35 de ani de la “Meciul de box al secolului”. Leonard Doroftei despre Muhammad Ali “Merită orice titlu, este un exemplu de voinţă, talent şi muncă până la epuizare”

de Elena HÎRŢAN Postat la: 30.10.2009 16:35 Ultima actualizare: 30.10.2009 21:49

35 de ani de la “Meciul de box al secolului”. Leonard Doroftei despre Muhammad Ali “Merită orice titlu, este un exemplu de voinţă, talent şi muncă până la epuizare”

EVENIMENT Pe 30 octombrie 1974 Muhammad Ali îşi recâştiga titlul de campion la categoria grea după un meci dur şi spectaculos cu mult mai tânărul George Foreman. Lupta, botezată "Rumble in the Jungle" este şi astăzi considerată cea mai bună din istoria boxului, o lecţie despre strategie, voinţă şi muncă.

Acum, la 35 de ani de la istorica luptă, fan clubul oficial al lui Ali este asaltat de mii de mesaje, fanii din toate colţurile lumii îi scriu pe grupul său de pe Facebook mesaje în care îi mulţumesc pentru că este în continuare un exemplu pentru ei, atât ca amatori cât şi ca profesionişti ai ringului. Leonard Doroftei, numele de care se leagă nenumărate victorii ale boxului românesc spune că orice luptă a lui Muhammad Ali este unică şi ar merita titlul de "meciul secolului", aşa cum boxerul american a fost declarat în urmă cu câţiva ani "Atletul secolului XX".

"Pentru mine încă este un model şi din fiecare luptă am învăţat ceva însă cred că nimeni nu va putea face paşii la fel ca el şi nu va lovi cu acelaşi stil. Este unic şi niciodată nu va mai fi un Muhammad Ali", crede "Moşul" Doroftei. Sportivul spune că sunt mulţi boxeri talentaţi la toate categoriile însă Ali a avut un talent din naştere, completat de o putere neobişnuită, o dorinţă aprinsă de a lupta şi a învinge dar mai ales muncă până la epuizare. "Boxul are fani, chiar şi boxul românesc, însă publicului trebuie să îi oferi spectacol, un meci curat. Dacă este doar o afacere şi doar vrei bani din asta nu o să fie niciodată spectatori. Oamenii simt", susţine campionul.

Provocarea campionului

În 1974 mulţi comentatori credeau că Muhammad Ali se află la capătul carierei, că nu mai are strălucirea de altă dată şi va fi înfrânt de tânărul George Foreman, campionul en titre la categoria grea. Cei mai mulţi pariau pe Foreman pentru că nu avea nici un meci pierdut şi din cele 40 de meciuri câştigate, 37 au fost câştigate prin knock out, iar ultimele opt au durat mai puţin de şase minute. În plus, câştigase în faţa lui Joe Frazier şi a lui Ken Norton, doi dintre boxerii care îl învinseseră pe Muhammad Ali cu câţiva ani în urmă. Comentatorii credeau că Ali avea şi dezavantajul celor trei ani de pauză (1967- 1970) când a fost suspendat pentru că nu a vrut să facă armata.

După ce şi-a recâştigat licenţa în 1970 dar a pierdut titlul de campion în faşa lui Joe Frazier în 1971, Ali a fost nevoit să lupte cu boxeri mai puţin importanţi pentru a putea ajunge în postura în care să-l provoace pe Frazier şi să-şi recâştige titlul. După ani de lupte, Ali a văzut cum Frazier şi-a pierdut titlul în favoarea lui George Foreman, care l-a pus la podea în doar două reprize. Aşa Ali a fost nevoit să îl provoace pe George Foreman şi s-a ajuns la "Rumble in the Jumble", meci programat iniţial în septembrie 1974, dar amânat cu o lună din cauza unui accident suferit de Foreman.

Lupta a avut loc în Zair pentru că a fost singura ţară dispusă să sponsorizeze evenimentul, ţinta organizatorilor fiind de a obţine 10 milioane de dolari pe care cei doi sportivi să îi împartă egal. Chiar dacă mulţi nu-i dădeau lui Ali prea multe şanse în ring, toţi au recunoscut că l-a învins pe Foreman la capitolul popularitate şi promovare, care au ajuns să îi afecteze acestuia psihicul de nezdruncinat până atunci. Ali era o vedetă chiar şi în cele mai ascunse locuri din Zair, iar antrenamentele sale adunau mii de curioşi care alergau după el numai ca să îl încurajeze. "Ali Boma Ye", care înseamnă "Ali distruge-l" a devenit motto-ul său, repetat de fanii adunaţi să îl vadă cum îşi dă sufletul antrenându-se în aşteptarea luptei. Amânarea meciului luptei a fost un mare atu pentru Muhammad Ali, recunoscut pentru replicile ironice şi modul cum îşi incita oponenţii din câteva cuvinte.

