Poli Timisoara - Steaua in prima etapa a campionatului 2006-2007
Poli Timisoara - Steaua in prima etapa a campionatului 2006-2007
Ieri, la sediul LPF, s-a tras la sorti programul sezonului 2006-2007 al Ligii 1. Turul va incepe pe data de 29 iulie si se va termina pe 25 noiembrie. Ieri, la sediul LPF, s-a tras la sorti programul sezonului 2006-2007 al Ligii 1. Turul va incepe pe data de 29 iulie si se va termina pe 25 noiembrie. In plus, in acest an mai sunt programate doua etape din retur, astfel ca ultima data pana la care se vor juca meciuri este 9 decembrie. Campionatul incepe in tromba cu partida Poli Timisoara - Steaua, tot in etapa inaugurala fiind programate alte doua meciuri extrem de atractive: Sportul Studentesc - Rapid si FC National - Dinamo. Ca si in sezonul trecut, Steaua va urma sa dea piept cu marile rivale intr-un interval de doar doua etape. Pe 16 septembrie, "militarii" vor infrunta, in etapa a saptea, pe teren propriu vizita Rapidului, iar peste doar patru zile se va deplasa in Stefan cel Mare pentru jocul cu Dinamo. Partida Dinamo- Rapid este programata pe 30 septembrie, in cadrul etapei a zecea.Majoritatea conducatorilor formatiilor de prima divizie sunt multumite de tragerea la sorti.
Gigi Becal: "Dupa primele sapte-opt etape o sa avem un avans mare"
Cel mai optimist este de departe finantatorul Stelei, Gigi Becali: "Sunt foarte multumit. Ce conteaza daca joc cu Poli Timisoara in prima etapa sau mai tarziu? In etapele a 7-a si a 8-a vom lua avans in clasament fata de urmaritoarele noastre", a spus sigur pe el latifundiarul din Pipera. Pentru directorul executiv al "cainilor", Cristi Borcea, programul are mai putina importanta. "Nu ma intereseaza ordinea meciurilor. Toate jocurile vor fi tari. Nu va mai fi un campionat care sa se dispute intre echipele din Bucuresti, ci vor aparea in lupta pentru titlu si Poli Timisoara si CFR Cluj. Anul acesta suntem condamnati sa castigam", a punctat Borcea. Secretarul general al Rapidului, Constantin Zotta, era si el bucuros de ordinea meciurilor. "Suntem multumiti de program pentru ca incepem cu doua meciuri impotriva echipelor cu care am jucat in ultimele doua etape (n.r. Sportul si Jiul Petrosani). Au fost doua meciuri controversate la acel moment si dorim sa ne luam revansa", a spus Zotta.
Timisoreanul Iancu, singurul nemultumit de program
La fel de multumiti erau si reprezentantii Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, si clujenilor de la CFR, Iuliu Muresan. "Avem un meci de Liga 1, nu trebuie sa ne culcam pe o ureche pentru ca jucam cu Vaslui. Nu ne consideram invinsi ca jucam cu Steaua in etapa II. Avem o echipa buna", a declarat patronul Stiintei, in timp ce Muresan s-a limitat sa afirme ca "sortii ne-au suras". In contradictie, cel mai dezamagit la aflarea calendarului a fost patronul lui Poli Timisoara, Marian Iancu. "O sa ajungem ca fiecare etapa sa fie un derby. Meciul cu Steaua este un inceput pe care nu il doream", a precizat Iancu. Foarte suparat era si noul antrenor al timisorenilor, Sorin Cartu, care considera: "E incredibil! Doar mie mi s-a putut intimpla asa ceva. Nici nu stiu ce sa zic, daca e bine sau rau, ca vom juca la inceput cu asemenea adversari. Asta e, tot trebuia sa jucam pina la urma cu toti"
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu