Presa franceză, mulţumită cu egalul scos la Constanţa

Postat la: 12.10.2008 19:31

Gabi Mureşan, star în devenire la Naţională

Ziarele de duminică recunosc că “les bleus” au scos un rezultat bun după startul dezastruos

Mureşan şi Marica, lăudaţi de francezi; Cociş, Chivu şi Mutu, evoluţii modeste

România a condus cu 2-0 naţionala Franţei şi, cu mai multă atenţie, putea să câştige toate cele trei puncte în acest joc, contând pentru preliminariile CD din 2010. Până la urmă s-a terminat 2-2, un rezultat care nemulţumeşte pe toată lumea, dar care, pentru presa franceză, este unul bun.

"Jucătorii francezi revin cu un singur punct, însă este mai bine decât nimic. După ce a arătat o evoluţie bună, Franţa rămâne în cursa de calificare. În ceea ce-l priveşte pe selecţioner, soarta lui nu a fost încă pecetluită", a scris ieri “Le Parisien”, în vreme ce “Journal du Dimanche” este mulţumit că francezii "au evitat criza": „Un rezultat care permite francezilor, reveniţi în joc datorită lui Ribery şi Gourcuff, să aibă patru puncte în grupa 7. Suficiente pentru ca Raymond Domenech să-şi păstreze postul de selecţioner? Vom vedea".

Ediţia de duminică a celebrului ziar de sport “L'Equipe” apreciază puterea de revenire a naţionalei Franţei, o bună ocazie de a remarca schimbarea jocului francezilor odată cu revenirea lui Ribery: "În ciuda unui debut de meci catastrofal, echipa Franţei a salvat ceea ce era esenţial".

Şi pentru site-ul sport365.fr, Ribery este un erou, lucru evident, de altfel, chiar din titlu: "Mulţumim, Ribery şi Gourcuff". "Cei doi au făcut un meci fenomenal şi au evitat înfrângerea Franţei. Lobonţ a fost în formă, românii au arătat o mare solidaritate. De remarcat este jocul excelent lui Mureşan, opusul lui Cociş. Chivu a fost şters. Marica, un constant pericol. Mutu nu a fost în forma cea mai bună, putea mai mult", a scris sport365.fr, care a reuşit în câteva rânduri să facă o radiografie perfectă naţionalei noastre: Mureşan - excelent, Cociş - dezastruos, Mutu şi Chivu - şterşi, iar Marica, foarte periculos. (A. Macarie)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa