|
DALTONISM Un proiect cu blocuri de 14 etaje a întunecat vederea edililor
Pentru Primăria Sectorului 2, brazii şi iarba nu sunt spaţii verzi
de Catiuşa IVANOV | 19 AUGUST 2008
Deşi legea interzice transformarea spaţiilor verzi în zone construibile, Neculai Onţanu ţine morţiş să betoneze 8.000 mp acoperiţi cu brazi şi vegetaţie.
Numele beneficiarului este ţinut la secret de primărie, ca de altfel tot ce este legat de acest proiect imobiliar
Pentru Primăria Sectorului 2, brazii şi iarba nu sunt spaţii verzi
Edilul sectorului 2 nu vede că brazii şi iarba au culoarea verde. La începutul lunii iulie, ziarul Gândul a semnalat că Primăria Sectorului 2 a aprobat distrugerea ilegală a circa 8.000 de metri pătraţi de spaţiu verde, de pe bulevardul Barbu Văcărescu. După apariţia articolului, primarul Neculai Onţanu a dispus revocarea, la prima şedinţă de consiliu local, a planului urbanistic care permitea construirea unor blocuri de 14 etaje pe acel teren, şi a cerut o anchetă internă pentru a-i găsi pe cei responsabili de aprobarea acestuia. Între timp, edilul şi-a uitat angajamentul, iar responsabilii din primărie nu mai consideră copacii şi iarba ca fiind spaţiu verde.
Întrebat de ce nu a revocat planul urbanistic şi care este rezultatul anchetei interne, Onţanu ne-a răspuns că, potrivit documentelor pe care le au, spaţiul verde este de fapt zonă construibilă.
Repsonsabilii din Primăria Capitalei nu sunt însă de aceaşi părere. “Pe Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti, acest teren este trecut ca zonă verde. Este adevărat că pe Planul Urbanistic Zonal Sector 2 apare ca zonă construibilă, dar acest plan nu a fost avizat de Comisia tehnică de urbanism, nu a fost semnat nici de mine fiindcă nu ne-au arătat planşele finale şi nu este aprobat nici de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. În plus, după ce a apărut PUZ-ul Sectorului 2, noi la Primăria Capitalei am mai aprobat un alt PUZ, pe care terenul apare tot ca zonă verde”, ne-a explicat Adrian Bold, arhitectul-şef al Capitalei la vremea respectivă.
În plus, în 2007, chiar arhitectul-şef al Sectorului 2, Adriana Bagdasar, a trimis Direcţiei de urbanism din cadrul Primăriei Capitalei o scrisoare în care spunea că „acest teren este domeniul public al statului şi este încadrat în unitatea teritorială de referinţă V4 (tot zonă verde – n.n.), conform Planului Urbanistic Zonal al Sectorului 2 (...). Considerăm că aceasta este unica încadrare posibilă pentru acest teren şi, drept urmare, vă solicităm să nu avizaţi nicio documentaţie de urbanism care să modifice încadrarea din PUZ sector 2”. Asta ca, ulterior, chiar Primăria sectorului 2 să condamne la distrugere acest spaţiu verde.
La sfârşitul lunii martie, Consiliul Local al Sectorului 2, cu girul Primăriei Sectorului 2, a aprobat construirea unor blocuri de 14 etaje pe o fâşie de teren 8.300 de metri pătraţi, cu brazi şi vegetaţie, care desparte bulevardul Barbu Văcărescu de strada Gara Herăstrău.
Ordonanţa de Guvern 114/2007 interzice clar transformarea spaţiilor verzi în zone construibile. Numele beneficiarului este ţinut la secret de primărie, ca de altfel tot ce este legat de acest tun imobiliar.
|
Postat de gandul.info la 18.08.2008 22:06
Edilul sectorului 2 nu vede că brazii ÅŸi iarba au culoarea verde. La începutul lunii iulie, ziarul Gândul a semnalat că PriÂmăria Sectorului 2 a aprobat distrugerea ilegală a circa 8.000 de metri pătraÅ£i de spaÅ£iu verde, de pe bulevardul BarÂbu Văcărescu.