|
Cutremurul din 2009 – prevăzut doar de primarul Oprescu, nu şi de „Fizica Pământului”
de Maria MANOLIU | 29 DECEMBRIE 2008
*Sorin Oprescu: „Am văzut rapoartele pe care mi le trimit specialiştii în care vorbesc de posibilitatea, nu de iminenţa, producerii unui cutremur în 2009”
*”Nu ştiu de unde are astfel de informaţii, dar nu le-am furnizat eu. (...) Pot să vă asigur că până în 2012 nu avem motive să ne aşteptăm la un cutremur catastrofal”, spune directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu
Cutremurul din 2009 – prevăzut doar de primarul Oprescu, nu şi de „Fizica Pământului”
“Trăiesc cu grija cutremurului din 2009. Am văzut rapoartele pe care mi le trimit specialiştii în care vorbesc de posibilitatea, nu de iminenţa, producerii unui cutremur în 2009, pentru că s-a depăşit termenul de 20 de ani”. Această declaraţie a fost făcută la sfârşitul săptămânii, de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, pe postul de televiziune Antena 3, în cadrul emisiunii “Sinteza zilei”. Edilul şef a explicat că imediat după ce a citit avertizările specialiştilor a trecut la inventarierea tuturor adăposturilor din Bucureşti, “care acum sunt pline de şobolani şi gogoşari”, şi a planificat pentru luna ianuarie “vizite de lucru cu băieţii ăia care răspund de asta”.
Mai mult, primarul Sorin Oprescu a susţinut că pentru 2009 ar avea nevoie de “săli de sport pregătite cu cearceafuri, perne şi saci de dormit, să am unde să-i duc pe amărâţii ăia care scapă şi nu ştiu unde să se mai ducă”, de formaţiuni de lucru care să intre imediat, de spitale special pregătite şi de dispecerate care să funcţioneze trei zile şi trei nopţi fără lumină doar pe baza generatoarelor proprii În privinţa imobilelor cu bulină roşie, primarul general Sorin Oprescu a recunoscut că situaţia este dramatică. “Din 300 şi ceva de blocuri au fost consolidate doar 10, iar 102 şcoli şi grădiniţe în care sunt copii trebuiesc reparate. Am văzut o simulare, pe care v-o trimit dar să rămână la dumneavoastră că după aia speriem lumea. Am spus încă din 2000 că nu-mi doresc să fiu primarul marelui cutremur; dacă mă pregătesc, mai salvez şi eu câte ceva”
Şeful ISSU: “Nu am primit nici un fel de averizare şi nici nu se poate prezice un cutremur”
Viceprimarul general al Capitalei, Răzvan Murgeanu, susţine însă că nici acum şi nici în anii precedenţi nu a primit nici o astfel de avetrizare de la Institutul Naţional de Fizică a Pământului în care să se vorbească de iminenţa producerii unui cutremur devastatator: “Am citit ce ne trimit cei de la INFP şi nu ne-au anunţat aşa ceva. Nu ne-au trimis o astfel de avertizare nici pe vremea când primar era Adriean Videanu şi nici acum”.
Nici la Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă nu se ştie nimic. La rândul său, şeful ISSU, generalul maior Aurel Udor, ne-a declarat : “Nu am primit nici un fel de averizare şi nici nu se poate prezice un cutremur. Previziuni din astea nu există nicăieri în lume. Ce n-ar face americanii sau japonezii dacă s-ar putea... Sunt poveşti, singura avertizare se face prin dispeceratul 112, cu 25 de secunde înainte de producerea cutremurului. Secundele se numără aşa: 1-11, 2-11, 3-11 etc. Vă spune poveşti cine susţine că ştie când va fi cutremurul. Domnul Mărmureanu a anunţat că până în 2012 se exclude posibilitatea producerii unui cutremur de mare magnitudine”.
Mărmureanu: “N-am nici o legătură cu ce a a afirmat domnul Sorin Oprescu”
Directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, ne-a declarat : “N-am nici o legătură cu ce a a afirmat domnul Sorin Oprescu. Nu ştiu de unde are astfel de informaţii, dar nu le-am furnizat eu. Habar n-am cu cine ar fi putut să vorbească şi să-i trimită astfel de avertizări. Eu menţin ce am spus că pe baza semnelor specifice, pot să vă asigur că până în 2012 nu avem motive să ne aşteptăm la un cutremur catastrofal”.
În Capitală sunt peste 500 de imobile încadrate în categoria celor cu risc seismic. Din aceste imobile doar 300 au fost expertizate iar 100 se pot prăbuşi la un seism mai mare de şase grade. În acestă categorie întră şi clădirea din b-dul Regina Elisabeta în care îşi au sediile Primăria Capitalei şi Prefectura. Imobilul a fost propus pentru consolidare încă de pe vremea ex-primarului Viorel Lis, în acest sens exitând şi o hotărăre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Clădirea a fost însă renovată doar în interior, fără ca structura de rezistenţă să fie consolidată.
|
Postat de gandul.info la 28.12.2008 21:52
“Trăiesc cu grija cutremurului din 2009. Am văzut rapoartele pe care mi le trimit specialiÅŸtii în care vorbesc de posibilitatea, nu de iminenÅ£a, producerii unui cutremur în 2009, pentru că s-a depăşit termenul de 20 de aniâ€.