Scandările unor huligani belgieni l-au făcut pe acest portar japonez să plece la vestiare plângând. Partida s-a întrerupt
Foto: Reuters
Arbitrul meciului GB Anvers-Lierse, din campionatul Belgiei, a fost nevoit să întrerupă partida pentru câteva minute, după ce portarul japonez Eiji Kawashima (Lierse) a fost victima unor insulte cu trimitere la tragedia de la Fukushima, informează AFP.
În repriza a doua a meciului, disputat vineri, suporterii echipei GB Anvers au aruncat cu diverse obiecte în direcţia lui Kawashima, insultându-l şi scandând "Kawashima-Fukushima! Kawashima-Fukushima!", potrivit agenţiei Belga.
Kawashima a protestat, arbitrul luând decizia de a întrerupe partida timp de câteva minute, pentru a se restabili ordinea.
Potrivit presei belgiene, portarul formaţiei Lierse şi al echipei naţionale a Japoniei, extrem de afectat de cele întâmplate, a plecat la vestiare plângând după ce meciul s-a încheiat.
"Pot să trec peste multe lucruri, dar nu peste asta. Nu văd nimic de râs", a declarat Kawashima, care a vizitat în această vară mai multe regiuni din Japonia afectate de cutremurul şi valurile seismice din 11 martie şi care au cauzat peste 15.000 de morţi.
Paula Rusanu, paula.rusanu@mediafax.ro
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













52 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Acolo retardati nu la noi. In Romania nu s-ar fi intamplat niciodata asa ceva.
Din pacate asa sunt oamenii...trist!
Cica, Europa crestina si civilizata...
ce fatalau ahhahahahhahaha
Foarte ciudat, stiam ca in Belgia sunt doar pedofili nu si oligofreni.
Sar parea ca homo idiotus, ramura degenerata a homo sapiens, are reprezentanti peste tot nu numai in spatiul mioritic.
Ultrasi ratati.
Nu va mirati.Specimene retardate sunt peste tot.TOTUSI.Sunt CONVINS ca in ROMANIA nu se intampla asa ceva.Romanii pot fi idioti,huligani,analfabeti DAR NU POT SA ISI BATA JOC DE UN POPOR GREU INCERCAT.SUNT TOTUSI SUFLETISTI.
retardata cred ca era *, altfel nu pot sa-mi explic cum ai aparut pe luma ciudatule!!!!!!
Incerc sa inteleg la cine te referi.Daca e vorba de persoana mea si de comentariul meu(nu sunt sigur) prefer sa ma abtin de la a raspunde.Merg pe principiul ca "DE UNDE NU-I NICI DUMNEZEU NU CERE"