Rumble in the Jungle- opt runde epuizante şi o prietenie pe viaţă

Însă, ca de fiecare dată, Ali avea o strategie pe care o gândise în amănunt. L-a lovit în prima rundă pe Foreman până l-a ameţit, apoi s-a retras şi l-a lăsat pe acesta să lovească, apărându-se de fiecare dată. Între runde publicul striga "Ali Boma Ye", iar după a treia Foreman era vizibil obosit, pentru că nu mai luptase de mult mai mult de şase minute, adică două reprize. În acest timp, Ali nu arăta nici un semn de oboseală, ignorând tactica antrenorului său, având în minte planul pe care şi l-a construit zi de zi cât s-a antrenat.

"Doar atât poţi Geroge? Mă dezamăgeşti. Bunica mea loveşte mai tare decât tine" îl tachina Ali pe Foreman, care lovea fără încetare. Şapte runde au fost un set de lovituri date sau primite de Foreman după cum vroia Ali, însă chiar dacă aesta era de neclintit, nu părea că îl va doborî pe tânărul său adversar. Însă lumea a înţeles totul în runda a opta, când Ali l-a lăsat pe Foreman să îl lovească puternic, după care, împins de corzi, l-a atacat cu două directe de dreapta calculate la minut, un croşeu de stânga, urmat de o altă directă de dreapta, lovituri după care Foreman a căzut la podea învârtindu-se. Şi aşa Ali a demonstrat lumii că este "the greatest", aşa cum îi plăcea lui să spună.

Cei doi campioni au devenit prieteni foarte buni după acest meci, Foreman fiind alături de Ali în multe momente importante din viaţa sa, mai ales după ce boala Parkinson diagnosticată acum 25 de ani s-a agravat. Muhammad Ali, botezat Cassius Clay, are 67 de ani şi trăieşte cu familia sa în oraşul natal Luisville, statul Kentucky. În ultimii ani s-a implicat în numeroase proiecte caritabile, însă starea sa de sănătate este tot mai precară, aşa că apariţiile în public s-au rărit considerabil.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

9 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 catalinN 30.10.2009 21:26

"Muhammad Ali, botezat Cassius Clay" ..sau poate invers?

 
#2 mika 31.10.2009 14:19

nt' ! muhamad ali este numele pe care si la luat dupa ce a trecut la islamism celalalt fiind numele mostenit dupa tata si cel cu care a fost cum s-ar zice la noi botezat . oricum trecrea la islamism si schimbarea numelui , l-au nemultumit tare mult pe tatal marelui pugilist relatiile dintre cei doi ramanand tensionate f.mult timp. u l-as numi altfel : eleganta in ring !

 
#3 Tudor 31.10.2009 16:33

Cautati pe youtube un meci folosinf cuvintele cheie "Ali dancing" ca sa vedeti super-spectacol!!

 
#4 www.schemeloto.ro 31.10.2009 18:19

Maine peste 5,5 milioane EURO la Loto 6/49:

www.schemeloto.ro wink

 
#5 viorel 1.11.2009 00:57

Orice domeniu din viata omului trebuie sa-si aiba unicatul sau:Cassius Clay in box;Carl Lewis-atletism;Pele-fotbal;Rembrant-pictura;Shakespeare-poezie;Senkiewich-proza;Jean Marais-cinema;Mendeleev-chimie,Ana Aslan-medicina;Cristian Topescu-spiker tv;Ceausescu-dictator impuscat,fara a fi judecat,in ziua Craciunului;Aurel Vlaicu-promotorul mondial al zborului cu avionul;Nadia Comaneci-Zeita gimnastici feminine din lume,;Beatles-muzica;Jules Verne-premunitie,etc.etc.(opiniile sunt pur personale).Cred,pur si simplu,aceste fenomene se nasc DOR ODATA.Repet,opiniile sunt pur personale,fiecare are crezul sau,sau si mai mult poate imbunatati sau corecta o opinie

 
#6 denieru 1.11.2009 01:27

pur si simplu magnific, daca meciul cu Frazier "Thrilla in Manilla" a fost un exemplu de brutalitate dusa la extrem, cu "Rumble in the jungle" Ali a aratat lumii the "sweet science of boxing" in adevaratul sens al cuvantului !

 
#7 viorel 1.11.2009 02:41

n-as spune ca meciul cu frazier a fost duritatea intruchipata.cu frazier nu se putea boxa altfel,el nu avea tehnica,miza doar pe forta,pe lovitura decisiva,motiv pt.care nici nu a rezistat mult in boxul de apogeu.in schim cassius clay avea o tehica inimitabila(nimeni n-a mai reusit jocul lui de picioare).ma simt norocos sa fi vazut acel meci la tv

 
#8 darius 1.11.2009 03:03

un adevarat campion,care a reprezentat in aceea perioada mult mai mult decat un campion la box

 
#9 catalin 11.05.2010 13:10

un adevarat campion multi ar dori sa ajunga ca el dar putini au ambitia si eu sunt la box si e foarte mult de munca pentru a ajunge sus pe culmea fericiri dar sper in continuare ca prin munca si ambitie voi dobor orice record

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa