"Tribunalul Bucureşti a admis cererea Federaţiei Române de Tenis privind noua componenţă a organelor de conducere

Bucureşti, 20.02.2018 – Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat astăzi asupra cererii Federaţiei Române de Tenis cu privire la înregistrarea în Registrul Federaţiilor a componenţei noilor organe de conducere, alese în cadrul Adunării Generale din 17.11.2017. Instanţa a admis prin hotărâre judecătorească solicitarea FRT, respingând ca neîntemeiate obiecţiile formulate de Ministerul Tineretului şi Sportului, ACS Tenis Club Pamira şi ACS Tenis Club Olimp.

După cum s-a arătat în faţa instanţei de judecată, şi contrar obiecţiilor persoanelor arătate mai sus, solicitarea unui aviz al Ministerului Tineretului şi Sportului nu reprezintă o cerinţă legală pentru înregistrarea modificărilor aduse componenţei organelor de conducere ale unei federaţii sportive.

Pe această cale, în acord cu hotărârea judecătorească sus citată, Federaţia Română de Tenis dezavuează acuzaţiile şi scenariile nefondate lansate de clubul sportiv ACS Tenis Club Pamira şi evidenţiază că a respectat legea şi statutul federaţiei în cadrul demersurilor întreprinse. Formularea de acuzaţii lipsite de temei şi procese de intenţie în presă nu poate înfrânge adevărul judiciar constatat prin hotărâri judecătoreşti.

Federaţia Română de Tenis a fost reprezentată de Societatea civilă de avocatură “Ţuca Zbârcea & Asociaţii” şi de Cabinetul individual de avocatură Marian Sitaru”, scrie în comunicatul postat pe site-ul FRT.

Citește și: