|
2007 – anul fenomenelor meteo extreme
Caniculă, furtuni violente şi grindină
2007 – anul fenomenelor meteo extreme
Temperaturi de-a dreptul caniculare în luna mai. Meteorologii spun că temperaturile sunt în medie cu 10 grade Celsius mai mari decât de obicei pentru această perioadă a anului. În Capitală, ieri, s-au înregistrat 32 de grade Celsius, iar în Câmpia Română vremea a fost fierbinte. Astăzi, temperaturile vor urca din nou la valori de peste 30 de grade Celsius.
Meteorologii au avertizat, încă din luna martie, că anul 2007 va fi unul al fenomenelor meteo extreme, seceta alternând cu inundaţiile, furtunile violente şi grindina.
De altfel, producătorii din agricultură se aşteaptă la vremuri grele, în condiţiile în care nici 2006 nu a fost un an prea bun pentru domeniul agricol. Seceta a început deja să se instaleze în unele zone ale ţării, punând în pericol recoltele.
Căldura instalată brusc i-a făcut pe bucureşteni să se „refugieze” la ştrand, în parcuri sau la marginea pădurilor limitrofe, în zilele sfârşitului de săptămână. În Capitală, s-au deschis deja două ştranduri, care au avut mare căutare.
Vremea deosebit de caldă a dus şi la creşterea numărului de solicitări de la Serviciul de Ambulanţă. La Salvarea din Bucureşti cele mai multe solicitări pentru urgenţe au fost de la persoanele cu probleme cardiace şi cu hipertensiune arterială. Medicii de la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB) au spus că cei mai afectaţi de temperaturile ridicate sunt cardiacii şi cei care au probleme cu tensiunea arterială. Medicii recomandă acestor persoane să evite să iasă din casă în timpul prânzului, să stea în locuri cât mai răcoroase. În cazul în care deplasarea este absolut necesară, să se protejeze împotriva soarelui şi căldurii, purtând pălării şi îmbrăcăminte adecvată. De asemenea, medicii ne sfătuiesc să consumăm cât mai multe lichide şi să evităm consumul de cafea şi alcool.
Şi la Craiova, sâmbătă, s-au înregistrat mai multe leşinuri în cazul persoanelor care aveau probleme de sănătate. Potrivit Pro TV, un copil din judeţul Iaşi a murit, sâmbătă, după ce, dorind să se răcorească, s-a aruncat în apele reci ale Siretului.
Meteorologii avertizează că temperaturile se vor menţine ridicate până la mijlocul acestei săptămâni.
|