Borcea: “Riscăm până la cinci ani de suspendare”

Postat la: 21.08.2009 17:29 Ultima actualizare: 21.08.2009 17:30

Borcea: “Riscăm până la cinci ani de suspendare”

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, ieri, pentru Sport.ro, că directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, membru în Comisia de Disciplină a UEFA, i-a spus că echipa sa riscă o suspendare de până la cinci ani, în urma incidentelor de partida cu Slovan Liberec. “Sunt foarte afectat de ce se întamplă. Ma gândesc să mă retrag din acest fenomen. Familia şi sănătatea mea au suferit foarte mult. Am vorbit cu Lupescu şi mi-a zis că riscăm până la cinci ani suspendare. Pentru a nu ştiu câta oară suporterii ne fac probleme. Vă aduceţi aminte de vreo depalsare a lui Dinamo în care suporterii să nu ne fi făcut probleme? Se fac eforturi foarte mari şi nu poţi să nu ai satisfacţii nici din partea jucătorilor, nici a suporterilor. Şi în plus să ai probleme şi la toate comisiile. Am jucat cu Internaţional Piteşti fără spectatori şi am luat bătaie. Acum jucăm în Europa League, să dea Dumnezeu, fără spectatori. Unde ajungem? Păi eu am trăit vremuri când în '94 şi '99 nu jucam nici în Intertoto şi aveam suporterii aproape de echipă. Atunci erau mult mai receptivi. Nu mă mai interesează ce se va întâmpla. Şi nici nu voi mai veni la meciuri”, a declarat Borcea.

Borcea îl susţine în continuare pe Bonetti

Oficialul dinamovist s-a declarat mulţumit de pregătirea echipei făcută de antrenorul italian Dario Bonetti: “Dinamo a jucat şi la Craiova şi la Piatra Neamţ un fotbal bun. Cu Internaţional Curtea de Argeş nu s-a putut, fără doi jucători. În schimb, aseară pentru mine a fost incredibil cum au putut să se prezinte. Dar e aceeaşi echipă care avea agresivitate în celelalte meciuri. La felul cum pregăteşte echipa şi la felul cum l-am văzut este un antrenor extraordinar. Vă spun, altfel eu nu-l ţineam. Pe banii mei eu nu îl ţineam. De ce să fugă Bonetti de la Dinamo? Credeţi că Bonetti este de vină că am avut şase sau şapte ocazii şi că nu am băgat-o în poartă? Sau că am luat doua goluri? Eu am spus că la meciul ăsta a fost ceva pe care eu nu pot să mi-l explic”. Referindu-se la antrenorul formaţiei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, care a negociat în această vară semnarea unui contract cu Dinamo, Borcea a spus că acesta a renunţat pe motiv că nu rezistă în Bucureşti. “Sabău a avut tot sprijinul, avea contractul semnat şi s-a dus să vorbească cu soţia. Apoi a venit şi a zis că nu poate să reziste în Bucureşti. El nu era pregătit pentru Dinamo. La Dinamo trebuie să fii tare”, a mai spus Borcea. Meciul Dinamo - Slovan Liberec, de joi seară, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, a fost întrerupt în minutul 88, la scorul de 0-2, după ce suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au pătruns pe pista de atletism din jurul terenului. În minutul 86, un suporter al echipei Dinamo a intrat pe teren, el fiind oprit de stewarzi după o nouă încercare de a pătrunde pe gazon. După imobilizarea acestuia, suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au rupt gardul despărţitor şi au păstruns pe pista de atletism a stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare, iar arbitrul a fluierat finalul jocului şi a trimis jucătorii la vestiare. Fanii de la Tribuna a II-a au aruncat cu obiecte înspre jucători. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a îndepărta suporterii de la Tribuna a II-a, în următoarele minute spectatorii părăsind tribunele.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

11 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 21.08.2009 22:00

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, ieri, pentru Sport.ro, că directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, membru în Comisia de Disciplină a UEFA, i-a spus că echipa sa riscă o suspendare de până la cinci ani, în urma incidentelor de partida cu Slovan Liberec.

 
#2 eugen 21.08.2009 22:00

un golan care face pe nevinovatul. la ce sa te astepti de la personaje inculte, agramate, dar pline de bani, precum borcea, becali, turcu, m. sandu ori de la asa zisii suporteri, la discutii despre critica ratiunii pure a lui kant? la asa politicieni, asa tara, asa sport, asa spectatori. noroc ca avem ministri competenti la turism si transporturi, precum si un presedinte implicat.
astep, bineinteles, "complimente"!

 
#3 carella 22.08.2009 06:48

multumim borcea ,jiji , mutulica ,turcu , etc ca ne-ati distrus si fotbalul

 
#4 vio 22.08.2009 10:13

popor de manelisti,intoleranti ,ignoranti .etc

 
#5 Un fost dinamovist 22.08.2009 11:17

sanchi, de parca astia 5 ani de suspendare ar insemna ceva! ce mari performante a avut dinamo in ultimii 5 ani? asa ca dac-o sa fie exclusi din fotbalul international, n-o sa fie nici o pierdere!

 
#6 ioan 22.08.2009 17:03

dl. borcea cand a-i venit la dinamo ce palaria mea erai ??spune adevarul gol golut !!! dl. turcu la fel !!ce a-ti facut prin anii 1990-2000 ????

 
#7 vasile 23.08.2009 06:30

mai adauga cinci de pina acum si faci o suma frumoasa. voi deja aveati un mort, spectatorii l-au dus la gropa doar.daca vreti dinamo e ca mj.

 
#8 sandocan 23.08.2009 08:06

dinamo a reusit sa faca ce n-au reusit barcelona, real-ul, manchester-ul sau milan-ul in intreaga lor existenta!!! a batut ceahlaul cu 4-0 !!! asa ca nu mai loviti in echipa asta, care, in ciuda tuturor, reuseste totusi sa faca performanta !
fortza dinamo !!! au-au-au !!!

 
#9 vstalin 23.08.2009 08:21

dynamul sa joace 100 de ani in siberia, ca de acolo a venit. poate sa ia si pe steaul cu ei.

 
#10 microb 23.08.2009 10:45

doar voi conducatorii de cluburi santeti de vina prin comportamentul vostru ,incitati la violente , chiar si prin declaratiile de presa unde cred ca santeti mai retinuti,dar vorba cuiva la stadion nu o sa gasesti aceeasi oameni ce merg la opera, ca acolo nu se injura, si cred ca tot noi santem de vina ca va bagam in seama,ptr ca santeti nimeni ,doar ca aveti mai multi bani,iar presa va mediatizeaza ori ca o platiti , cum faceti si cu galeriile, ori sa-si faca publicitate prin voi la acelasi segment de populatie ca voi ce promovati incultura,prostul gust,ingamfarea,violent a in limbaj ,si uitativa la tv ce fete aveti de mafioti,borcea,becali(toti)mitit elu,dragomir,m.sandu ...deci 5 ani e putin si doar ptr dinamo ,toate echipele romanesti ,ptr. a nu se intampla o nenorocire.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa