Trei pe un loc la clasele de atletism la Liceul Sportiv
Copiii vor în continuare să facă atletism Foto: Shutterstock
150 de elevi din clasele 5-8 fac atletism la şcoala musceleană, iar cei mai buni dintre ei beneficiază de casă şi masă gratuit
Atletismul românesc a obţinut la Campionatele Mondiale de la Berlin din acest an o singură medalie, un bronz, la aruncarea discului. Din păcate pentru viitorul acestui sport în România, medaliata se apropie bine de 40 de ani şi se pare că tinerii noştri atleţi ori nu au valoare, ori interesul copiilor şi al tinerilor pentru acest sport a scăzut.
Iată, însă, că la Liceul Naţional cu program sportiv din Câmpulung Muscel lipsa de interes nu se simte. Dimpotrivă.
Copii mai puţini, dar la fel de buni
„Este adevărat că acum nu mai vin copii la atletism atât de mulţi pe cât veneau cu un deceniu în urmă”, spune Doina Rusu, şefa catedrei de atletism de la acest liceu, „dar vă asigur că interes încă există în rândul copiilor şi cei care vin aici au valoare la fel ca şi generaţiile dinaintea lor. Anul trecut, spre exemplu, am avut 120 de copii pe cele 60 de locuri din două clase a V-a cu profil atletism, iar anul acesta ne aşteptăm la un număr asemănător. Din păcate, acum avem doar o singură clasă a V-a şi, cum într-o clasă nu e voie să avem mai mult de 30 de elevi, vă daţi seama ce concurenţă va fi, de trei elevi pe un loc”.
La Liceul din Câmpulung Muscel sunt, în prezent, peste 150 de elevi care fac atletism numai în clasele 5-8, iar numărul lor ar putea fi chiar mai mare dacă Ministerul Educaţiei ar fi de acord. „Am cerut să ni se aprobe câteva clase în plus la atletism, pentru că avem cerere, dar din cauza situaţiei economice acest lucru se pare că nu este posibil”, explică doamna Rusu, care speră ca lucrurile să se schimbe în bine în viitor.
În privinţa bazei de selecţie, lucrurile nu stau chiar atât de rău pe cât se pare. „Noi mergem să căutăm copii pentru atletism în toată ţara şi pe cei mai buni îi aducem la Câmpulung Muscel, iar ei vin pentru că aici sunt, categoric, nişte condiţii extraordinare”.
Copiii care vin să facă atletism la Câmpulung trec de o serie de teste şi chiar dacă cel mai important aspect este cel sportiv, este bine de ştiut că şi situaţia şcolară este foarte importantă. „Noi ne ocupăm personal de selecţie şi mergem de câteva ori pe an prin ţară pentru a-i găsi pe cei mai buni copii. Copii talentaţi există, dar trebuie să îi caute cineva. Noi, aici, avem norocul că suntem profesori care am terminat IEFS, avem state vechi şi suntem pasionaţi de ceea ce facem. Aşa că ne interesează să avem rezultate. Nu ştiu însă câţi oameni ca noi mai sunt”, mai spune Doina Rusu.
Copiii care ajung la acest liceu beneficiază, pe lângă condiţiile bune de pregătire, şi de casă şi masă, iar acest aspect se pare că este crucial.
„Costă foarte puţin să-ţi dai copilul la liceul nostru”, spune Doina Rusu, „şi mulţi părinţi ar fi tentaţi ca pentru câteva sute de lei pe lună să-şi trimită copilul aici, dar, din păcate pentru ei, la noi sunt primiţi doar copiii care sunt buni la atletism. Mai mult, cei mai buni opt pe ţară nu plătesc nimic, adică nici casă, nici masă, dar acest statut este condiţionat de rezultatele lor. Mai avem şi cazuri când elevii nu se încadrează printre aceştia, adică nu sunt printre cei mai buni din ţară, dar au rezultate bune iar părinţii sunt dispuşi să plătească pentru a-i ţine aici. Atunci îi acceptăm, dar, cum am spus, numai dacă au rezultate”.
Iar costurile sunt foarte mici. „Pentru cămin plătesc în jur de 50 de lei pe lună”, explică doamna Rusu, „iar pentru masă doar 12 lei pe zi. Dar să ştiţi că avem medici, avem nutriţionist, iar mâncarea pe care o primesc este făcută special pentru sportivi, are tot ce-i trebuie unui atlet”.
Deşi la prima impresie principala motivaţie a copiilor care fac atletism la Câmpulung Muscel este locul de la cămin şi mesele ieftine, Doina Rusu spune că nu este deloc aşa. „Toţi cei care vin aici vin pentru performanţă. Toţi au în clasă un coleg care este campion naţional, care a fost pe-afară pe la concursuri şi toţi vor să fie ca ei. Chiar avem părinţi care vin cu copiii la noi pentru că au văzut în vecini un alt copil care se laudă cu tricourile de campion, care povesteşte cum a fost în străinătate şi a câştigat, şi ar vrea ca şi copiii lor să fie la fel. Dacă sunt buni şi trec teste impuse de federaţie, atunci au o şansă să facă atletism la noi şi, de ce nu, să fie viitorii campioni. Oricum, este bine de ştiut, pentru cei care vor să-şi vadă copiii atleţi, că de la noi pleacă foarte mulţi tineri care termină liceul la centrele universitare puternice, iar acest lucru este foarte important pentru orice tânăr din România”.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua METODA DE A FACE BANI pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute * de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) dancu ioan jr –str g cosbuc, nr 44, tapu, jud sibiu cod : 557147 2) iordachioaia marian, str splaiul independentei, nr 290, p21, ap 314, sector 6 bucuresti 3) op 1 cp 4 ->urziceni; jud. ialomita; cod:925300 4) belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 cod : 300320 timisoara jud. timis 5) Baiasu Marian Danut Strada Aleea Mioritei, nR. 2, Bl. N5, Sc. A, Ap. 19, cod postal 240226 Ramnicu Valcea, jud Valcea...6) Barbucenescu Alexandru Marian Strada Aleea Gladiolelor, Nr. 2, Bl. C19, Ap. 14 Sc. A, Cod postal 240086, Ramnicu Valcea, Jud. Valcea.. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de * se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu... se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bani! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca... va raciti gura degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... bafta!!!
pregatirea atletica e sfanta pentru orice disciplina sportiva,asa ca, onor minister aproba marirea nr. de clase cu profil de atletism .chiar daca nu vor reusi toti in atletism,pregatirea timpurie pe o fac cu mijloacele atletismului ii va ajuta in alte sporturi
Dragi parinti, trimiteti-va copiii aici. O sa-si petreaca o copilarie departe de dvs; bucuriile specifice varstei precum si sanatatea le vor fi incet, incet luate pentru ca un antrenor sa aibe o medalie in plus la nationale; insa copilul va avea conditii extraordinare de pregatire pentru lumea a 3-a si din fericire va mai castiga cate un tricou de campion daca este printre cei mai buni; poate toata aceasta munca va da roade si va prinde vreo 3 balcaniade de juniori, toate cu acelasi echipament (ca doar federatia nu are bani); in cele din urma, ajuns adult, sportivul va castiga vreo 800 de ron pe luna din indemnizatii iar pe la 25 de ani se va retrage in plina glorie, cu vreo 2-3 operatii de menisc,ligamente samd, platite din banii lui. Dupa toate acestea, va continua cu o stralucita cariera de antrenor/profesor de sport sau muncitor in constructii prin Germania/Spania/Italia. Sau poate va fi unul la un milion si va iesi campion mondial/olimpic. Pare-se ca european nu prea tine de foame. (unii medaliati pe la 400m stiu mai bine).
Poate o sa-mi sara unii in cap dar acest scenariu este cat se poate de plauzibil, * stau vietile atator sportivi care ar putea confirma ce-am scris mai sus. Nu am nimic impotriva acestui gen de clase/scoli/licee/css-uri/csm-uri/lps-uri samd, insa parintii ar trebui sa cantareasca bine o astfel de decizie.
Cat despre articol...slab si cu miros de reclama ieftina; adrian, poate ar trebui sa si investighezi putin si nu doar sa scrii ce ti-a dictat acea doamna Rusu (care are tot interesul sa isi prezinte cat mai frumos marfa, e absolut normal ce face). O radiografie a atletismului din Romania (cluburi, piste, federatie, juniori, rezultate samd) ar fi binevenita intr-un articol. Sanatate si numai bine.