiu la clasă, ne-a explicat ce alte metode bine gândite, cu aplicaţie practică, mai stăpâneşte iniţiatul în filosofie: „Avem un banc: Un tip îl întreabă pe filosof ce trebuie să facă pentru a avea succes la femei. Filosoful îi răspunde că trebuie să pună două întrebări. Prima e: «Vei răspunde la următoarea întrebare aşa cum vei răspunde şi la aceasta?» Iar cea de-a doua: «Vrei să te culci cu mine?» Indiferent ce răspunde la prima, femeia e obligată să răspundă afirmativ la cea de-a doua întrebare”.

„Ideea cum că elevii de astăzi nu mai sunt precum cei de altădată e o imbecilitate. Sunt foarte mulţumit de nivelul copiilor.”  -  Gabriel Săndoiu (profesor)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

9 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 2.04.2008 12:50

„Ce este metonimia intenţionată?”, îl întreabă un domn la costum, cu barba albă pe cei câţiva elevi, strânşi, ca în fiecare sâmbătă dimineaţa, într-o sală a Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. „O inducţie!”, răspunde o tânără din banca a doua.

 
#2 Diana Constantinescu 2.04.2008 23:25

centrul de excelenta in filosofie este intra-adevar experienta care mi-a schimbat viata. am "aterizat" din intamplare si de-atunci filosofia a devenit centrul vietii mele, nu ca job sau ca preocupare academica, ci ca stil de viata.
domnul sandoiu este acel model si mentor pe care ti-l doresti, un socrate al vremurilor noastre, care ne bicuieste dialectic si cu umor si face din noi niste oameni mai buni.

 
#3 Andrei 3.04.2008 09:33

i-am fost student numai la orele din sava.

filosofia si calitatea de mentor sunt esenta acestui om. pur si simplu inspira texte si respira cunoastere. cand e si articulata prin limbaj, ne ofera si noua acces spre universul sau.

multumim, domnule sandoiu!

 
#4 pitik savarina 3.04.2008 22:06

daca nu ar fi domnul profesor sandoiu sau profu' cum ii place sa i se spuna,orele de filozofie ar fi probabil inca o alta ora pe care am frecventa-o doar de dragul de a sta la scoala dormind cu capul pe banci.nu ne ramane decat sa spunem:multumim profule!!

 
#5 phy 25.11.2008 16:16

nar fi rau sa mai foloseasca si nijte scarbe dalea d carti k poate asa mai intelegem si noi cva...k de...se mai gasesc si unii mai prosti ...si noi astia ...kre suntem fff putini ....tre sa ramanem si noi cu ceva nu?, parerea mea

 
#6 hihihi 24.02.2009 14:08

cel mai genial prof

 
#7 Alex 15.06.2009 12:01

sandoiu e tare. chiar si la ping-pong pe catedra :d

 
#8 D 21.06.2009 01:54

om pur si simplu? asta e o fatada. e un nenorocit! spun din experienta.

 
#9 writeman 22.10.2009 14:56

cineva care se ascunde in spatele unei initiale spune despre sandoiu ca e un nenorocit? nu esti decat magarul care i-a tras o copita lui socrates...

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa