Publicat

21

aprilie

2017

18:12

255

vizualizări

7 oameni au murit electrocutaţi în timpul unui meci din Europa League

Şapte persoane au murit în Nigeria după ce un cablu de înaltă tensiune a căzut pe clădirea în care urmăreau la TV meciul dintre Manchester United şi Anderlecht, din sferturile de finală ale Europa League, scrie BBC, care citează poliţia nigeriană.

Incidentul a avut loc în oraşul Calabar, din sudul Nigeriei. Cel puţin 30 de oameni au fost transportaţi la spital cu ambulanţele sosite rapid la locul incidentului, scriu jurnaliştii britanici. Martorii oculari au încercat să descrie scena petrecută, susţinând că au auzit o explozie puternică de la un transformator de electricitate, care a cauzat căderea cablului de tensiune peste clădire.

Unul dintre aceştia a declarat pentru BBC că a numărat "cel puţin 16 cadavre, inclusiv copii", la locul accidentului. În ciuda numărului victimelor, BBC scrie că zeci de oameni au reuşit, totuşi, să şi scape din zona incidentului.

Clubul Manchester United a reacţionat la aflarea veştii, pe contul oficial de Twitter, postând un mesaj de susţinere a familiilor şi prietenilor victimelor din Nigeria. "Gândurile noastre bune merg către fanii lui Manchester United, prietenii şi familiile afectate de tragedia din Calabar, Nigeria", au scris oficialii clubului britanic.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Ion Ţiriac a anunţat o megaconstrucţie în România: ”Avem nevoie de încă 200 de milioane de euro!” Nu s-a mai văzut aşa ceva în România

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info