Antrenorul Nicu Forminte bagă lotul de gimnastică în carantină

de Adrian MACARIE Postat la: 24.11.2009 20:24 Ultima actualizare: 24.11.2009 20:25

Nicolae Forminte, de la lotul olimpic de gimnastică, este un antrenor prevăzător /// Foto: Mediafax/Bogdan Stamati

Vizitele părinţilor au fost interzise, antrenamentele fetelor care se pregătesc la Deva se desfăşoară fără public, iar cursurile Colegiului Naţional "Cetate" au fost sistate până la 1 decembrie

Cursurile la Colegiul Naţional "Cetate" din Deva, unde învaţă şi componentele lotului olimpic de gimnastică al României, au fost suspendate, după ce o elevă din clasa a VI-a a fost diagnosticată, marţi, cu gripă nouă, iar alţi elevi au şi ei simptome de boală. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, Cecilia Birău, nu se ştie de unde a contractat fata virusul gripal AH1N1, dar este destul de grav pentru că ea locuieşte în căminul colegiului, alături de alte 200 de eleve."Fata locuieşte în căminul colegiului, unde sunt alţi 200 de elevi cazaţi. Ea este acum izolată la infirmerie, sub supraveghere medicală şi este sub tratament. Din păcate, alte trei fete care locuiesc în acelaşi cămin au fost internate la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva cu simptome de gripă, iar alţi 14 copii, tot din acelaşi cămin, sunt la infirmerie în carantină.

În aceste condiţii, s-a luat măsura suspendării cursurilor în colegiu", spune doamna Birău. Potrivit directorului Colegiului Naţional "Cetate", Adrian Liga, fetele din lotul olimpic de gimnastică al României sunt în siguranţă pentru că fata infectată cu virusul A/H1N1 face parte din echipa de gimnastică aerobică a şcolii şi nu a intrat niciodată în contact cu vreuna dintre componentele lotului olimpic: "Fetele din loturile olimpice, atât de senioare, cât şi de junioare, sunt la Deva, însă au cămin separat şi sală de antrenament separată faţă de locul unde se antrenează fetele de la gimnastică aerobică. Niciuna dintre fetele din cele două loturi nu prezintă simptome de răceală".

Gimnastele, vaccinate doar cu acceptul părinţilor

Nicolae Forminte, antrenorul celor două loturi de gimnaste de la Deva, nu este foarte speriat de înmulţirea acestor cazuri de gripă nouă, dar vrea să fie prevăzător. "De când am văzut că se înmulţesc aceste cazuri de gripă am chemat medicul şi l-am rugat să le controleze pe fete. Avem câte trei controale pe săptămână şi la cel mai mic semn suntem pregătiţi. Din păcate, foarte multe nu putem face. Respirăm toţi acelaşi aer şi se poate întâmpla orice. Dar noi suntem precauţi, fetele respectă toate normele de igienă şi, din fericire, nu prea avem contact cu ceilalţi copii din şcoală. Fetele noastre au sală de antrenament separată, au săli de clase separate, singurul lucru pe care îl au în comun sunt profesorii, care predau şi la ceilalţi copii, şi la fetele din lot".Nicolae Forminte spune că Federaţia Română de Gimnastică nu poate decide să vaccineze fetiţele din lotul olimpic aşa că acest lucru se va face în funcţie de dorinţa fiecăruia. "Când se va trece la vaccinare, o să vedem ce e de făcut, dar sigur noi nu le putem obliga pe gimnaste să se vaccineze. O să vorbim cu părinţii lor şi, în funcţie de decizia acestora, se vor vaccina sau nu".Pentru antrenorul lotului olimpic al României această situaţie este deranjantă pentru că produce oarecare îngrijorare în rândul sportivelor, aşa că a decis să ia unele măsuri. "Dacă vreţi, se poate spune că am băgat lotul în carantină. Am decis să interzicem prezenţa publicului la antrenamente şi până va trece această problemă, până se vor mai linişti apele, am decis să interzic vizitele părinţilor. Şi fetiţa care s-a îmbolnăvit tot de undeva din familie a luat virusul, pentru că foarte mulţi părinţi ai acestor copii lucrează în Spania, în Italia sau în Anglia şi este suficient ca unul dintre ei să transmită virusul copilului ca să-l ia tot lotul".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 aaa 24.11.2009 23:45

(in urma cu 5 min) Breaking News - Accident in Ghencea. Un tramvai s/a rasturnat. imagini aici ...
http://www.versu.ro/mcstiri-16820.html

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa