4652 vizualizări 10 sep 2017

Evoluţiile lui Cristi Ganea din ultima vreme şi convocarea la echipa naţională l-au aşezat pe fundaşul stânga al Viitorului pe lista unor cluburi importante din Europa. S-a vorbit de Anderlecht, apoi s-a vehiculat interesul celor de la Malaga, club ce activează în La Liga. Spaniolii au trimis de curând o ofertă concretă către gruparea lui Hagi, suma înaintată fiind de 400.000 de euro, notează site-ul Prosport.ro.
Fotbalistul celor de la Viitorul a fost şi pelista lui Gigi Becali, care s-a arătat impresionat de calităţile jucătorului şi care a recunoscut că îl vrea, dar nu a ajuns la o înţelegere cu Hagi.
Ganea, în vârstă de 25 de ani, a fost titular integralist cu Armenia (1-0), în preliminariile Campionatului Mondial şi a jucat 70 de minute în amicalul cu Chile (3-2). Sâmbătă seara, împotriva echipei FCSB (1-0 pentru Viitorul) a făcut din nou un meci foarte bun, trimiţând din nou extrem de periculos din lovitură liberă, în minutul 58. El a înscris două goluri în acest sezon, ambele din lovitură liberă, unul împotriva formaţiei Gaz Metan, în Liga 1, iar celălalt împotriva ciprioţilor de la Apoel Nicosia, în preliminariile Ligii Campionilor, care a fost şi golul victoriei constănţenilor.

Din informaţiile care au apărut în presă, Hagi ar cere 600.000 de euro pentru Ganea, jucător monitorizat şi de alte cluburi din Spania, în condiţiile în care
cota jucătorului, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.de, este de 1,2 milioane de euro.

Citește și: