|
|
SOCIETATEA - 22 noiembrie 2009, 23:43
|
TIMIŞ Spune că maşina lui e blocată de maşinile PSD
„Războiul de o lună” al prefectului Băcală, pentru eliberarea garajului
de Dragoş BOŢA | 02 IULIE 2009
A ameninţat cu SRI-ul, acum a aruncat în luptă Poliţia Rutieră
Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a făcut o fixaţie din problema garajelor care îi adăpostesc maşinile de serviciu. Acestea sunt amplasate într-o curte din spatele sediului PSD, iar prefectul se plânge că social-democraţii îi tot blochează accesul cu maşinile lor.
În urmă cu o lună, Băcală a stârnit o adevărată furtună anunţând că va sesiza SRI şi SIIPI în această problemă. Prefectul de Timiş a mers până acolo, încât a susţinut că prin blocarea garajelor este grav perturbată funcţionarea instituţiei: „Dacă se vor mai repeta situaţii de acest gen, se va ajunge în penal pentru că sunt împiedicat să-mi exercit autoritatea. Nu se poate aşa ceva. I-am rugat în repetate rânduri pe cei de la PSD să nu mai blocheze accesul. Măcar să lase pe maşină un număr de telefon. Dacă era o situaţie ca incendiul de pe Calea Şagului şi trebuia să merg acolo sau altă situaţie de urgenţă, ce făceam? O să sesizez şi SRI şi SIIPI cu proxima ocazie”, spunea atunci prefectul de Timiş.
Surpriză: garajul nu e înregistrat la fiscul local
Între timp, lucrurile păreau că s-au liniştit. Dar nu: prefectul aruncase în luptă Poliţia Rutieră. Primăria Timişoara a primit o adresă de la Poliţia Rutieră prin care se solicita să se comunice „regimul juridic al incintei imobilului cu nr. 40/40A de pe Bulevardul C.D.Loga şi dacă aceasta este deschisă circulaţiei publice în vederea instalării de indicatoare rutiere”.
În urma verificărilor făcute pentru a da un răspuns, reprezentanţii municipalităţii au stabilit că terenul din curtea unde se află cele două garaje ale Prefecturii Timiş este proprietate privată a celor cărora li s-a restituti în natură imobilul. Ba mai mult, pentru garajele prefecturii nu există nici o declaraţie depusă la primărie pentru stabilirea impozitelor. Acestea au fost transferate în proprietatea instituţiei printr-o hotărâre de guvern. În această situaţie, rămâne de văzut cum Poliţia Rutieră va putea să instaleze indicatoare pe domeniul privat pentru a-i asigura prefectului acces non-stop la garaje.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Supliment consumatorul

|
|
Campanie Gândul
|
|
Campanie BM

|
|
Rafa a murit, Nadal trăieşte
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. Citeşte tot
articolul pe prosport.ro
|
|
ProSport

|


|
|
Postat de takala la 2.07.2009 05:49
pacalaaaaaaaaaaaaaaa aaaaaaaa de cand s.r.i-ul si s.i.p.i se ocupa de garaje?oligofrenule ia dex-ul si cauta cuvantul competenta dupa care, odihneste-te uitandu-te in oglinda, sa vezi ce mecla de handicapat speriat ai si apoi poti sa fugi la fiecare incendiu din judetul timis, ca doar esti competent.daca nu poti scoate masina din garaj du-te cu bitzigla ca-i la moda.vai de capul vostru de resapati cu aia care v-au propus pentru functiile astea a caror palarii sunt prea mari pentru tartacutele voastre.