Dică ar putea reintra în graţiile lui Walter Zenga

Postat la: 19.12.2008 18:57

Atacantul român de la Catania, Nicolae Dică, a reuşit două goluri şi a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei antrenate de Walter Zenga în amicalul câştigat, joi, scor 8-0, cu formaţia secundă a clubului. Potrivit presei italiene, prestaţia bună a lui Dică din amicalul contra formaţiei Primavera şi prezenţa din ce în ce mai activă la antrenamentele echipei Catania l-ar putea determina pe tehnicianul Walter Zenga să conteze pe atacantul român şi la etapa din acest weekend din Serie A.

“Numărul 10 al Cataniei pare mult mai prezent la antrenamente decât în trecut şi la meciul amical de la Massannunziata ne-a evidenţiat acest lucru: joc bun, două goluri, o formă sportivă care nu a mai arătat-o niciodată până acum. Pe scurt, cursa de recuperare pe care o duce acum Catania se bucură acum şi de sprijinul fostului jucător al echipei Steaua Bucureşti”, notează site-ul calciocatania.com Nicolae Dică a fost transferat la Catania în vara acestui an. Partida Catania-AS Roma, din etapa a XVIII-a din Serie A, va avea loc, duminică, de la ora 16.00, pe stadionul formaţiei antrenate de Walter Zenga. (D.R.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa