no author
Denis Şchiopu
373 vizualizări 5 feb 2018

"Patru-cinci ani voi mai juca sigur, dar când o să fac un copil, n-aş mai vrea să să mai revin şi să joc. Sunt multe jucătoare care îşi iau copiii la turnee, dar eu nu aş face asta", a spus Simona Halep, la Pro TV.

Întrebată cu cine şi-ar dori să rămână blocată într-un lift, sportiva în vârstă de 26 de ani s-a ferit de răspuns, însă a recunoscut că îl admiră foarte tare pe actorul Gerard Butler. "Întrebările astea sunt... Nu ştiu cu cine aş vrea să mă blochez în lift, dar ca bărbat aş vrea să îl întâlnesc pe Gerard Butler. Mi-a plăcut de el dintotdeauna". Cât despre bărbatul ideal: "Să fie sensibil, blând şi să ţină la mine din punct de vedere sufletesc. Acum nu este nimeni în viaţa mea, dar sunt deschisă", a adăugat Simona.

Simona Halep a trecut peste înfrângerea suferită în ultimul act la Australian Open, dar nici acum nu-şi poate scoate din cap finala pierdută în faţa letonei Jelena Ostapenko, anul trecut, la Roland Garros.

"A fost cea mai dureroasă înfrângere, am avut set câştigat şi 3-0. Am fost foarte, foarte aproape şi am simţit că nu trebuia să pierd. Ea a început să joace foarte bine, iar eu am fost temătoare. Acum, aş fi foarte diferită şi aş câştiga meciul acela", a încheiat actualul număr 2 mondial.

Citește și: