Simona va juca pentru calificarea în sferturile de finală împotriva chinezoaicei Qiang Wang, a 55-a jucătoare a lumii, scrie ProSport

Cea mai bună jucătoare de tenis a lumii a fost luată pe sus în primul set, a greşit mult (de 30 de ori de-a lungul meciului) şi a fost departe de jocul îngrijit arătat în primul meci, împotriva Kristynei Pliskova, pe care l-a terminat cu mai multe lovituri câştigătoare decât greşeli neforţate. Lovind cu multă convingere, Dolehide nu i-a lăsat în primul set Simonei vreun colţişor în care să se simtă confortabil.

Manşa a doua a avut două momente decisive: intervenţia lui Darren Cahill de la scorul de 3-2 pentru Simona şi atacul trimis de Dolehide exact spre figura Simonei - alegere mai puţin fair-play care a încărcat-o emoţional pe româncă, la 4-3. Chiar dacă victoria în manşă a venit abia în tiebreak, ambele momente au avut rolul lor, într-un meci devenit brusc 'must-win' pentru Simona.

La capătul setului doi, Simona Halep s-a descătuşat cu adevărat, aşa cum de puţine ori a mai făcut-o în afara turneelor de Mare Şlem. Dezamăgirea pierderii setului doi, cumulată cu efortul uriaş depus deja în această săptămână - cu două victorii grele, în trei manşe, la Cibulkova şi Shelby Rogers, a turnat plumb în spinarea tinerei americance, contribuind la proporţiile scorului din manşa finală.

CITESTE CONTINUAREA ÎN PROSPORT

Citește și: