„Spiru” susţine că a primit dreptul să facă învăţământ la distanţă, dar că se mai gândeşte dacă va continua admiterea. Ministerul spune că universitatea nu a câştigat nimic

de Raul FLOREA Postat la: 14.08.2009 19:20 Ultima actualizare: 14.08.2009 21:21

„Spiru” susţine că a primit dreptul să facă învăţământ la distanţă, dar că se mai gândeşte dacă va continua admiterea. Ministerul spune că universitatea nu a câştigat nimic

Decizia Curţii de Apel Bucureşti de a suspenda două articole din hotărârea de guvern ce elimina Universitatea „Spiru Haret” de pe lista instituţiilor de învăţământ acreditate este interpretată diferit de cele două părţi aflate în conflict

Învăţământul la distanţă organizat de Universitatea „Spiru Haret” (USH) intră într-o nouă controversă după ce Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat asupra procesului pe care instituţia privată l-a intentat Ministerului Educaţiei (MECI). În timp ce universitatea consideră că i-a fost acordat dreptul de a face admitere la toate programele de studii pe care le-a deschis, MECI avertizează că, în fapt, „Spiru” a primit acceptul de a continua înscrierile doar pentru acele programe ce sunt autorizate sau acreditate. Conform consilierului USH, Gheorghe Bică, instanţa a decis tocmai faptul că universitatea nu are programe neautorizate, oficialul precizând că, săptămâna viitoare, conducerea universităţii va decide dacă va face sau nu înscrieri prin centrele ID: „Putem organiza admitere la toate programele, dar aşteptăm o decizie a senatului în acest sens. Până acum, universitatea a organizat înscrieri doar la acele specializări considerate legale de minister tocmai pentru a deveni conciliantă. Pentru gravele prejudicii de imagine aduse, solicităm premierului Emil Boc demiterea de urgenţă a ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi ne rezervăm dreptul de a solicita despăgubiri materiale”. De cealaltă parte, directorul Direcţiei Juridic şi Control din cadrul MECI, Gabriel Ispas, a declarat pentru Gândul că Universitatea „Spiru Haret” nu a primit respectivul drept şi că ordonanţa adoptată miercuri de guvern prin care învăţământul ID din cadrul „Spiru” a fost desfiinţat rămâne valabilă: „În fapt, nu au câştigat nimic. Ordonanţa guvernului rămâne în picioare. Nu au dreptul să organizeze admitere la centrele ID. Oricum, luăm în calcul să facem recurs, dar aşteptăm motivarea instanţei”.

Practic, prin decizia de ieri, instanţa a suspendat două articole din hotărârea de guvern ce cuprinde toate programele de studii ale universităţilor româneşti care au dreptul să organizeze admitere, document din care MECI a eliminat facultăţile USH. Anume, paragraful conform căruia „la specializările/programele de studii care nu se regăsesc în prezenta hotărâre nu se mai organizează admitere începând cu anul universitar 2009-2010”, precum şi prevederea că „instituţiile de învăţământ superior acreditate prin lege pot organiza numai în locaţiile evaluate favorabil de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi confirmate prin hotărâri ale guvernului, după caz, admiterea în învăţământul superior şi examene de finalizare a studiilor”. Pe lângă controversa cu privire la dreptul de a organiza sau nu admitere la toate programele derulate de USH, eliminarea celor două articole din HG este interpretată diferit şi în privinţa efectelor pe care le-ar putea avea asupra altor universităţi. Dacă reprezentanţii „Spiru Haret” spun că începând de astăzi orice universitate din ţară poate să şcolarizeze la ID în ce locaţie doreşte, cu condiţia să aibă acreditate specializările la cursurile derulate prin programele la zi, MECI califică teza USH drept o aberaţie, Gabriel Ispas spunând că „decizia Curţii e opozabilă părţilor, deci nu poate beneficia altă universitate de respectivele prevederi”. Ministerul Educaţiei poate ataca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărârea Curţii de Apel în termen de cinci zile.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

89 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 14.08.2009 21:37

Învăţământul la distanţă organizat de Universitatea „Spiru Haret” (USH) intră într-o nouă controversă după ce Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat asupra procesului pe care instituţia privată l-a intentat Ministerului Educaţiei (MECI).

 
#2 EBA 14.08.2009 21:37

deci sa facut in sfirsit drepate lui studenti de la universytatea de pryvata zbiru haretz deci sa termynat cu piedicile contra lui studenti care vrea sa aibe ua dyploma de inginer, de doktor sau de pralamentar la brusikels!

 
#3 jocuri.2info.us 14.08.2009 21:47

super jocuri **w.jocuri.2info.us

****://**w.jocuri.2inf o.us/adventure.html

****://**w.jocuri.2 info.us/arcade.html

****://**w.jocuri.2 info.us/car%20racing .html
****://**w.jo curi.2info.us/fighti ng.html
****://**w. jocuri.2info.us/fun. html
****://**w.joc uri.2info.us/multipl ayer.html
****://** w.jocuri.2info.us/pu zzle.html
****://** w.jocuri.2info.us/rp g.html
****://**w.j ocuri.2info.us/shoot ing.html
****://**w .jocuri.2info.us/spo rts.html

 
#4 pondrea 14.08.2009 22:10

ramane cum am stabilit!

 
#5 Leo 14.08.2009 22:17

geoana a cazut din cursa prezidentialelor! psd-ul e ko! ministrul andronescu i-a aruncat in abisul negru al perdantilor!

 
#6 valvoi@EBA 14.08.2009 22:39

asa fata tatii. nici nu stii ce ma bucur ca am o fatuca asa de desteapta. se vede ca afost facuta la o particulara de asta de rahat. mi-a tresarit inima cand l-am vazut si pe cristoiu cum te lauda. ba chiar si pe ciutacu, chiar daca acuma da din colt in colt si face pe zmeul. derbedeul dracului.

 
#7 Leo 14.08.2009 22:47

pt. eba : tu acum in acest comentariu te prostesti sau asa esti de obicei (sau din obisnuinta)?
vezi ca la bruxelles a ajuns prietenul tau becali, care intre noi fie vorba nu da prea multi pe scoala. am inteles ca-i plac mai mult oile. tu te intelegi probabil mult mai bine cu magarii. aaaa ... asta nu-i ceva rusinos, ca doar ai acces la internet si te poti documenta de acolo legat de un limbaj comun si chiar, am auzit ca-ti poti cerceta si arborele genealogic pentru a-ti afla ramurile comune cu cei (cele) carora le semeni.
toate bune!

 
#8 Iar va abrambureste! 14.08.2009 23:01

pripasul de la minister spune cam asa: da, noi (dobitocii de la muci) am pierdut procesul cu spiru haret, dar kakaterina si-a luat masuri (stia ca toate actiunile ei au fost ilegale) si l-a fraierit pe emil bocu' bocilor sa emita o ordonanta de urgenta (neconstitutionala si ea, desigur) prin care sa-i legalizeze abuzurile strigatoare la cer. deci, sinistra needucatilor nici n-a mai asteptat, din respect fata de lege, decizia justitiei, ea facand o ilegalitate in avans. acesta este stilul de pesedista retardata.
e mult de spus despre aceasta incompetenta (n-are notiuni elementare de manager, n-a auzit de neretroactivitatea legii, de autoritatea de lucru judecat s.a.m.d.), dar sper ca ea sa faca obiectul unui proces penal pentru abuz in serviciu contra intereselor private, pentru defaimare ... lista ar putea continua.
din prostie sau nu, individa asta reprezinta culpa penala in miscare.
felicitari consilierului ghoerghe bica! o mostra de competenta si de responsabilitate.

 
#9 Iar va abrambureste! 14.08.2009 23:06

Erata
....
Gheorgh e Bica ....!

 
#10 valvo 14.08.2009 23:22

bre! voi nu lasati si la fomistii de la alte universitati o bucatica acolo? vreti sa papati voi toti banii astia ce poti fi mulsi de la prosti? pai, treaba-i asta?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa