4785 vizualizări 4 ian 2017

Sportiva povesteşte lucruri extrem de grave din ceea ce i s-a întâmpla în timp ce se afla la antrenamente la Izvorani.



”Cât poţi să duci? Vorbeau urât, nu vă spun, că mă revolt iarăşi. Mă tot întrebam de ce eu, o mână de fată?, şi nu eram nici cea mai slabă din echipă, ori poate că eram, nu ştiu, dar de ce nu m-au trimis acasă? N-am găsit răspunsul la modul lor de comportament… Îmi intrase în cap ideea să fug din cantonament, nu mai puteam îndura, dar îmi reveneam şi-mi spuneam că nu puteam lăsa totul baltă, dragostea pentru gimnastică învingea întotdeauna. Nu i-am spus niciodată mamei să vină să mă ia, doar la ultimul concurs, când m-au trimis în Franţa, după ce m-au anunţat că am rămas pe dinafara lotului, am sunat-o pe mama şi i-am spus că nu vreau să merg, pentru că şi atunci Adela Popa îşi bătea joc de mine şi vorbea cu subînţeles că n-o să mai fiu la lot. Eram dărâmată psihic, şi fizic, dat tot m-am comportat onorabil. Aş fi vrut să vă spun o poveste frumoasă, dar nu am nicio amintire plăcută din acel lot de la Izvorani, poate doar o prietenie ciudată cu o ciupercă, în faţa căreia îmi vărsam năduful…De îndată ce am ajuns la Izvorani, am înţeles că nu mai sunt stăpână pe viaţa mea, că nu mai decid eu aproape în nicio problemă, că sunt a nimănui, o gimnastă fără drepturi, doar cu obligaţii: nu mai aveam părinţi, îi vedeam foarte rar şi nu aveam voie să le spun nimic, din ceea ce se întâmpla în sala de antrenament; nu mai aveam prieteni, pentru că îmi luau telefonul, îl controlau şi n-aveam nicio altă metodă de comunicare. Nu mai aveam timpul meu, în care să fac ce vreau; iar alimentaţia lipsea, uneori, cu desăvârşire – aici am aflat că poţi să şi mori de foame, aici mi-am pierdut şi cunoştinţa, din lipsa hranei şi multe dintre noi ne-am lovit şi ne-am accidentat, pentru că eram ameţite de nemâncare”, a povestit gimnasta pentru Ilfov Sport.

Citește și: