Surprizele bacalaureatului marca Funeriu: Elevii care copiază stau doi ani pe tuşă, părinţii invitaţi „la faţa locului“

de Matei Ioan Postat la: 05.09.2010 19:57 Ultima actualizare: 07.09.2010 19:22

Elevii care copiază la BAC nu se vor putea înscrie timp de 2 ani la facultate n Foto: Mediafax/Laszlo Mihaly

Deşi a promis că nu va modifica derularea bacului pentru a nu-i bulversa pe elevi, ministrul Educaţiei pregăteşte mutarea probelor de competenţe şi an şcolar mai scurt pentru elevii de clasa a XII-a

Elevii prinşi copiind la bacalaureat nu se vor putea înscrie la facultate în următorii doi ani de la comiterea fraudei, fiindu-le anulată posibilitatea de a susţine examenul de maturitate în primele două ediţii consecutive. Este interdicţia pe care ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, o pregăteşte, începând cu următoarea ediţie a bacului şi prin care, crede şeful învăţământului, se va reduce numărul cazurilor de corupţie din sistem. "Vom fi mult mai severi cu tot ceea ce înseamnă fraudare. Cei care vor fi prinşi fraudând nu vor mai putea da bacalaureatul două sesiuni consecutive. Până în septembrie 2012, nu vor mai putea să dea bacalaureatul", a anunţat ministrul, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei întâlniri cu inspectorii generali. Cât îi priveşte pe profesorii care fie îi tolerează pe candidaţii care copiază, fie sunt implicaţi direct în fraudarea examenelor, Funeriu spune că aceştia vor fi "pe cont propriu": "Au fost cazuri izolate în care profesorii nu şi-au îndeplinit sarcinile corect. Aceste cazuri au fost anchetate de organele statului. Nu le transmit decât că ar putea să facă aceste lucruri pe cont propriu şi nu vor avea niciodată sprijinul sau solidaritatea nimănui din sistem".

De altfel, liceele care, în acest an, au înregistrat o promovabilitate slabă la bac vor fi contabilizate de inspectoratele judeţene, urmând să fie luate la puricat de minister. "Fiecare liceu unde procentul a fost zero sau foarte slab va intra într-o etapă de monitorizare, chiar de control, nu numai de monitorizare. Va fi un plan de acţiune foarte clar urmărit, pentru că acolo se întâmplă ceva din punctul de vedere al procesului de predare-învăţare", a precizat secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar Oana Badea.

ONG-urile vor avea acces în centrele de examen

"Surprizele" pregătite de Ministerul Educaţiei (MECTS) pentru bacul de anul viitor nu se opresc aici. Dacă, până în prezent, nicio persoană în afara profesorilor din comisii nu avea dreptul de a intra în centrele de examen pe parcursul derulării bacalaureatului, noua metodologie aferentă examenului va permite accesul părinţilor şi reprezentanţilor ONG-urilor "la faţa locului". " În calendarul nostru există o perioadă de timp în care reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi, ai ONG-urilor, ai tuturor structurilor societăţii civile din domeniu pot să opteze în a fi prezenţi în centrele de examen, vor primi autorizarea de acces şi, iată, vor vedea la faţa locului ce se întâmplă într-o zi de bacalaureat în orice liceu din această ţară", a explicat Oana Badea, anunţând că acelaşi tipar se va aplica şi în cazul examenelor naţionale susţinute de elevii din gimnaziu.

Deşi iniţial anunţase că nu intenţionează să intervină cu modificări majore în privinţa bacului, pentru a nu-i bulversa pe elevi, ministrul Funeriu şi-a pus amprenta pe calendarul examenului. Astfel, cele trei probe de competenţe,evaluate prin calificative, derulate pe parcursul clasei a XII-a, vor fi mutate la finalul anului şcolar, urmând să fie susţinute de elevi în aceeaşi lună cu cele trei probe scrise. Pentru aceasta, ministerul dă şi un răgaz candidaţilor, elevii de clasa a XII-a urmând să-şi încheie cursurile mai repede decât restul liceenilor: pe 27 mai. Măsură explicată de Oana Badea prin semnalul primit din partea profesorilor: "Va fi totul mult mai lejer din acest punct de vedere, probele de competenţe nu se mai dau în timpul anului şcolar, cum era începând din februarie acest an, ci ele sunt într-un calup, aşezate înainte de probele scrise. A fost şi un semnal constant, pe care l-am primit de la cadrele didactice, legat de capacitatea de a ţine şi cursuri în acea şcoală şi de a desfăşura şi probe.

