Antrenorul clujenilor se teme de atmosfera tensionată din Bosnia

Postat la: 07.08.2009 20:00 Ultima actualizare: 07.08.2009 20:01

Antrenorul echipei CFR Cluj, Antonio Conceicao, spune că nu cunoaşte prea multe despre FK Sarajevo, adversara din play-off-ul Ligii Europa, însă este conştient că atmosfera de pe stadion va fi foarte ostilă. “Începând de azi voi începe să strâng informaţii despre FK Sarajevo, o echipă pe care nu o cunosc foarte bine. Ştiu doar că au câştigat campionatul în Bosnia, dar e foarte dificil să joci acolo. Atmosfera este foarte tensionată. Mai avem două săptămâni de pregătire, ceea ce e un avantaj”, a spus Conceicao. Mijlocaşul Ricardo Dani este de părere că atât CFR, cât şi celelalte echipe româneşti au avut noroc la tragerea la sorţi. “M-am bucurat când am aflat că vom juca cu Sarajevo. E unul dintre cei mai slabi adversari cu care puteam pica. Cu toate astea trebuie să fim atenţi. În fotbal se poate orice. La o primă vedere suntem favoriţi şi sper să tranşăm calificarea încă din manşa tur. Celelalte echipe româneşti au avut şi ele şansă”, a spus Dani. Prima manşă va avea loc în deplasare, pe 20 august, urmând ca returul să se dispute la Cluj-Napoca, o săptămână mai târziu.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa