no author
Claudiu Giurgea
617 vizualizări 19 feb 2018

Pentru postul de portar, Craiova a încercat să-i aducă în pauza competiţională pe italienii Seculin şi Pigliacelli, dar nu a reuşit, iar în primele meciuri ale anului Calancea şi Mitrovic au confirmat că nu pot fi soluţii viabile. Astfel, Universitatea l-a contactat pe portughezul Mario Felgueiras, fost campion cu CFR Cluj, pentru care a evoluat în perioada 2012-2014, remarcându-se inclusiv în Champions League.

Lusitanul în vârstă de 31 de ani, cotat acum la 300.000 de euro, a apărat în 15 meciuri din actualul sezon la Pacos Ferreira (locul 15 în prima ligă portugheză), dar a avut o intervenţie chirugicală la o mână şi în ultima vreme a fost rezerva brazilianului Defendi.

Craiova vrea să îl împrumute pe Felgueiras până la finalul acestui sezon, el fiind legat de Pacos pentru încă 3 ani. Format de Sportung Lisabona, Felgueiras a evoluat în cariera sa în ţara natală, la Espinho, Portimonense, Braga, Setubal, Rio Ave şi a fost adus în România la FC Braşov, de unde a fost transferat la CFR Cluj, fiind desemnat cel mai bun străin din Liga 1 la acea vreme. Formaţia ardeleană l-a vândut cu 1 milion de euro în Turcia, la Konyaspor, dar acolo nu s-a impus şi s-a întors în ţara natală, la Pacos Ferreira, acum doi ani.

Un alt compartiment cu probleme la CS Universitatea Craiova este cel defensiv. Datkovic a plecat în Polonia, iar Spahija este indezirabil, fiind trimis la echipa a doua, în timp ce Popov are constant probleme medicale. S-a încercat aducerea lui Valerică Găman, dar FCSB i-a oferit un salariu mai atractiv.

În aceste condiţii, gruparea din Bănie a încercat varianta Florin Gardoş. Fostul internaţional român, transferat de la FCSB la Southampton pentru aproape 7 milioane de euro acum 4 ani, nu a mai evoluat în ultimii ani la formaţia din Premier League, după ce în 2015 a suferit o gravă accidentare la genunchi.

Ajuns acum la 29 de ani, Gardoş mai are contract cu „Sfinţii” până în vară, cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon, dar el a mai evoluat în ultima vreme foarte rar, chiar şi la echipa a doua a clubului, iar la prima formaţia a evoluat ultima dată în urmă cu un an. Gardoş a negociat recent şi cu liderul din Ungaria, Ferencvaros, iar în vara trecută a fost dorit de Dan Petrescu, la CFR Cluj, formaţia care în cele din urmă l-a preferat pe Kevin Boli, de la Viitorul.

Citește și: