Marius Lăcătuş, internat cu probleme cardiace, externat cu probleme digestive - VIDEO
Marius Lăcătuş a fost internat în spital din cauza unor probeleme cardiace
“Fiara” a stat o noapte în Spitalul Militar pentru că nu s-a simţit bine
Marius Lăcătuş, fostul antrenor al echipei Steaua, a fost internat, luni seară, la Spitalul Militar din Bucureşti, din cauza unor probleme cardiace, informează protv.ro. Potrivit sursei citate, fostul fotbalist a acuzat dureri puternice la piept şi a acceptat să meargă la control la insistenţele soţiei sale. Medicii, care l-au avertizat că poate fi vorba de ceva mai grav şi l-au internat pe antrenor pentru analize. Aceştia i-au făcut mai multe investigaţii, printre care, se pare, şi o coronografie.
Dar, deşi surse din cadrul spitalului susţin că este posibil ca Lăcătuş să fi suferit un preinfarct, marţi dimineaţă, la externare, Marius a fost diagnosticat cu probleme digestive. Cel puţin aşa a declarat, pentru Mediafax, comandantul unităţii sanitare, generalul Ioan Sârbu, care susţine că nici un moment nu s-a pus problema ca Marius Lăcătuş să aibă probleme cu inima, fiind vorba doar de tulburări digestive.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Marius Lăcătuş a fost externat, în această dimineaţă, de la Spitalul Militar din Bucureşti, unde a fost internat în urmă cu o zi pentru probleme digestive.
daipespate.ro - cele mai tari poze si videoclipuri !!! intra sa vezi pe daipespate.ro
@@@@@@@@@@@@@ @@@@@@@@@@@@@@@@
intra pe rogen.ro. rogen.ro un portal recent lansat de anunturi, jocuri online gratuite, descarcari de programe gratuite, matrimoniale si forumuri pe variate teme. fa parte din comunitate inca de la inceput.
Sanatate, Marius! Te iubim.
la cat meserie stie ioan teaca...ficat,stomac,inima...tot organe se cheama ! sanatate maxima, marius !