“Anul acesta, Urziceniul. Anul viitor, titlul se intoarce la noi”
“Anul acesta, Urziceniul. Anul viitor, titlul se intoarce la noi”
Fotbaliştii ce la CFR Cluj, echipă situată pe locul 4 înainte de sfârşitul actualului campionat, sunt convinşi că ei vor câştiga campionatul anul viitor.
Câştigătorii inelelor de campion de anul trecut sunt conformaţi cu actualul loc ocupat în campionat, dar nu capitulează. CFR-iştii îşi promit câştigarea campionatului viitor, afirmaţie susţinută de Ricardo „Dani” , care declară în exclusivitate pentru ziarul ProSport: „Cred că anul acesta inelele vor merge la Urziceni, dar anul viitor o să se întoarcă la noi”.
Campionii din 2007 - 2008 se mândresc cu inelele de campion pe care le-au primit, odată cu câştigarea titlului, din partea ziarului ProSport.
Recunoaşterea statutului de campion a însemnat o mare onoare pentru aceştia, mulţi dintre ei ţinând la loc de cinste inelele. “Inelul de campion îl ţin bine în Portugalia şi este o amintire foarte preţioasă pentru mine. Îl ţin în vitrină, lângă toate trofeele mele”, a spus Ricardo “Dani” pentru ProSport.
Cei de la CFR Cluj susţin că Unirea Urziceni merită să câştige campionatul, datorită fotbalului de calitate jucat de aceştia: „Cred că anul acesta inelele o să meargă la Urziceni, deoarece le merită”, a spus Nuno Claro pentru ProSport.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Fotbaliştii ce la CFR Cluj, echipă situată pe locul 4 înainte de sfârşitul actualului campionat, sunt convinşi că ei vor câştiga campionatul anul viitor.
sal ! daca vreti careva sa ma ajutati sa fac nishte bani pe internet va rog sa va face-ti un cont pe adresa ****://***.awsurveys.com/homemai n.cfm?refid=champion _geagea , puteti si voi sa castigati bani pe site. ii un site de survey. multumesc anticipat!