INFO PLUS

Manualele nu vor fi schimbate "în pripă"

Reforma curriculară va avea loc abia după stabilirea nivelului elevilor în funcţie de fiecare ciclu de şcolarizare pe care îl traversează, anunţă ministrul Educaţiei, iar demersul se va încheia cu schimbarea manualelor şcolare: "Modernizarea curriculumului naţional nu se va face în pripă. Manualele şcolare sunt ultima parte din construcţia curriculumului, iar ele trebuie să urmeze programa şcolară. Vom avea alte manuale şcolare la capătul unui demers coerent şi ştiinţific, coroborat cu formarea resurselor umane". Modernizarea curriculumului va fi gestionată de un consiliu format din 20 de experţi, numit, luna trecută, prin ordin al ministrului. (Raul Florea)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

29 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 sinX +sin2X= X(sin+sin 2)= Xsin3. Asta e liceanul de azi: tufa 5.09.2010 21:06

Dle Funeriu, daca puneti in aplicare metoda ,,la fata locului" ati rezolvat DEFINITIV problema furtului(copiatului) la examene. Cu 3-4 parinti la fata locului, elevii nostri se vor apuca serios de invatat, asa cum se invata inainte de '89. Acum , daca ai luat bacul, esti deja absolvent, facultatile private iti dau sigur diploma, asta inseamna si sfarsitul SRL-urilor tip USH , deoarece pt anul 2011 numarul elevilor care vor lua bacul va fi cu cel putin 70% mai mic decat anul acesta.

F E L I C I T A R I dle MINISTRU FUNERIU, prin aceasta masura aduceti invatamantul romanesc acolo unde era prin anii '70, pe cand eram si eu student si ministru la invatamant era marele matematician Mircea Malita.
p.s.Regret enorm la la Prahova a fost inlocuit , pe criterii politice, dl prof. de matematica N.Angelescu cu un prof. de ....Istorie, acum cand in toata lumea se cauta ingineri in mai toate domeniile. Mare eroare!

 
#2 ILIE 5.09.2010 21:08

Excelenta initiativa! E timpul sa starpim frauda, devenita lege in toate examenele scolare si universitare, dar indeosebi la bacalaureat!!!

 
#3 adrian 5.09.2010 21:29

In sfarsit am primit si eu o urma de speranta in tot balciul asta din Romania de la un ministru care, cu plecaciune mentionez, nu m-a determinat niciodata sa pun baza in vorbele dumnealui. Singura mea temere este ca nu cumva sistemul privat al facultatilor, ahtiat dupa bani, sa nu faca vrea "combinatie" si sa accepte elevi fara bacalaureat la cursuri in baza faptului ca, pana la terminarea facultatii, acesti elevi sa finalizeze cu examenele. Ceva cam ca la facultatile neacreditate la care te inscrii si apoi speri ca pana la final or sa fie acreditate. Sper sa NU!

 
#4 nae.ro 5.09.2010 21:45

Cum, inca nu a aparut madam ex , care sa ne abureasca cu explicatiile ei stiintifico-fantastice despre conditiunili create de ea si despre ce desteptaciuni si somitati are tara asta ? Nu se poate, trebuie sa apara , mai aveti putintica rabdare !!

 
#5 Cinci ani 5.09.2010 21:53

Cinci ani este interdictia de a se prezenta la bacalaureat în caz de frauda :) Unde ? În Franta :)

 
#6 george 5.09.2010 22:02

SI VOUA CELOR DE LA GANDUL CE NU VA CONVINE, FAPTUL CA MINISTRUL NU VREA SA SE COPIEZE?

 
#7 edu_ro 5.09.2010 22:18

Ar fi bine sa se si aplice ideea. Nici eu nu am copiat la bac, inainte de '89 si nici copilul meu, in 2004. Depinde de liceu, de presiunile venite pe diverse filiere (din inspectorate, de la directorii scolilor, etc.) Cine invata sa ia bac-ul. Prea multa concurenta pe piata muncii, toti iau bac-ul si automat diplome de la particulare.

 
#8 thont 5.09.2010 22:32

Cea mai buna idee pe anul acesta! Felicitari dl. ministru si sper sa aveti puterea de a duce la bun sfarsit initiativa.

 
#9 ? 5.09.2010 22:51

O idee tampa. Inasprirea pedepselor ii va face pe cei care ar terbui sa le aplice mai reticenti sa o faca.

 
#10 george 5.09.2010 22:54

Ce se intampla la evaluarea elevilor claselor a VIII-a? Pe cand masuri asemanatoare celor luate la bac?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa