Femeile din politica românească mizează pe o victorie a Naţionalei
Daciana Sârbu, un politician pasionat de fotbal
Daciana Sârbu este îngrijorată că nu joacă şi Cristi Chivu şi îşi doreşte un 1-0 pentru echipa antrenată de Victor Piţurcă
Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, îi aşteaptă pe fotbalişti să o ajute în campania de readucere a copiilor spre sport
Pentru că la fotbal şi politică se pricepe toată lumea, am încercat să obţinem câteva aprecieri despre România – Serbia, “meciul unei naţiuni”, şi, evident, câte un pronostic de la câteva doamne din politica românească.
Daciana Sârbu, europarlamentarul de la PSD, s-a dovedit, de departe, cea mai competentă în materie de fotbal poate şi pentru că soţul ei, deputatul PSD Victor Ponta, este foarte pasionat de fotbal.
“Îmi place fotbalul. Nu ştiu dacă meciul cu Serbia este chiar meciul naţiunii, cum se spune la televizor, dar cred că este important pentru calificare. Eu sper să bată. dar nu ştiu ce să zic. Înţeleg că Chivu este accidentat şi mai avem şi alţi jucători care nu joacă. Nu cred că România este dependentă de Mutu, ci de toţi cei care sunt buni, pentru că altfel nu am fi o echipă atât de bună. Sincer, îmi doresc foarte mult ca România să câştige pentru că vreau să merg şi eu în Africa de Sud. În ceea ce priveşte scorul, ce să zic… Măcar un 1-0 pentru România să fie”, spune Daciana Sârbu, scor pe care mizează şi Raluca Turcan. Deputatul PD-L recunoaşte că se pricepe foarte puţin la fotbal, de altfel nu ştia că România are meci cu Serbia sâmbătă. “Sincer, nu mă prea pricep la fotbal. Jucăm noi cu Serbia sâmbătă? Nu ştiam, dar este normal ca în orice situaţie că ţin cu România. Aş vrea să batem cu 1-0”.
Şi pentru doamna Roberta Anastase, deputat PD-L şi preşedintele Camerei Deputaţilor, fotbalul este o enigmă, dar cam ştie cum arată un meci de fotbal:
“Cred că o să fie ca meciurile mele în Cameră. Eu ştiu că la politică şi la fotbal se pricepe toată lumea, dar credeţi-mă că, din cele două, eu aleg să mă pricep la politică. Nu vreau să mă bag şi pe domeniul sportului. Sincer, un pronostic nu dau, dar îmi îndrept toate gândurile bune către România şi ţin cu românii, ca de fiecare dată”.
Doamna ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, aşteaptă multe de la meciul cu Serbia, în general, şi de la fotbal, în special, în intenţia ei de a reatrage copiii spre sport. “Îmi place fotbalul, ştiu cât de important este acest meci şi îmi doresc foarte mult ca România să câştige. Fotbalul este foarte important pentru sportul românesc, ca de altfel toate federaţiile. Nu aş putea să spun că o federaţie este mai importantă decât alta”. Monica Iacob Ridzi speră ca fotbalul că o convingă pe doamna Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, să găsească o formulă de a oferi copiilor cât mai multe ore de sport şi speră ca şi fotbalul să ajute la iniţiativa de a readuce copiii spre sport a actualului Guvern: “Actualul Guvern chiar nu are o percepţie negativă despre sport, dovadă şi reînfiinţarea acestui minister, şi chiar sprijină sportul, lucru dovedit şi de bugetul pe care îl avem, suficient pentru a continua activitatea sportivă indiferent de situaţia de criză prin care trece România. Despre orele de sport o să vă rog să vorbiţi cu doamna Andronescu.
Mingea este în terenul dânsei. Eu sper că până la urmă se va găsi o soluţie şi vom avea un număr de minimum trei ore de educaţie fizică şi sport pe săptămână. Eu, sincer, cred că ar trebui să fie câte o oră de sport pe zi, pentru că sportul îi ajută pe copii şi nu le creează deservicii. Noi tocmai ce am lansat o campanie «România în Mişcare” având ca principal obiectiv acela de a îmbunătăţi sănătatea copiilor. Sunt din ce în ce mai mulţi copii obezi, din ce în ce mai mulţi copii în faţa calculatorului”. Pentru Monica Iacob Ridzi fotbaliştii sunt foarte importanţi în această campanie şi deja i-a propus lui Gică Hagi să fie parte din acest proiect: “Vom folosi cu siguranţă şi fotbalişti în această campanie, dacă vor accepta. Deja am rugat pe cineva să ia legătura cu Hagi pentru a fi prezent la viitoarele acţiuni ale noastre, iar astăzi (ieri – n.r.) am jucat tenis cu Ilie Năstase”.
În încheiere, ministrul Tineretului şi Sportului a promis că va fi în tribună la Constanţa pentru a urmări meciul România – Serbia şi mizează pe o victorie a elevilor lui Piţurcă.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















15 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Pentru că la fotbal ÅŸi politică se pricepe toată lumea, am încercat să obÅ£inem câteva aprecieri despre România – Serbia, “meciul unei naÅ£iuniâ€Â, ÅŸi, evident, câte un pronostic de la câteva doamne din politica românească.
vai daciana ai fata ca un ***
extrem de importanta parerea unui specialist. ce bine ca avem politicieni. viteaz este poporul roman. rromancele verzi ne reprezinta.
daciana fata lui tata , ilie sarbu, care la 23 de ani a ajuns secretar de stat, apoi europarlamentar,isi da cu parerea, cu ce-i mai buna decat elena basescu?.
daca se pricepe si la fotbal ca si la politica ,meciul e pierdut.ce o fi insemnand nato????????????
daciana sarbu a intrat in politica discret,dovedindu-si in timp capacitatea. baseasca, vrea sa ajunga in parlamentul europei direct de pe tejghelele barurilor dambovitene.
daca daciana sarbu este parlamentar europea,linisti poate fi si eba.
european
hai ca esti bun pampalaule. asa lucreaza psd-ul .cu discretie mare. sa nu se prinda prostii. si presa tace chitic si nu zice nimic . pentru ca aproape toata e cu ei , cu astia care vor liniste in tarisoara sa poata fura. discret.dar prostii s-au mai desteptat si stiu ce au de facut. sa mearga in numar mare la vot si sa voteze pe cel care nu tace si pe care- l urasc de moarte toti hotomanii discreti. nu-i asa ,ca-i asa?
daca nationala pierde sansele de calificare nu mai sunt (nevorbind de cele teoretice).echipa serbiei este foarte periculoasa.nu uit ca la un turneu final slovenia conducea cu trei goluri si aveau doi oameni in plus si sarbii au egalat in 30 de minute.