Cât valorează aurul mondial în România - campioanele la spadă

de Adrian MACARIE Postat la: 14.11.2010 17:41 Ultima actualizare: 14.11.2010 17:42

România, în premieră campioană mondială la spadă feminin | Foto: Reuters | Eric Gaillard

România a câştigat medalia de aur la spadă, în proba pe echipe, la CM din Franţa, fiecare sportivă urmând a fi recompensată cu câte 42.000 de lei din partea ANTS

În 2009, la Campionatele Mondiale de scrimă din Turcia, România a câştigat medalia de aur în proba masculină de sabie pe echipe. În 2010, la CM de la Paris, o nouă medalie de aur la sabie, în concursul pe echipe, dar de data aceasta la feminin. Iar performanţa fetelor este cu atât mai valoroasă cu cât este pentru prima dată în istorie când România realizează acest lucru. Măroiu, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru şi Loredana Iordăchioiu sunt fetele care au adus României medalia de aur de la Campionatele Mondiale de scrimă, vedeta echipei fiind, cum altfel, Ana Maria Brânză. Vicecampioană olimpică şi europeană în probele individuale, Ana Maria şi-a trecut în palmares, pe lângă aurul european pe echipe din 2008, aurul mondial de acum de la Paris.

"Suntem foarte încântate de această medalie, mai ales că evoluţia de la individual a fost foarte slabă. Am vorbit cu fetele înaintea probei pe echipe şi ne-am propus să tragem foarte tare pentru a obţine măcar o medalie, altfel nu avem ce să căutăm în ţară. De această dată ne-am înţeles foarte bine şi am fost foarte unite. Anca Măroiu a fost accidentată, însă am încercat să păstrăm acest secret pentru adversarele noastre, care au tratat-o cu mult respect", a spus Ana Maria Brânză, la sosirea pe aeroportul Henri Coandă, un bun prilej pentru a anunţa obiectivul pentru Londra 2012: "Când eram pe podium, mă gândeam la cei de acasă. Chiar dacă în acele momente nu simţeam bucuria foarte tare, pentru că ştiu prin câte am trecut ca să ajungem aici, acum încep să realizez ceea ce am obţinut. Oricum, succesul de la CM nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche, iar de mâine trebuie să uităm de această medalie, să ne continuăm munca şi să ne pregătim să aducem o nouă medalie de la JO".

63.000 de lei, un aur mondial

Pentru Ana Pascu, preşedinta unei federaţii care a avut un an excelent, rezultatele de la Paris, un aur şi două medalii de bronz, performanţele din Franţa obligă. "A fost extraordinar, fetele s-au mobilizat foarte bine astăzi, iar eu am fost optimistă la începutul acestei zile, când am văzut atitudinea fetelor. În finală a fost foarte greu, pentru că întâlneam Germania, campioana mondială en-titre, care o avea în lot şi pe campioana olimpică de la Beijing, în vreme ce noi aveam două fete cu probleme foarte mari, însă doctorii le-au bandajat şi au făcut minuni pentru ca ele să se poată urca pe planşă. Mă bucur că Ana Maria Brânză şi-a revenit, pentru că a avut o perioadă foarte proastă după operaţie şi chiar dacă la proba individuală nu a tras prea tare, la proba pe echipe le-am văzut pe fete că şi-au dorit foarte mult să ajungă acolo sus", a spus preşedintele FR de Scrimă. "Sunt foarte mulţumită pentru că suntem în top cu cele două arme la care excelăm. Sabia masculină şi spada feminină sunt două discipline de la care vom avea pretenţii la JO din 2012, de la Londra. Trebuie să avem grijă de aceşti sportivi, să nu ne înfumurăm, iar noi cei din federaţie trebuie să le oferim competiţii puternice pentru a ne menţine la acest nivel".

Din punct de vedere financiar, Campionatele Mondiale de Scrimă înseamnă premii consistente pentru fetele noastre, cel mai mare premiu urmând a fi oferit de ANTS. Forul care are grijă de sportul românesc premiază fiecare medalie de aur la un Campionat Mondial într-o probă olimpică cu câte 21.000 de lei, sumă care, invariabil, este dublată printr-un ordin al ministrului. Astfel, fiecare campioană mondială va primi 42.000 lei iar cluburile care sunt legitimate vor plăti şi ele jumătate din acest premiu, adică 21.000 de lei.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

5 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 alpha 14.11.2010 21:05

bine ca niste gunoaie analfabete care isi spun "fotbalisti" si care nu fac NICIODATA performanta cheltuie atat la 2 iesiri la restaurant. sau poate doar la una.

 
#2 hombre 14.11.2010 23:42

felicitari,pentru aceasta realizare.sunteti grozave. va sarut pe toate pe fiecare deget.

 
#3 robert 15.11.2010 09:14

rândul 2 din articol. e proba FEMININĂ, nu masculină. mulţumesc

 
#4 eu 5.12.2010 13:32

@robert
"În 2009, la Campionatele Mondiale de scrimă din Turcia, România a câştigat medalia de aur în proba masculină de sabie pe echipe. În 2010, la CM de la Paris, o nouă medalie de aur la sabie, în concursul pe echipe, dar de data aceasta la feminin. "

In 2009 intr-adevar medalia de aur a fost castigata de sabie masculin in componenta Dumitrescu Rares,Zalomir Florin,Hanceanu Cosmin,Dolniceanu Tiberiu.Dar in 2010 fetele de la SPADA,nu sabie au castigat .La sabie masculin echipa s-a clasat pe locul 3.

Deci greseala exista ,dar in alta parte.

 
#5 cetateanul turmentat 17.10.2011 08:14

Felicitari!!!! Am vazut finala aseara in direct si am fost placut surprins sa vad ca si acest sport este spectaculos si te poate tine in tensiune pana in ultima secunda....Inca o data BRAVO!!!! Asa va vedea lume intreaga ca nu suntem tigani...Avem nevoie de mai multe victorii in sport pentru ca sportivii acestia sunt de mii de ori mai buni ambasadori decat cei care ocupa acum posturile respective...Investind in invatamant, sport, cercetare si sanatate...adica in exact domeniile care primesc cel mai putin bani de Buget...am avea un viitor ...ca natiune...altfel suntem sortiti disparitiei!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa