George Copos a fugit de suporterii care voiau sã-l batã
Copos nu mai este în graţiile suporterilor rapidişti
„Copos, comunistule, lasã-ne”, se scrie pe site-ul oficial al suporterilor rapidişti, nemulþumiþi de criza prin care trece clubul din Giuleşti
Fanii sunt convinşi cã antrenorul Peseiro este lucrat de Copos şi de jucãtori pentru a fi dat afarã fãrã sã fie plãtit
George Copos va avea o viaţã foarte grea la Rapid dacã nu vinde cât mai repede acţiunile pe care le deţine. Cel puþin acesta este semnalul transmis de un grup de suporteri rapidişti dupã meciul din Giuleşti terminat de Rapid la egalitate, 2-2 cu FC Vaslui.
„Vinde bã şi pleacã”
Copos este considerat principalul vinovat pentru criza din Giuleºti, pentru întârzierile de aproape douã luni la plata salariilor jucãtorilor şi pentru toate rezultatele proaste din ultima vreme. Aşa s-a întâmplat şi dupã meciul de sâmbãtã searã când finanþatorul George Copos a fost aşteptat de suporteri, care i-au cerut explicaţii. Discuţia a degenerat rapid, suporterii s-au înjurat cu Copos şi, de teamã, patronul echipei s-a refugiat împreunã cu patru bodyguarzi şi câţiva stewarzi într-una din sãlile de protocol de la stadionul „Giuleşti-Valentin Stãnescu“. Foarte nervoşi, fanii i-au transmis lui Copos un mesaj fãrã echivoc: „Vinde bã şi pleacã“. George Copos a refuzat sã mai continue dialogul, dar fanii au mutat “rãzboiul” cu omul de afaceri pe internet.
Pe www.fzr.ro, site-ul oficial al suporterilor rapidişti, George Copos este atacat de fani şi i se transmite sã plece din Giuleşti. Sub titlul “Copos, comunistule, lasã-ne!”, fanul “rapidbc” susţine cã George Copos trage sforile ca antrenorul portughez Peseiro sã fie dat afarã din Giuleşti fãrã sã fie plãtit pentru cã, se pare, existã o clauzã în contract care prevede cã el poate fi concediat dacã nu duce echipa pe locul 5 la finalul turului.
„Atunci când aveam şansa sã intrãm în primele 5 echipe, în mod suspect, apar noi probleme în cadrul clubului! Nu vi se pare suspect comportamentul lui Bozo şi Boya, seamãnã prin consecinţe cu cel a lui Constantin ... oare cine e „pãpuşarul” ? De ce doar cei vechi fac astfel de probleme, se înţeleg mai bine cu clãpãugul? Sã fie adevãrat cã Peseiro poate fi demis dacã echipa nu termina turul în primele 5?
Cum sã vii, ca suporter, şi sã ceri demisia antrenorului tocmai lui Copos?!”, scrie acelaşi “rapidbc”, idee susþinutã şi de “alexx_elf” care este convins cã Peseiro va fi dat afarã pentru cã este lucrat de jucãtori: “Mulţi habar nu au cât de greu este sã ţii un vestiar de mercenari (nu în sensul rãu al cuvântului, dar strãinii de la Rapid joacã pentru bani) neplãtiţi de 2 luni şi sã reuşeşti sã-i faci sã se dãruiascã pentru o echipã de a cãrui existenţã habar nu aveau cu 2 luni în urmã. Acum, cine credeţi cã este mai bun antrenor? Ãla care aduce bani de acasã sau cel care îi face pe jucãtori sã joace, neplãtiţi fiind? În final, îmi pare rãu cã noi, pentru a aprecia pe cineva, trebuie mai întâi sã-l pierdem. Probabil cã aşa se va întâmpla şi cu Peseiro, la fel cum s-a întâmplat cu mulţi alţii”.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
George Copos va avea o viaţã foarte grea la Rapid dacã nu vinde cât mai repede acţiunile pe care le deţine. Cel puþin acesta este semnalul transmis de un grup de suporteri rapidişti dupã meciul din Giuleşti terminat de Rapid la egalitate, 2-2 cu FC Vaslui.
cocostircul asta era mare sef la utc...acum e mare patron. cred ca tara asta isi merita soarta pe undeva....
copos e un securist cu doua fete,daca ar putea ar vinde tara in favoarea lui...fraier este persoana care face afaceri cu copos.la toti le-a tras tepe,nu-i cineva sa-l impuste odata,e cazul sa dispare oameni ca copos...
si bine faceau, daca-i dadeau niste scatoalce... poate incepea sa isi si asume responsabilitatea, totusi, o echipa de fotbal nu ar trebui sa fie jucaria unui om mare (adica iesit din virsta copilariei/adolescenta/tineret ii, etc). cit despre jiji, cam deodata ma abtin. si acolo sunt hibe, da' de alt gen (a se verifica cu un psiholog or psihiatru)
copos e un corupt si un evazionist (LOTO)