Meciul Poli Iaşi - Farul se rejoacă
Comisia de Disciplină a FRF a decis, vineri, ca meciul Poli Iaşi - Farul Constanţa, din etapa a V-a a Ligii I, să se rejoace la o dată ce va fi stabilită ulterior, după ce jocul nu s-a mai disputat la data stabilită, din cauza unor probleme la instalaţia de nocturnă a arenei Emil Alexandrescu. Potrivit site-ului oficial al FRF, Comisia de Disciplină a respins ca nefondate plângerile formulate de cluburile implicate şi a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a aplica grupării Politehnica Iaşi sancţiunea prevăzută la articolele 14, litera g, şi 34, ambele din Regulamentul Disciplinar, respectiv, pierderea jocului cu scorul de 0-3 (forfait).
Astfel, urmează ca meciul dintre cele două formaţii să fie reprogramat de organele competente.
"S-a luat decizia corectă. Mă aşteptam încă de luni să fie aşa şi nu înţeleg de ce a durat atât, pentru că regulamentele erau clare. Sper ca această decizie să ridice moralul băieţilor pentru meciul cu CFR Cluj", a declarat preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












- Tag-uri:
- meci
- ,poli iaşi - farul
- ,rejoacă
[+] Adauga un comentariu