Echipa de milioane a Timisoarei, tinuta in sah la Poli Iasi

de Gabriela DOBOS Postat la: 12.09.2006 00:00 Locul 4 in clasamentul provizoriu al ligii interne de fotbal, la 8 puncte distanta de lider. Aceasta este performanta, dupa 6 etape, a fotbalistilor de pe malul Bahluiului care au remizat, duminica, cu omologii de pe malul Begai. Doar in prima repriza, tehnicienii Ionut Popa si Sorin Cartu au agonizat la marginea bancilor tehnice. Au tresarit la ratarile lui Gigel Bucur in fata portii iesene (minge boxata de Cristi Branet) si a argentinianului legitimat la Iasi, Gavatorta, a carui sut a fost parat la timp de portarul Marius Popa. Astfel, fotbalistii au luat calea vestiarului cu scorul alb. Antrenorul din dealul Copou era vizibil afectat de starea grava de sanatate in care se afla tatal sau socru (spitalizat la Arad), de care este extrem de atasat. Primarul Gheorghe Nichita a intrat la cabine, incurajand jucatorii alb-albastri cu monologul: "Jucati pentru mine, sa am motive sa ma lupt pentru drepturile voastre". Problemele financiare ale echipei din Copou sunt inca departe de a fi rezolvate. Frateste au impartit balonul in repriza secunda jucatorii celor doua Politehnici. Ambele galerii rar au ovationat. Au preferat sa sparga seminte, amintindu-si rar de steaguri si de fulare. Si cei aproape 8.000 de spectatori au lenevit in tribune sau la peluze, "gratie" meciului deloc spectaculos dupa ce ambii tehnicieni (care sunt si prieteni) au preferat o schema de joc identica, de blocare a adversarului. Doar cele trei minute de prelungiri ale partidei au fost aprig disputate cand in careul iesenilor, cand in cel al jucatorilor galben-negri (care au preferat alt echipament decat cel deja consacrat, violet). "Am avut situatii bune pentru un meci in deplasare", a marturisit Sorin Cartu. "Am abordat meciul cu prudenta deoarece Timisoara este o echipa de contraatac. De aceasta data, apararea a fost aproape de poarta", a afirmat si Ionut Popa, care a "ordonat" alinierea in linie a fundasilor pentru anihilarea rapizilor atacanti timisoreni. "Este un rezultat echitabil, desi mi-as fi dorit o victorie. A fost un joc tacticizat pana in maduva oaselor si am reusit sa ne anihilam reciproc", a conchis Popa. Politehnicile si-au impartit frateste pana si punctul remizei. "Am remizat cu o echipa care ne surclaseaza la capitolul financiar si care ne-a batut in ultimele trei meciuri directe, ramanand cu un punct in fata ei. Cu mai mult curaj, puteam castiga", a admis primarul-"patron" al Politehnicii de pe malurile Bahluiului.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa