Denis Şchiopu
614 vizualizări 12 dec 2017

"România a terminat Campionatul Mondial mai repede decât ne-am dorit, pe locul 10. Mă doare nespus de mult înfrângerea cu Cehia, mai ales maniera în care ea a avut loc. Continui să cred că suntem mai buni decât ei. Dar nu ieri.

Suntem la început de drum. Obiectivul nostru rămâne Olimpiada de la Tokyo. Iar din acest punct de vedere suntem pe drumul cel bun. Jucătoarele noastre tinere au avut momente excepţionale de-a lungul Campionatului Mondial. Cred că echipa lui Ambros Martin are soluţiile şi dedicarea necesare pentru a ne reprezenta cu onoare peste trei ani.

La plecarea spre Mondiale, le-am rugat un singur lucru pe fete: să dea tot ce pot pe teren, fiindcă indiferent de rezultat, românii vor aprecia asta. Au făcut-o! Mulţumesc echipei pentru muncă şi dăruire!", a scris Alexandru Dedu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

România a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin, după ce a fost învinsă, cu scorul de 28-27, la Leipzig, de reprezentativa Cehiei.

Citește și: