În cărţi pentru Naţională, Hagi e singurul care îl critică pe Piţurcă
Hagi, despre onoarea de a antrena Naţionala Foto: Octav Ganea
Hagi spune că postul de selecţioner este o onoare pentru fiecare antrenor
Soarta lui Piţurcă se va decide săptămâna viitoare
Fostul internaţional român Gheorghe Hagi, unul dintre oamenii care l-ar putea înlocui pe Piţurcă în postul de selecţioner al echipei naţionale, spune că vina pentru eşecul cu Austria nu o poartă jucătorii, ci cei care nu au ştiut să-i pună în valoare. „Nu sunt de vină jucătorii, nu trebuie să mergem la ei. Ei sunt ca şi copiii, când greşesc, nu sunt ei de vină, ci mama sau tata. Trebuie să avem un proiect, să ştim ce să le cerem jucătorilor. Lucrurile mari se fac când lumea e unită. N-am fost de acord niciodată când s-a spus că plecăm cu şansa a doua undeva. V-o spune un fost căpitan care a intrat pe teren crezând în şansa lui. Trebuie să muncim şi să fim organizaţi bine. Probabil, din cauza asta am avut rezultatele astea în ultimul timp, mai rar bune”, a afirmat Hagi, care a evitat să spună dacă îşi doreşte sau nu postul lui Piţurcă. „Eu tot ce pot să spun este că a fi antrenorul Naţionalei este o mare onoare, restul nu ştiu, sunt lucruri care mă depăşesc”, a spus Hagi.
Hagi: „S-a lucrat greşit în ultimii zece ani”
Hagi consideră că ultimele rezultate ale echipei naţionale a României trebuie analizate de persoanele în măsură să ia decizii. „Fotbalul românesc a avut întotdeauna generaţii bune. Chiar şi această generaţie a demonstrat că are talent. Eu nu consider că este o generaţie ratată, ci una talentată. Este un moment mai special, mai greu, care trebuie analizat foarte bine. Când vine o înfrângere, un eşec, trebuie să se analizeze ce nu s-a făcut bine în trecut. Părerea mea e că am lucrat greşit în ultimii zece ani”, a mai spus Hagi. Fostul internaţional crede că mijlocaşul Cristian Tănase putea să evolueze de mult timp în echipa de seniori a României. „Tănase a fost liderul generaţiei de la lotul de juniori. Eu zic că a ajuns târziu la Naţională, se putea întâmpla mult mai devreme. Sunt detalii mici care fac diferenţa”, a precizat Hagi.
Lupescu: „Vom analiza în zilele următoare situaţia de la Naţională”
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, ieri, la întoarcerea din Austria, că va trebui să se gândească serios, împreună cu ceilalţi membri ai federaţiei române, ce măsuri se impun, după ce şansele „tricolorilor” de calificare la Cupa Mondială din 2010 sunt „aproape nule”. „Vom analiza în zilele următoare situaţia echipei naţionale şi vom veni în faţa dumneavoastră la începutul săptămânii viitoare. Ieri am întâlnit o echipă care trebuia bătută. Trebuia să câştigăm, dar din păcate, din mai multe motive, nu s-a putut acest lucru. Iar acum şansele de calificare sunt foarte mici, aproape nule. Va trebui să ne gândim foarte bine ce vom face în continuare”, a spus Ionuţ Lupescu. Întrebat care este situaţia selecţionerului Victor Piţurcă, Ionuţ Lupescu a răspuns: „Vom vorbi mai multe săptămâna viitoare”. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost întrebat, la sosirea din Austria, cine este de vină pentru ratarea calificării, însă el a spus doar: „La revedere. La revedere”. Reprezentativa României a pierdut, miercuri, în deplasare, scor 1-2, meciul susţinut în compania selecţionatei Austriei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010. (D.R.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















7 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Fostul internaţional român Gheorghe Hagi, unul dintre oamenii care l-ar putea înlocui pe Piţurcă în postul de selecţioner al echipei naţionale, spune că vina pentru eşecul cu Austria nu o poartă jucătorii, ci cei care nu au ştiut să-i pună în valoare.
special ca jucator e ratat ca antrenor.pe unde a fost a beneficiat de ce-au lasat cei dinaintea lui.e egoist.cand s-a retras din echipa si l-a adus a.paunescu inapoi i-a incitat pe g. si d. popescu sa ceara demiterea lui piturca desi acesta calificase echipa fara nicio infrangere.si asta pt. ca piti stabilise impartirea primei de calificare dupa nr.de jocuri,ori hagi jucase numai 2.piti nu trebuia sa uite ce i-a fa cut sandu, nu trebuia sa se intoarca.piti,sa nu pleci daca n u-ti dau banii.
vai de el !! el ce a facut ca antenor??? ma mir ca nu ii este asa putin jena. nu spun ca piturca nu ar trebui inlocuit dar hagi este ultimul care ar avea dreptul sa il critice... speram sa nu ajunga iar la nationala antrenor.
daca vine giga hagi antrenor, o sa plangem dupa barbut.
v-am spus de atatea ori : ,,jucatorul este o persoana umana"...
am spus de nenumarate ori ! hagi ca jucator a fost ! bun , dar ca antrenor este ooo !!! a mai fost antrenor , nu a facut nimic ! orcum prin faptul ca mai marii fotbalului romanesc , adica sandu , dragomir , lupescu , nu au plecat si ei , fotbalul nu o sa aiba performanta ! sa fie numit un antrenor care vrea sa vina , si sa fie lasat singur sa -si faca echipa cu jucatori noi , care vor sa joace fotbal !!! ne-am saturat de figurantii astea vechi ! care sunt plini de ei , cu figuri de vedete !
radea ciob de oala sparta! cand am pierdut calificarea si am luat bataie de la slovenia, cea mai accesibila echipa, cand era hagi antrenor, nu a mai fost de vina antrenorul, ci arbitrul, ghinionul, martienii, oricine altcineva...hagi, lasa-ne, lasa-ne! ca jucator ai fost foarte mare, nimeni nu contesta, dar ca antrenor esti 0 barat. cati mari jucatori au fost si mari antrenori in lume? mai niciunul! hagi nu e o exceptie, a dovedit-o, basca a cam lipsit si de la scoala, nu are abilitati de comunicare si asta se vede! poate meriti o a doua sansa si ca antrenor( pt ce ai facut ca jucator), dar acum nu e momentul, riscul e prea mare, e un moment foarte critic al nationalei(inceput tot de hagi "antrenorul" ) care risca sa se prelungeasca pt cine stie cati ani de acum inainte!