Echipa masculină de sabie, primul aur mondial în 2009
Rareş Dumitrescu, „starul“ din echipa de sabie a României n Foto: Agerpres
Federaţia de Scrimă se întoarce de la Mondialele din
Turcia cu prima medalie de aur câştigată în acest an pentru
România, într-un sport olimpic
România a câştigat, ieri, medalia de aur în proba masculină de sabie din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă din Antalya, după ce a învins Italia cu scorul de 45-44. Rareş Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Cosmin Hănceanu şi Florin Zalomir au adus sportului românesc primul titlu mondial la un sport olimpic în 2009, rezultat care spune multe despre starea sportului românesc. Dar, în ciuda acestor performanţe foarte modeste, angajaţii MTS au încasat prime babane fără ca cineva să le justifice în vreun fel.
Revenind la performanţa sportivilor noştri, care ne-au adus un titlu mondial, este de remarcat dramatismul finali. Italienii au condus în permanenţă, uneori şi cu nouă puncte diferenţă, dar soarta partidei a fost schimbată de vicecampionul mondial Rareş Dumitrescu. Acesta a intrat în luptă când scorul era 40-34 în favoarea Italiei, a reuşit să egaleze la 43, a condus cu 44-43 şi, după ce a fost egalat la 44, a reuşit asaltul decisiv în faţa lui Aldo Montano. Victorie pentru România, şi Ana Pascu, preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, este în stare de şoc. "Încă nu pot să îmi revin. A fost ceva incredibil", a spus doamna Pascu, care adaugă "De când sunt eu în scrimă, de 40 de ani, nu am văzut aşa ceva. A fost o partidă nebună cum puţine cred că au fost vreodată. A fost o partidă ieşită din comun din punct de vedere tehnico-tactic. Dumitrescu a fost cel care ne-a adus victoria şi care a luptat extraordinar în acel final entuziasmant. Dar trebuie precizat că toţi băieţii au luptat perfect şi merită din plin acest titlu".
Interesant este că cele două echipe s-au întâlnit pentru a doua oară în acest an într-o finală, după ce şi-au disputat şi ultimul act la Europenele de la Plovdiv. Atunci, România a pierdut, dar acum şi-a luat revanşa. "Italia este o echipă extraordinară, cu o experienţă uluitoare în acest sport, şi să ne amintim că ne-au învins şi în finala Campionatului European din vară. Totuşi, am reuşit să-i învingem într-o asemenea partidă şi toată lumea ne-a lăudat, pentru că România s-a prezentat cu o echipă pregătită extraordinar de bine la aceste Campionate Mondiale", a mai spus Ana Pascu despre această finală de infarct.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
BRAVO BAIETI, SUNTEM MANDRI DE VOI