Iancu de la Timişoara nu crede în minuni
Iancu de la Timişoara nu crede în minuni /// foto: Octav Ganea
Imediat după meciul cu formaţia germană, preşedintele clubului FC Timişoara, Marian Iancu, a vorbit despre limitele echipei pregătite de Ioan Ovidiu Sabău. “Până aici am putut merge. Sunt doar 2-3 jucători de la FC Timişoara care în această seară ar fi putut merge mai departe. Sunt alţi jucători care au o limită, iar mulţi şi-au arătat-o astăzi. Nu suntem pregătiţi de Liga Campionilor. Am avut o problemă şi pentru faptul că sunt accidentaţi unii jucători importanţi. Nu primul gol a fost cel care ne-a învins, ci al doilea, care a venit pe fondul unei somnolenţe totale din partea jucătorilor noştri”, a declarat Iancu. Oficialul timişorean a menţionat că speră ca în grupele Ligii Europa să se califice toate echipele româneşti care luptă pentru asta, pentru ca România să adune cât mai multe puncte. Mai optimist ca preşedintele s-au arătat jucătorii, care spun că atâta timp cât mai există o şansă, trebuie luată în calcul.
“Noi încă mai sperăm, chiar dacă este greu în deplasare. Nu ştiu dacă ar trebui să ne mulţumim cu Liga Europa. Poate da, poate nu”, a punctat internaţionalul armean Arman Karamyan. De aceeaşi părere a fost şi fundaşul togolez Dare Nibombe. “A fost o lipsă de concentrare în prima repriză din partea noastră. Am primit foarte repede două goluri şi am căzut. Sper în continuare în calificare, trebuie să fim un grup unit”.
Chivorchian: „În fotbal, s-au mai văzut minuni”
La rândul său, directorul executiv al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat că timişorenii nu renunţă la ideea calificării. “Aşa cum am mai spus, Stuttgart a demonstrat că este o echipă foarte puternică. Cred că, dacă Magera ar fi marcat la acea fază, mai aveam şanse să egalăm. Trebuie să recunoaştem că astăzi ne-au lipsit doi jucători importanţi, Parks şi Bourceanu. Cred că se joacă şi al doilea meci, iar noi vom încerca să câştigăm, pentru că în fotbal s-au mai văzut minuni. Ştim că va fi foarte greu”, a spus oficialul timişorean, adăugând că şi din înfrângeri se învaţă. “Pentru Timişoara, este un început. Anul trecut am învăţat din dubla cu Partizan, urmând ca din această întâlnire cu Stuttgart să tragem alte învăţături. Încet-încet vom acumula tot mai multă experienţă şi sperăm ca în viitorul cât mai apropiat să ajungem la un nivel la care să putem face faţă în grupele Ligii Campionilor”, a spus Chivorchian.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Imediat după meciul cu formaţia germană, preşedintele clubului FC Timişoara, Marian Iancu, a vorbit despre limitele echipei pregătite de Ioan Ovidiu Sabău. “Până aici am putut merge. Sunt doar 2-3 jucători de la FC Timişoara care în această seară ar fi putut merge mai departe.
Nu comunic